The Hunter and the Huntress

Mockingbird

Capitolul 40.

(Perspectiva lui Dean)

- Asta.... e imposibil!
- Şi totuşi posibil, îmi răspunde demonul.
- Cine a pus asta pe mine? Dacă ai avut vreo legătură cu asta, te omor Crowley! Spun eu ameninţător.
- Nu eu am pus-o, ci Lilith. Ai omorât Diavolul, drăguţule. Credeai că vei scăpa nepedepsit?
- Şi acum ce? Mă transform în Lilith?
- Lilith e forma feminină a lui Lucifer. În esenţă tot aia este.
- Cum scap de el?
- Ştii ceva? Sunt invocat în altă parte. Mi-a plăcut să bârfim şi Dean, îmi place noul tău look. Demonul îmi face cu ochiul, apoi dispare.
- Ce... ce căcat s-a întâmplat?
- Acum înţelegi de ce-l prefer pe Castiel? Mă întreabă Katherine.
- Idiotul mă va ignora. Acum e mare vedetă în Rai.
- De data asta e ceva important, aşa că mai bine şi-ar mişca fundul plin de pene aici.
Încep să mă rog în gând la Castiel. "Te rog, Cas! Am nevoie de tine. Unde eşti prietene?" Deschid ochii şi nimic nu s-a întâmplat.
- Poate ar trebui să te rogi cu voce tare...
- Şi care-i diferenţa?
- Nu ştiu, poate e surd sau se uită la filme porno. Arăt eu ca cineva care se roagă zilnic?
- Castiel, prea-cum-vrei-tu-să-fi-numit, am nevoie să mă ajuţi, este urgent!
Aştept câteva momente, dar nu se întâmplă absolut nimic.
- Pe bune? Strig eu nervos. Cas vreau să-ţi mişti curul ăla plin de pene aici, sau jur că vin eu la tine şi te bad de faţă cu toată armata ta de îngeriţe!
Mai aştept câteva momente, iar un foşnet se aude în apropiere.
- Crezi că a mers...? Întreabă Kath
- Există o singură cale să aflăm.
Nu apuc să fac decât 3 paşi, iar îngerul apare în faţa mea.
- Ce Dumnezeule ai, Dean? Nu ştii că am treabă?
- Deci m-ai auzit de prima dată şi m-ai ignorat!
- Eu nu lucrez pentru tine, îmi spune el sec.
- Oh, sigur că nu, nu aş avea pretenţia asta. Am doar pretenţia să-mi răspunzi când îţi zic că e ceva urgent. Crezi că eu te chem ca să mergem la meci sau la bere? Din partea mea poţi să te duci dracu! Îi scuip cuvintele, iar el mă priveşte supărat. Katherine ne urmăreşte şi nu spune absolut nimic, chiar dacă pe faţa ei se citeşte " bărbaţii sunt aşa idioţi ".
- Ce s-a întâmplat? Mă întreabă după un moment de linişte îngerul.
- Asta se întâmplă. (Spun şi îi arăt pecetea demonică pe care simt că mă arde când mă înfurii.) Crowley mi-a spus că este un blestem vechi, ceva de care nici el nu ştie.
- Nu e un blestem şi nici măcar demonică nu este.
- Ce? Întreb oarecum uşurat.
- Mbine, demonii o folosesc mai mult, dar a fost inventată de înger. Este o pecete-iluzie. Ce vezi în ea este teama ta cea mai mare sau aşa cum crezi tu că arăţi în realitate. Pecetea-iluzie provoacă haos, înnebuneşte purtătorul.
- Şi cum a ajuns la mine? Sunt sigur că nu am ales-o eu.
- E folosită ca un blestem de către demoni. Probabil că o ai pentru că tu eşti cea care a omorât-o pe Lilith.
- Cum dau jos blestemăţia asta?
- Nu o poţi da jos, dar o poţi inactiva.
- Prin ce ?
- Personalitate puternică, nu ştiu.
- Important e că Dean nu este blestemat sau ceva mai grav, adaugă Katherine uşurată.
- Pecetea poate să devină o problemă dacă cel care o poartă nu are încredere în el sau ceea ce vede îl sperie foarte tare. Tu ce vezi, Dean?
- Nimic.
- De ce te închizi în tine? Crezi că te putem ajuta dacă tu nu vrei asta? Nouă ne pasă de tine...
- Du-te dracu iar cu discursul tău de doi bani. Dacă ţi-ar fi păsat măcar puţin de mine m-ai fi ajutat atunci când aveam nevoie. Idiotule, m-am rugat la tine în fiecare seară să apari şi nici nu te-ai uitat la mine, măcar! Aşa e şi tatăl tău? Ţip eu la el, iar îngerul îşi coboară capul în piept ca semn de vinovăţie. Ai zis că vrei să fim prieteni, Cas. Cu prieteni ca tine, mai bine m-aş duce la Crowley.
Îngerul îşi ridică privirea ca un semn de indignare. Mă fixează cu ochii săi albaştri şi arăta foarte calm pentru cineva care a fost făcut de tot căcatul. Katherine se arată neinteresată de conversaţia noastră ca şi cum a auzit tot ce a avut de auzit.
- Cum poţi să ai încredere oarbă în Crowley? E un demon!! El doar te foloseşte.
- Poate că da, dar el a fost singurul care m-a ajutat cu adevărat.
- Lecţiile de tortură nu ţi-au salvat viaţa. Ţi-au ruinat-o. Atunci când crezi aşa de mult că ceea ce vezi este real, pot şi persoanele apropiate să vadă ce vezi tu.
- Atunci nu înţeleg ce dracu mai vrei de la mine. De ce nu pleci? Ai treabă mai importantă.
- Aşa este.
Îngerul pleacă, iar mie îmi vine să-l zbor înapoi în Rai cu un şut. Tot ceea ce văd nu este real.. da, aşa este! Nu-i nimic real. Katherine nu ştie că eu am torturat suflete în Iad şi că asta m-a afectat psihic.
Fiecare deţine o parte întunecată de care îi este frică, pe care vrea să o ascundă şi să o uite. Unii o văd ca pe un blestem, alţii ca pe un dar. Eu cum îmi văd partea întunecată?