The Hunter and the Huntress

About a Boy

Capitolul 34

- Dean, eşti gata? Haide că nu am toată ziua la dispoziţie!
- Nu ies!!! Ţipă el la mine.
- La dracu' Dean, intru peste tine! Strig la el nervoasă.
- Stai acolo.
- Relaxează-te. Nu ai nimic din ce nu am mai văzut! Strig eu plictisită.
Mă aşez pe pat, iar Dean îmi aruncă un sutien în mine.
- Nu-ţi mai lăsa lucrurile în baia mea!
- E o singură baie, idiotule! Şi ieşi să te văd!
Uşa se deschide iar şi Dean iese din baie. Nu mă pot abţine şi izbucnesc într-un râs zgomotos.

(Perspectiva lui Dean)
*cu 4 ore înainte*

Am luat toate jucăriile pe care le-am cumpărat, ne-am spălat şi îmbrăcat, apoi ne-am urcat în maşină spre casa lui Sam. Eram în Chicago, la 20 de minute de el.
M-am îmbrăcat cu o pereche de blugi negri şi un tricou alb simplu, iar Katherine avea o rochiţă roşu cu alb de zi şi o jachetă de blug albastră. Părul şi l-a netezit, iar buclele sale nu mai erau aşa rebele.
- Cum poţi mânca aşa ceva? Mă întreabă Kath dezgustată, privind la plăcinta mea cu dovleac de la magazinul "Gustul copilăriei".
- Ah? Nu ştii ce e bun, Pierce.
Pornesc maşina după ce termin de măncat, iar Kath şi-a făcut ultimele retuşuri la machiaj. Nu înţeleg de ce foloseşte, deoarece e perfectă şi fără el. Nici nu ies din parcare, că opresc maşina şi fug repede spre camera de hotel direct în baie. Mda, şi eu am crezut că plăcinta aia mi-a deranjat ghiozdanul, dar ce s-a întâmplat a fost şi mai rău. Katherine a ieşit şi ea din maşină, alergând îngrijorată spre mine. Eu m-am încuiat în baie şi am rămas acolo aproape 2 ore. Katherine nu a plecat de lângă uşă, forţându-mă să o deschid. Nu îmi venea să cred ce se întâmplă. Credeam că am halucinaţii. Ce dracu'?

*Acum*

- Leşin, Dean, ce naiba? Mă întreabă Katherine care râdea cu toată pofta.
- Nu mai râde de mine, la naiba, Kath!
- Bine, spune ea muşcându-şi buza ca să nu râdă.
- Trebuie să rezolvăm blestemăţia asta! Spun arătând spre mine.
În maşină am simţit o durere groaznică, iar toată pielea mă ardea, ca şi cum aş lua foc. În plus, capul mă durea groaznic şi ameţeam. Când am ajuns în baie şi m-am uitat în oglindă, am rămas mut de uimire. Arătam ca la 14 ani. Hainele după mine îmi erau cu 3 numere mai mari, nu mai aveam cicatrici sau urme de răni şi faţa mea era fină ca un fund de bebeluş. La dracu, arăt ca Bieber. Când am ieşit, mă uitam de sus la Katherine, care era de două ori mai mare decât mine acum.
- Nu pot să-mi imaginez cum am putut ajunge aşa.
- Poate eşti alergic la plăcinta cu dovleac, spune ironic Katherine.
- Nici măcar nu am haine care să-mi vină! Va trebui să-mi cumperi haine, Pierce. Ce? De ce râzi?
- Ai o voce super subţire.
- Sunt la pubertate, zic dur. Drace, nu credeam că o să mai spun asta vreodată.
- În regulă, Dino. Mă duc să-ţi iau colanţi şi o şapcă de baseball. Vrei şi un Teddy cu pai?
- Dracu să te ia, Pierce! O înjur enervat şi arunc cu sutienul în ea.
Ea râde şi pleacă. După jumătate de oră, telefonul meu sună în buzunarul pantalonilor mei pe care a trebuit să-i îndoi de câteva ori. Nici măcar chiloţii nu stau pe mine. Nu-i răspund lui Sam, dar îi scriu un mesaj cum că sunt la vânătoare în Chicago. Voi fi un babysitter perfect pentru John acum şi nu vreau ca Sam să facă mişto de mine. Dean Winchester nu a fost mereu cel mai cool bad boy. Singurul lucru care mi-ar fi putut provoca asta e plăcinta cu dovleac. Poate chiar sunt alergic.
După o veşnicie, Kath intră în cameră.
- Dumnezeule, am crezut că te-ai pierdut pe drum! De unde ai luat hainele? Alaska?
- Arăt eu ca cineva care se pricepe la copii? În plus, toate babele se uitau ciudat la mine, crezând că hainele-s pentru copilul meu.
- Vom ajunge şi acolo, dragă.
- Asta a fost ciudat venind de la un copil ce are jumătate din anii mei.
- Mergem la local şi..
- Facem plângere că au găsit fântâna tinereţii? Râde ea de mine
- Mda, sigur. Exact asta facem, mormăi eu.
Am fost la localul miraculos care acum era închis, bineînţeles. Am spart uşa şi am intrat cu forţa. În camera proviziilor se aflau fel de fel de poţiuni magice şi obiecte oculte. În frigider am găsit nişte picioare umane îngheţate. Sigur ne confruntăm cu o zeitate păgână care mănâncă copii. Dacă am fost transformat şi eu, înseamnă că cineva va veni după mine. Am plecat din local şi ne-am dus în parc să luăm aer.
- Ştii.. nu arăţo chiar aşa rău, afirmă Katherine
- Scuteşte-mă. Lumea va spune că eşti pedofilă.
- De când îţi pasă ce spune lumea?
- Sam mă va omorî. Mă chinui să ajung la el de o săptămână. De data asta chiat mă omoară.
O bătrânică îşi scapă geanta, iar eu o ridic şi i-o duc. Aceasta îmi dă o bomboană în semn de mulţumire şi i se adresează lui Kath:
- Fiul tău e adorabil şi aşa bine crescut!! Mai bine făceam şi eu copii de tânără! Spune bătrâna, iar Kath o priveşte confuză.
- E fratele meu! Spune tare Kath, iar eu chicotesc.
Crowley apare şi el în parc, iar eu mă lovesc cu palma.
- Katherine, mereu o plăcere. Arăţi bine!
- Nu avem timp de tine, Crowley, îl goneşte ea.
- Noi? Katherine arată cu degetul spre mine, iar Crowley mă analizează, mai apoi să râdă cu toată puterea.
- Dean? Ce Iadul meu ai păţit? Nouă freză?
- Taci fraiere! Spune-mi te rog că poţi să mă vindeci.
- De ce ? Ai putea acum să furi bani fără să ajungi la închisoare.
- Crowley, mă poţi ajuta sau nu? Strig eu la el.
- În regulă, nu e nevoie să ţipi la mine! Doar nu mai ai 14 ani! Sau poate că da... zeitatea pe care o căutaţi este pe lista mea. Mă voi ocupa eu de ea, iar după ce o voi ucide îţi vei reveni la normal.
- De ce să avem încredere în tine?
- Pentru că v-am ajutat să salvaţi lumea, îi spune el lui Katherine.
- De ce vrei să omori zeitatea? Întreb eu curios
- Pentru că mi-a mâncat fiul acum un secol. Sau a încercat... mhm
Crowley dispare, iar noi ne ducem iar la motel. Chiar dacă este un diavol şiret şi manipulator, Regele Iadului nu m-a minţit niciodată. Tot ce puteam să fac era să aştept să mă preschimb la loc. Sam mă suna din 5 în 5 minute. Mi-am schimbat ton de apel de 2 ori.
- Gata, m-am săturat! Mergem la Sam acum!
- Eşti nebună? Încă nu mi-am revenit.
- Şi? Dacă mai sună o dată, eu răspund. Hai băiete!
- Am aceeaşi vârstă cu tine, babo.
Merg în maşină şi mă aşez la volan. Pierce vine la geam
- Nu crezi că te-ai pus prea în faţă?
- Ce? Ştiu să conduc şi e maşina mea.
- Ai 14 ani, mucosule.
Facem schimb de locuri, iar când se urcă in maşină, râde iar cu poftă.
- Ce..
Vocea mi-a revenit. Sunt iar eu. Mbine, eu cu o căciulă ciudată, un tricou strâns deasupra buricului şi pantaloni care pocneau pe mine. Drace, ce bine-i să fiu iar eu! Mă schimb cu hainele pe care le-am luat dimineaţă şi plec spre Sam. Într-un final, ajung în faţa uşii lor. Jessica îmi deschide uşa şi îmi sare în braţe fericită că am ajuns într-un final. Am intrat amândoi în camera de zi, unde Sam îşi legăna fiul. Era cea mai frumoasă privelişte pe care am văzut-o vreodată. Acum realizez că nu am de ce să-mi regret niciodată deciziile. Micuţul John era un îngeraş tăcut, cu ochi căprui şi năsuc mic. Parcă era Sam când era mic. Seamănă perfect cu el. Sam mă salută şi renunţă la ceartă după ce-şi dă seama cât de captivat eram de micuţa creatură cu sângele familiei Winchester în vene. Katherine se joacă cu el, iar micuţul îi
atinge buclele şi zâmbeşte la ea. Poate că ei nu-i plac copiii, dar el o adoră şi o urmăreşte prin cameră. Îl iau şi eu în braţe, după ce Sam şi Jess mă instruiesc cum să-l ţin. Katherine nu are voie să ridice greutăţi timp pentru câteva săptămâni, aşa că nu îl ia şi ea în braţe. Katherine şi un bebeluş inocent sunt în antiteză.
- Deci, ce aţi făcut voi de aţi întârziat atât?