The Hunter and the Huntress

Man on Fire

Capitolul 51

(Perspectiva lui Dean)

*Flashback*

Mi-am oprit maşina în faţa unui local abandonat care va fi demolat curând. Ar fi locul perfect în care să-mi petrec noaptea, mai ales că am nevoie de timp pentru a mă gândi cum voi rezolva cazul legat de ciudăţeniile care au loc în Kansas. Un caz acasă.
Intru în clădire şi sunt surprins când descopăr că are curent electric, ba chiar şi băuturi! Se pare că este seara mea norocoasă. Mă aşez pe unul din scaune şi îmi pun picioarele pe masă, savurând un whiskey bourbon. Îmi pun toate documentele şi cercetările pe masă şi îmi încep treaba. Cititul şi alcoolul s-au amestecat dând naştere unei dureri de cap aşa că mă opresc şi sar de pe scaun când aud un zgomot venind din spatele barului. Poate eram ameţit şi îmi imaginasem, dar asta nu mă opreşte din a verifica locul. Nu era nimic în spatele barului, dar pe spatele meu simt răceala unei puşti lipite de hainele mele. Ridinc mâinile şi mă întorc cu gândul de a vedea pe cine trebuie să bat măr ca să am parte de un moment de linişte. Când mă întorc văd o siluetă micuţă, firavă şi blondă. O fată mă ameninţă cu o puşcă, iar eu nu mă pot abţine şi zâmbesc amuzat

- De ce râzi, tâmpitule ? Pleacă până nu chem poliţia.

- Calmează-te, nu sunt aici să-ţi fac rău.

- Să mă calmez? Sticla aia era ultima şi o păstram pentru mine! strigă ea supărată, iar eu râd.

- De ce râzi cretinule ? o s-o plăteşti!

- În natură sau ce ?

- Poate vrei să rămâi fără moştenitori, mă ameninţă ea şi strânge puşca mai tare în mâini.

- Păpuşă, în primul rând nu ai faţă de ucigaşă, iar în al doilea rând, dacă vrei să ameninţi pe cineva cu puşca nu o ţi lipită de el.

Dintr-o mişcare îi fur puşca din mâine, iar ea mă priveşte cu furie. Pumnul ei mic face contact cu faţa mea şi realizez că mărimea este invers proporţională cu forţa. Nasul meu urlă de durere şi privirea mi se înceţoşează. Pierd puşca iar ea îşi reia poziţia.

- Ce dracu eşti tu ? Terminator ?

- Pleacă până mai ai ouă, amice.

- Uite, uite, calmează-te, bine ? Voi pleca. Îţi plătesc şi plec.

Mă lasă să-mi iau portofelul din rucsac dar nu mă scapă din ochi. Cât timp îl caut şi scot banii, aceasta îmi răsfoieşte documentele. Probabil că acum mă consideră un ciudat care citeşte legende locale. Sau poate că ea este o ciudată. Ce fată trăieşte într-un bar jerpelit pe care oricine l-ar putea considera abandonat ? Poate că din cauza străinilot ţine şi puşca pregătită.

- Ce-s astea ? mă întreabă cu jumătate de gură. Vrea să pară indiferentă, dar curiozitatea o împinge să socializeze cu cel ce i-a spart proprietatea.

- Sunt munca mea. Am venit aici să lucrez crezând că nu este nimeni. Ţi-am lăsat banii pe masă. Nu am vrut să jefuiesc nimic. Acum poţi să laşi jos puşca aia până nu faci vreo tâmpenie ?

Ea lasă puşca jos, iar zâmbetul meu o enervează. E aşa drăguţă când se enervează.

- Ca să ştii, eu lucrez cu arme mari, deci ştiu ce fac.

- Te cred, bine ?

- Nu te comporta cu mine ca şi cum eu aş fi nebună ! mă atacă ea pe un ton acid.

- Să ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic. Eu voi pleca acum, bine ?

Dar fata nici măcar nu mă asculta. Şi-a fixat privirea pe un punct aflat în geanta mea, iar ochii ei i se măresc. Se apleacă şi scoate cuţitul pentru ucis demoni. La dracu cu scăparea mea. Îl analizează iar eu rămân tăcut gândindu-mă la o explicaţie logică. De ce aş avea un cuţit în rucsac dacă nu aş fi vreun psihopat criminal în serie ?