The Hunter and the Huntress

All hell breaks loose

Capitolul 39.

(Perspectiva lui Dean)

- S-a întâmplat ceva? O întreb eu pe Katherine după ce văd că nu mai reacţionează.
- Ăh.. presupun că da...
- La ce te tot uiţi? Îţi admiri opera?
- Nu sunt sigură că e opera mea.
- Despre ce tor vorbeşti?

Mă zvârcolesc sub Katherine iar aceasta este nevoită să se dea jos după mine. Mă duc în baie să mă privesc în oglindă. Îmi sar în ochi numeroasele zgârieturi prezente pe spatele meu, apoi îmi îndrept privirea spre ceafă. Acolo se află un semn, un fel de pecete pe care nu am văzut-o vreodată. Nu pot să o privesc bine, aşa că mă duc la Katherine.
- Recunoşti semnul?
- Nu l-am mai văzut niciodată şi noaptea trecută nu-l aveai, îmi răspunde ea.
- Trebuie să vorbesc cu Castiel.

Îmi iau o cămaşă de blug şi nişte blugi negri, le aranjez pe pat şi mă duc să fac un duş. Las apa să-mi răcorească trupul fierbinte, apoi îmi înfăşor un prosop în jurul şoldului, care abia stătea agăţat de mine. Ies din baie şi o găsesc pe Katherine, care îşi îmbrăca o fustă neagră pe corp şi o cămaşă albă cu mici desene pe deasupra sutienului său negru.
- Ai terminat la baie? Mă întreabă sorbindu-mă din priviri.
- Da, îi şoptesc apropiindu-mă de ea şi cuprinzându-i talia cu mâinile mele.
- Eşti ud, îmi spune ea după ce mă sărută scurt.
- Şi?
- Şi sunt îmbrăcată deja.
- Katherine Pierce, vrei să faci un duş cu hainele pe tine? O ameninţ eu.
- Nu cu tine, îmi răspunde ea cu o voce seducătoare şi se desprinde din îmbrăţişarea mea.
Cât timp este la baie, eu mă îmbrac cu hainele pregătite pe pat şi fac patul (sau ce a mai rămas din el). Descui uşa şi arunc o privire pe hol. Nu se auzea nici un sunet, nici măcar al copilului.
- Gata?
Mă întorc şi mă uit la Kath care şi-a uscat cămaşa.
- Ai stat jumătate de oră în baie doar ca să-ţi usuci cămaşa?
- Tu nu înţelegi femeile, pufneşte ea.
- Atunci fă-mă să înţeleg, îi arunc eu un zâmbet pervers.
Amândoi coborâm jos, cu zâmbete tâmpe pe faţă. Jessica şi Sam nu erau în living sau la bucătărie, aşa că ne-am dus să-i căutăm.
- Eu mă duc să văd dacă sunt în camera lor, îmi spune Kath.
- Mbine, eu îl voi saluta pe John.
- Ok, îmi zice şi o sărut scurt pe buze, mai apoi să ne îndreptăm în direcţii diferite.
John dormea dus în pătuţul său. Sam mi-a spus că în primele 7 luni a fost foarte gălăgios, dar de la un timp s-a cuminţit şi doarme mult. Nu-i stric somnul, aşa că ies din cameră şi cobor scările spre bucătărie. Sunt aşa bine dispus că le pregătesc micul dejun. Da, Dean Winchester găteşte al naibi de bine şi sunt dispus să le pregătesc mâncare cuplului de la etaj.
Ce poate să facă dragostea din om... Nu m-am crezut niciodată capabil să iubesc pe cineva în halul acesta. Singurii din viaţa mea care au contat mereu au fost Sam, Bobby şi tata. Din păcate ultimul nu mi-a împărtăşit sentimentele aşa cum trebuia, iar primul m-a părăsit pentru a-şi întemeia această familie superbă. Fără Katherine cred nu aş fi gustat niciodată viaţa aşa cum este ea. Katherine Pierce este rea, este demonul meu pe care-l iubesc, pe care vreau să-l am alături de mine toată viaţa. Bineînţeles că niciodată nu-i voi spune asta în faţă, pentru că Dean nu-şi calcă pe orgoliu niciodată şi ştiu că nici ea nu o va face. Oare cine va ceda primul? Până şi dragostea cu ea este o competiţie între viaţă şi moarte: nu poţi trăi cu ea, dar nici fără.
Am pregărit clătite cu miere şi omletă cu suc de portocale şi cereale cu fulgi de ovăz pentru Jessica, deoarece vrea să scape de kilogramele în plus.

(Perspectiva lui Katherine)

M-am îndreptat spre dormitorul celor doi porumbei şi am ciocănit de câteva ori, cu toate că nu am primit niciun răspuns. I-am strigat, dar până la urmă am deschis uşa care surprinzător nu era încuiată.

- Sam, Jessica?
- Ce? Îl aud pe Sam că se trezeşte. Spre norocul meu, amândoi erau îmbrăcaţi şi nu se aflau într-o poziţie compromiţătoare.
- Ciocăn şi vă strig de 10 minute. Ce naiba? Mai aveaţi de gând să vă treziţi vreodată?
-Cât e ceasul? Întreabă Jess abia trezită din somn.
- 9 fără un sfert, răspund eu uitându-mă la ceasul negru de la mâna mea.
- Sunteţi nebuni? E prea devreme.... nu puteaţi să mai dormiţi? Noi abia ne-am culcat...
- Dar ce... oh... mă opresc la momentul potrivit şi îi privesc pe cei doi cu o sprânceană ridicată.
- Defapt ne-am întors la 3 dimineaţa, adaugă Jessica. Sam doar exagerează.
- Să înţeleg că lucrurile s-au rezolvat între voi?
- Da, răspund ei la unison.
- Atunci vă aştept jos.