The Hunter and the Huntress

I Alone

Capitolul 12 - I Alone (Perspectiva lui Dean)

Lumina dimineţii nici nu se revarsă bine în camera mea că deja aud cum alarma sună zgomotos. Prima dată observ sticlele goale de bere de pe măsuţa din sufrageria motelului. La ce beat am fost cu o seară înainte nu am putut ajunge nici în camera mea să dorm. Mă ridic încet, deoarece capul mă doare îngrozitor şi cred că va exploda. Mă îndrept uşor spre baie şi intru în duş. Las apa să-mi şteargă amintirile de seara trecută şi să-mi vindece durerea de cap. Îmi înfăşor un prosop alb în jurul taliei şi ies în hol. Surprinzător, o domnişoară semidezbrăcată îmi pregătea cafeaua şi micul dejun. Îmi ia ceva timp până mi se luminează mintea şi realizez că domnişoara este recepţionera motelului în care m-am cazat. Ce pot să spun? Nu pot scăpa de viciile mele. Ea mă observă şi vine spre mine toată un zâmbet. Mă sărută uşor şi senzual pe obraz apoi pe gât şi se duce să se îmbrace.

- Deja pleci?

- Am un loc de muncă de care trebuie să mă ocup. Ţi-am pregătit micul dejun. Vei rămâne prin zonă? - Ăh.. nu ştiu sigur, am şi eu câte ceva de rezolvat.

- Ok (spune puţin supărată) Dacă nu pleci azi, sună-mă! Ţi-am lăsat numărul meu pe frigider.

Mă sărută iar pe obraz şi pleacă. După ce termin de mâncat, îmi dau seama că şi eu am un loc de muncă. Telefonul sună, iar eu răspund nepăsător.

- Da.

- Hei,Dean.

- Salut, Kevin. Ce se întâmplă?

- Omule, sunt în spital.

- Poftim? Ce ai păţit?

- Oh, nimic. Accident la vânătoare. Am piciorul în ghips şi nu mă pot deplasa.

- Cu ce vrei să te ajut?

- Am găsit un caz în Illinois şi nu mă pot ocupa de el. Vrei să tăbăceşti nişte funduri pentru mine?

- Sigur. Spune-mi tot ce ştii.

Bătrânul Kevin îmi povesteşte de un caz ce implică morţi ciudate şi violente catalogate ca fiind o epidemie de boala vacii nebune. Toate cadavrele au fost găsite într-o baltă de sânge şi fără ochi. Nu sunt urme de împuşcături sau răni, dar autopsia a confirmat faptul că sângele provine din creier. Îmi adun toate lucrurile şi pornesc la drum alături de iubita mea Impala. Nu am auzit nimic de Katherine de câteva zile. M-am ocupat doar de vânătoare ca să pot trece mai uşor peste „despărțirea" noastră. Ajung la destinaţie în câteva ore şi mă opresc la casa ultimei victime. Se pare că am nimerit perfect la o ... pomană. M-am îmbrăcat într-un costum negru şi mi-am luat cu mine vreo 3 insigne false. M-aş putea da drept psiholog, agent FBI sau rudă îndepărtată. Soţia răposatului Samuel Campbell mi-a deschis uşa. Avea lacrimi în ochi, părând foarte îndurerată.

- Doamnă Campbell? Sunt agent Thomas White de la FBI. Am venit aici să vă pun câteva întrebări legate de moartea soţului meu.

- FBI? Ce treabă aveţi voi cu moartea soţului meu?

- Doamnă, aici eu pun întrebările. Mi s-a raportat că soţul dumneavoastră nu suferea de nicio boală care ar fi putut cauza moartea acestuia.

- Nu ştiu, domnule White... Credeţi că ar putea fi vorba de crimă? Doar nu s-au găsit urme de răni.

.- Poate a fost otrăvit. V-aţi gândit la asta?

- Ar fi ieşit la autopsie. Domnule White, mă bucur extrem de mult că poliţia şi FBI-ul îşi face treaba, dar momentan familia noastră are nevoie de linişte. De ce să nu lăsăm lucrurile exact aşa cum sunt?

Ce soţie nu ar vrea să facă dreptate? Poate că ştiţi ceva legat de moartea răposatului şi nu-mi spuneţi. Spre noi vine o adolescentă de 15-16 ani, blondă, cu părul lung, îmbrăcată în negru şi cu o privire pierdută. Presupun că este fiica răposatului.

- Sunteţi de la FBI?

- Da. (îi răspund copilei)

- Arestaţi-mă.

- Poftim ?

- Tata nu a murit de cauze naturale. Eu l-am omorât! Nu am vrut să fac asta.. Ar fi trebuit să ascult! (iar fata izbucneşte în plâns în faţa mea. Încerc să o calmez, dar mama ei vine şi o ia îm braţe)

- Domnule White, nu o ascultaţi! Nu a omorât pe nimeni. E doar şocată. Nu a putut să-şi ia la revedere de la tatăl ei. Vă rog, plecaţi!

- Cu tot respectul, fata dumneavoastră pare convinsă şi ştie ceva. Vă rog, lăsaţi-o să vorbească. Promit că nu îi voi face nici un rău.

Doamna Campbell îşi mângâie fiica, iar ea începe să-mi povestească:

- Eram împreună cu prietenele mele. Petreceam o seară a fetelor acasă la mine. Râdeam, ne distram şi căutam poveşti de groază pe internet. Am găsit o poveste legată de Bloody Mary. Este un personaj foarte popular pe internet... şi am spus! Am rostit bloody Mary de 3 ori în faţa oglinzii, iar tata a murit. E doar vina mea.. eu trebuia să mor nu el!

Mama şi-a luat fiica şi m-a rugat să părăsesc casa. M-am conformat, nu înainte de a cerceta oglinda băii. M-am dus la bibliotecă şi am căutat informaţii despre Bloody Mary. Aceasta s-a sinucis în faţa unei oglinzi, iar spiritul ei a fost captat de aceasta. Mary îi pedepseşte pe cei care-i rostesc numele de 3 ori şi sunt vinovaţi de moartea cuiva. Bineînţeles, acum se leagă de ce Mary nu a omorât-o pe fată, ci pe tată. Fratele domnului Campbell a fost ucis de acesta după ce i-a atacat familia. Şirul gândurilor îmi este oprit de telefonul care sună.

- Da.

- Domnule White, sunt Andreea Campbell. Aţi fost la priveghiul tatălui meu..

- Da, îmi amintesc. De unde ai numărul meu?

- L-am luat de la mama. Domnule... nu ştiu ce să fac! Prietena mea cea mai bună a rostit cuvintele ca să-mi demonstreze că mă înşel şi acum îmi spune că o vede pe Mary peste tot. Ce să mă fac? (şi începe să plângă zgomotos)

- Linişteşte-te, domnişoară! Spune-mi unde sunteţi şi vin să vă ajut.

Andreea şi prietena ei se aflau la reşedinţa Campbell. Andreea mi-a spus că iubitul prietenei ei s-a sinucis după ce ea l-a părăsit. Cred că este un motiv bun pentru Mary. Înainte să vorbesc cu ea, am aflat că Mary a fost înşelată de soţul ei şi şi-a ucis proprii copii. Un plan capătă contur în creieraşul meu, aşa că fug spre Impala şi conduc nebuneşte. Când ajung, prietena Andreei, Laurel îmi spune că o vede pe Bloody Mary peste tot, dar nu şi eu. Lucrurile se complică, aşa că decid să rostesc şi eu cuvintele magice în faţa oglinzii. Sunt vânător de mult timp, iar mulţi oameni au murit din vina mea şi mă consider vinovat că nu i-am putut ajuta. Planul merge imediat, căci Bloody Mary apare pe fiecare ecran din cameră, fiecare oglindă sau sticlă. Pe Andreea şi Laurel le-am pus în jurul unui cerc de sare şi le-am pus să-şi acopere ochii. Ei bine, fantomă nenorocită, suntem doar noi! Să vedem cum este să guşti din propria răzbunare. Bloody Mary capătă formă umană şi se pregăteşte să mă atace. Înainte ca monstrul respingător să mă poată prindă, aduc oglinda în dreptul ei. Bloody Mary îşi vede expresia şi moare, transformându-se în cenuşă. Laurel şi Andreea mă îmbrăţişează în semn de mulţumire.

- Ce a fost asta? Cum ai reuşit să o omori? Mă întreabă Andreea, după ce o conduce afară pe Laurel.

- Am găsit o legendă care spune că Mary şi-a ucis copiii. Presupun că s-a simţit vinovată pentru asta, şi a murit.

- A fost destul de tare ce ai făcut tu acolo. Chiar există agenţi FBI care omoară monştrii?

- Nu.

- Mă gândeam eu. Cine eşti?

- Sunt un vânător, dar să nu mai spui la nimeni.

- Marfă.

Îmi iau la revedere de la adolescente şi plec spre alt stat.