The Hunter and the Huntress

I'm thinking of you all the while

Capitolul 61

(Perspectiva lui Dean)

Confruntarea cu Cain se apropie, iar Crowley şi Castiel au găsit prima sabie. Nu a fost uşor pentru cei doi şi nu mă împac cu gândul că nu m-au lăsat şi pe mine să-i ajut. Până la urmă este vorba de lupta mea. Eu sunt cel care trebuie să-l învingă pe Cain şi care probabil nu va mai trăi să vadă lumea după această confruntare. Cei doi m-au lăsat să-mi închei toate socotelile. Dacă au crezut că le voi lăsa vreun testament se înşeală. Odată ce am pornit o sarcină trebuie să o duc până la capăt. Credeam că mă pot schimba, că sunt mai puternic decât atât şi că nu sunt condus de sentimente. Am fost un prost care nu a ştiut decât să împuşte chestii şi să rănesc oamenii la care ţin. Şi unde am ajuns? Am ajuns aici, holbându-mă la obiectul pe care îl păstrez în buzunar de 1 ani şi pe care oricât de mult îmi doresc să-l arunc, nu o pot face. Creierul îmi spune că nu este loc pentru el şi că fac o prostie, dar inima îmi spune că va veni şi vremea lui. E ciudat cum de poţi să fi aşa captat de el, dar e şi mai ciudată senzaţia că vei eşua şi o să-ţi iei o palmă de toată frumuseţea. De ce să-mi fie frică? Am trecut prin toate urgiile, ca să ce ? Ca să-mi fie frică de un banal obiect şi de un banal răspuns?

Oricât am încercat să o scot din viaţa mea, din inima mea şi din creierul meu, ea va fi mereu acolo. Pentru un timp am crezut că am reuşit imposibilul şi că am scăpat de sub controlul lui Katherine Pierce. Din păcate, totul a fost o iluzie. Nu am scăpat niciodată de ea şi nu o voi face niciodată, mai ales în acest moment. Am renunţat la ea cu speranţa că va găsi ceva mai bun, nu un idiot ca mine, dar acum sunt aşa de hotărât să lupt pentru ea, încât voi face totul ca să fie a mea. Eram conştient că nu a mai rămas mult până la întâlnirea cu Cain şi dacă nu ar fi fost această luptă şi semnul care mă sperie de moarte, nu m-aş fi gândit niciodată. Chiar dacă eu sunt îndrăgostit de ea, ce mă face să cred că m-a iertat pentru toate dăţile când am rănit-o? Noaptea trecută m-am convins şi de acest lucru. De asta îmi era cel mai frică. Acum tot ce trebuie să fac este să o întreb şi să aştept răspunsul final. Aş vrea ca Sam să fie aici şi să mă ajute, iar încă sunt supărat că şi-a riscat viaţa iar eu nu am ştiut nimic.

- Bună dimineaţa! (mă salută Katherine care se ridică şi-mi cuprinde corpul cu braţele ei)

- Neaţa iubito! (o sărut cast pe buze, iar ea ajunge imediat în braţele mele)

- Cât este ceasul? mă întreabă după ce se desprinde din sărut

- 10 fără nu-mi pasă.

Ne sărutăm iar, apoi ea se ridică din pat, îşi pune lenjeria intimă şi se îndreaptă spre baie.

- Am crezut că ne luăm liber azi..

- De ce? Trebuie să eliberăm camera în dimineaţa asta, sau ne dau afară cu forţa.

- Prefer forţa.

- Cum de nu-ţi vrei porţia de acţiune azi? Cine eşti şi ce ai făcut cu Dean Winchester ? glumeşte ea, iar eu rânjesc.

- Azi avem liber, clar. Am o surpriză. (nu trebuia să începi aşa)

- Sper că este una plăcută.

- Şi eu, şoptesc pentru mine.

Katherin îşi ia o cămaşă albă pe deasupra lenjeriei şi intră în baie pentru a-şi aranja buclele sale perfecte. Dacă vreau să o fac, trebuie s-o fac acum.

- Katherine ? (o strig eu, dar mă ignoră). Katherine !

- Ce-i? mă întreabă uşor iritată şi tot nu se întoarce la mine.