The Hunter and the Huntress

Séance

Capitolul 57

(Perspectiva lui Katherine)

Mă uitam la ultimul episod din Game of Thrones, când am auzit o buşitură la etaj. Da, chiar dacă sunt un vânător am timp să mă uit şi la seriale. Nu aveam somn şi aveam episoade de recuperat. L-am strigat pe Dean pentru a verifica dacă totul este în regulă. Nu am primit niciun răspuns, aşa că m-am ridicat din pat irascibilă şi am urcat scările mormâind nişte înjurături într-o limbă doar de mine ştiută. (nu era endochiană)

- Dean, ce dracu faci ? întreb înainte să intru în camera lui.

Am ciocănit, iar uşa s-a deschis singură. Am intrat în camera lui, dar nimeni nu era acolo. Fereastra era închisă, deşi sunt sigură că de acolo venea zgomotul. Am înghiţit în sec şi am ieşit din cameră. De ce trebuie eu să-l supraveghez pe Dean ? Este treaba lui ce face, nu am niciun drept asupra lui. Totuşi, se afla în casa mea, iar dacă strica cevea avea de plătit un preţ dublu. M-am întors la parter şi m-am reapucat de serial. Un somn nebun m-a apucat, iar ochii mi s-au lipit ca-ntrun leşin.

(Perspectiva lui Dean)

Katherine s-a pus să se uite la GoT când am urcat la etaj să mă odihnesc. Eram foarte obosit şi abia mai vedeam pe unde calc. Cu greu am urcat scările şi am ajuns în camera mea. M-am împiedicat de prag şi am căzut jos, din cauză că am ajuns aproape adormit. Simţeam că ceva era în neregulă cu mine, dar corpul meu cerea odihnă de parcă cineva mi-ar fi scurs toată energia din mine cu storcătorul. Nu înţelegeam de ce sunt aşa obosit. Condusul şi vânatul nu mă mai storc de energie aşa cum făceau cu câţiva ani în urmă. Ceva mă gâdilă, iar eu zâmbesc somnoros. Ce naiba face Kath? Deschid ochii şi observ că am dormit pe podea, dar nu în camera de oaspeţi a lui Katherine.

- Trezeşte-te, băiete ! Oh, Doamne! iar ai căzut din pat! Mama ta mă va omorî dacă nu te ridici mai repede! mă mustră tata, care arăta cu 20 de ani mai tânăr.

- Ce se întâmplă ? întreb cu jumătate de gură şi total şocat de ce se întâmplă.

- Cum ce se întâmplă? Azi mergem în parc să ne jucăm! spune vioi tata şi mă ajută să mă ridic.

- Haine, Dean, să te îmbrăcăm!

- Oh, uşor cowboy! adică tată. Cred că sunt destul de mare să-mi iau o pereche de chiloţi singur...

- Uit că băieţelul meu creşte! spune cu un zâmbet tâmp pe faţă.

Doamne, oare aşa sunt toţi taţii? El pleacă din cameră şi îmi spune că ne întâlnim în 5 minute jos.

Ce dracu tocmai se întâmplă? Mă uit în jur şi caut prin cameră un indiciu. Nu găsesc decât vechile mele jucării, fostul meu pat şi haine pe care le purtam la 4 ani. Nici urmă de supranatural, dar cum aş putea să fiu sigur? Nu aveam niciun echipament cu mine, iar tata încă nu este vânător. De ce tot continui să-i spun tată? Tatăl meu adevărat este mort. El sigur este o creatură supranaturală care va trebui să moară şi să plătească pentru gluma proastă care mi-a făcut-o. Cobor jos, nu înainte să-mi iau o pereche de blugi şi un tricou cu ursuleţ. Surprinzător sau nu, erau pe mărimea mea. Toată lumea mă vede ca un puşti de 4 ani. Ce caz grozav.
Am coborât jos şi am devenit puţin nostalgic. Casa arăta exact precum mi-o aminteam, înainte ca mama să fie victima unui caz supranatural. La parter, tata vorbea cu mama, care îl ţinea în braţe pe Sam. Amândoi îşi admirau fiul şi zâmbeau unul la altul. Erau în culmea fericirii, iar frăţiorul meu nu scotea niciun sunet. Sam a fost un copil liniştit, care nu le-a dat multe bătăi de cap părnţilor mei. Mama obişnuia să-mi spună că am fost o pacoste şi că i-am ţinut treji timp de 6 luni de zile. Este ciudat cât de multe îmi amintesc legate de copilăria mea şi de părnţii mei. Ai spune că toţi anii de vânătoare, de fugă şi toate oribilităţile pe care le-am văzut mi-au umplut memoria până la refuz. Probabil că amintirile fericite mi-au rămas întipărite, deoarece sunt prea puţine. Totuşi, ce se întâmplă cu adevărat ?