The Hunter and the Huntress

Things We Left Behind

(Perspectiva lui Dean)

- Vrei să-mi spui că tata s-a dus de bună voie în Iad fără să-mi spună?

- Nu poţi să-l învinovăţeşti, spune Bobby. El te iubeşte şi s-ar sacrifica pentru tine.

- Şi nu puteai să-mi dai telefon înainte ca el să se ducă? E tatăl meu şi merit să ştiu ce se întâmplă cu el! (ţip la Bobby furios) Îţi dai seama că el nu se va mai întoarce de acolo. Crezi că sunt prost, Bobby? S-a dus la dracu-n Iad! E imposibil să revină. Nu şi-a luat rămas-bun şi nu am apucat să-i spun..

- Ce să-i spui?

- Să-i spun că este un prost. Mereu a fost.

- Dean, trebuie să te calmezi, în regulă? Alt plan nu aveam. Era el sau tu.

- Nu mă deranjează că se sacrifică pentru un lucru nobil. Mă deranjează că a plecat şi nu mi-a spus nimic. Nu m-a lăsat niciodată să-mi spun părerea. Este un bătrân încăpăţânat şi fraier. Nu a fost niciodată ca un tată pentru mine. Nu mi-a spus niciodată cât de mult mă iubeşte. Mereu mi-a spus să am grijă de Sam şi să ţin minte care este datoria mea.

Nervii îmi clocotesc şi capul mai are puţin şi-mi explodează. Încep să distrug mobilierul din cameră, făcând-o să tresară pe Katherine. Bobby privea în pământ ca şi cum ar fi vinovat de tot ceea ce se întâmplă şi este pregătit să-şi primească pedeapsa. Până şi eu credeam că îmi voi pierde controlul şi îl voi lua la pumni. Ies din casă şi mă îndrept spre Impala. Am de gând să fac o plimbare lungă. În faţa mea apare Castiel, iar pentru o secundă văd roşu în faţa ochilor. Am început să-l lovesc pe înger până ce sângele îi curgea şiroaie din nas şi urechi. Nu şi-a folosit puterea sa divină ca să se apere şi asta mă intrigă. „Eşti un laş! Îi laşi pe oameni să-ţi facă treburile mizerabile. Tu trebuia să te duci în Iad, nu tata!" Ţip eu la Castiel. El era pe jos şi mă privea cu ochii săi mari şi albaştri, parcă implorându-mă să încetez. Îmi descărcam toată furia pe el, chiar dacă nu pe Cas eram eu furios. Katherine aleargă spre mine şi mă îndepărtează de Castiel.

- Ţi-ai ieşit complet din minţi ? ţipă ea nervoasă spre mine. Cum dracu te-ai gândit să ataci un înger? Nu el este vinovat pentru familia ta! Încetează să te comporţi aşa.

- L-a dus pe tata în Iad! De ce trebuie să avem încredere în el?

- Nu trebuie. Dar este singurul care vrea să ne ajute. Dintre toţi îngerii, doar lui îi pasă dacă trăim sau nu. Dumnezeu a plecat, Dean. Trebuie să ne aliem cu toţi care încă vor să lupte pentru noi. (mă fixează cu privirea) Ştiu cât de greu este să-ţi pierzi tatăl. Ştiu cum te simţi. Tu încă mai ai şansa să-l revezi. Eu dacă m-aş revedea cu el, i-aş trage un pumn în faţă apoi l-aş îmbrăţişa. Trebuie să ne concentrăm pe ceea ce contează.

Mă duc spre Castiel şi-l ajut să se ridice.

- Încă mai crezi că sunt cel fără de păcat?

- Nu eu trebuie să cred asta.

- De ce nu ai ripostat? M-ai fi putut face una cu pământul.

- Scopul meu este să te protejez. Tu lupţi de partea binelui, de partea îngerilor. Aşa spune destinul tău.

- Eu nu cred în destin.

Castiel se vindecă repede, iar rănile provocate de mine sunt acum istorie. Cum aş putea să fiu eu cel fără de păcat? Am greşit o grămadă la viaţa mea, şi mulţi oameni au murit din cauza mea. Ne-am adunat toţi în salonul casei lui Bobby, care a devenit bârlogul nostru. Bobby şi Castiel vorbeau şi-şi continuau cercetările, iar Katherine se uita la o veche poză de familie. Mă întreb de când Bobby este aşa bun prieten cu Castiel. Ultima dată când i-am văzut împreună, Bobby era în stare să-l lovească pe înger cu o paletă uriaşă de muşte. Toată lumea pare că este în regulă cu prezenţa lui şi doar eu am dubii. Toată lumea crede în destin, iar eu nu. Mă aşez pe canapea lângă Katherine, singura care mă înţelege şi singura care contează pentru mine cu adevărat. Dacă nu ar fi fost ea, probabil că Cas nu ar mai fi rezistat şi m-ar fi omorât. Îi iau poza din mână şi o analizez. Era Jerremy Pierce alături de fetiţa sa pe care o săruta pe obraz.

(Perspectiva lui Katherine)

- Ce e asta? (mă întreabă Dean) Sper că nu te-am făcut nostalgică.

- Aia nu sunt eu. (îi spun sec)

- Ce? Dar... de unde ştii?

- Crede-mă, ştiu toate pozele pe care le-am făcut cu tata şi aia nu sunt eu. În plus, poza era la John.

- De ce ar avea tata poza?

- Pentru că o ascundea de mine. John a găsit-o şi şi-a dat seama că ceva nu e bine, că tata are un secret. Nu a apucat să-l întrebe despre asta, iar tata nici că a vrut poza înapoi.

- Deci aşa au aflat că ai o soră.

- Îţi vine să crezi? Sora mea este pe jumătate demon. Cum a putut tata... să facă aşa ceva.

- Poate că nu ştia.

- Jerremy Pierce a fost în multe feluri, dar prost nu.

- Stai... ceva e dubios. Demonii pot procrea?

- Nu.

- Şi atunci cum s-a născut sora ta?

Sar ca arsa după canapea şi mă duc la Castiel.

- Ai spus că am o soră. Cum să fie sora mea, dacă demonii nu pot procrea?

- Poftim?

- Sora mea nu poate să fie cea pe care o căutăm. Ea nu poate avea o mamă demon.

- Şi dacă ar avea un tată demon?

Sângele îmi îngheaţă în vene şi rămân stană de piatră. Mă simt ca şi cum am fost împuşcată cu 100 de gloanţe. La toate mă aşteptam înafară de asta. Tatăl meu... să fie demon!? Văzând că nu am nicio reacţie, Dean îşi aşează mâna peste umărul meu şi mă întreabă dacă sunt bine. Mă feresc, deoarece nu vreau să-i simt atingerea. Nu merit aşa ceva. Tatăl meu a fost vânător. A fost un om bun. Şi-a dat viaţa pentru a proteja oamenii de creaturile întunecate. Nu se poate ca el să fie demon.. Şi cum de a murit dacă el e demon? De ce ar fi ucis de un semen de-al lui ? Acum mie îmi vine să-l iau la pumni pe Castiel. Dacă tata este demon, înseamnă că şi eu am aceeaşi structură genetică precum sora mea. Şi eu am sânge de demon în corp. Căutăm o fată pe care nu am întâlnit-o niciodată. Dacă nu există? Dacă noi căutăm fantome şi semne care nu există. Profeţia e profeţie, nu ghicitoare. Scrie negru pe alb Pierce, iar eu sunt singura.

- Katherine, nu trebuie să te panichezi (îmi spune Castiel). Chiar dacă ai fi pe jumătate demon, profeţii din Rai mi-au spus că nu eşti tu cea care va porni războiul, ci sora ta.

- Dar sunt un demon! Cum aş putea... cum aş putea să vânez monştrii când eu sunt unul dintre ei.

- Katherine, eşti doar pe jumătate demon şi mi-ai demonstrat că jumătatea ta umană o domină pe prima. Am încredere în tine. Toţi din încăperea aceasta au încredere în tine. În plus, n-ai observat că ai puteri supranaturale, ceea ce e bine. Iar tatăl tău a fost şi el pe jumătate demon. Este un descendent al lui Crowley. Toată familia Pierce provine de acolo. Tatăl tău este dovada vie că partea demonică poate să fie învinsă. Nu i-a păsat de originile sale. A luptat pentru ceea ce a crezut el că se merită. A luptat să te crească şi să-ţi ofere un viitor bun.

Castiel mă îmbrăţişează, iar eu îmi scap câteva lacrimi pe pardesiul său crem. Are dreptate. Nu contează de unde provin, ci unde voi ajunge. Nu o voi lăsa pe sora mea malefică să-mi distrugă munca. Voi lupta şi mă voi antrena, iar când va veni momentul o voi ucide.

- Dacă vrem să ducem asta la capăt, trebuie să o facem împreună, spune Dean. Fără noi nu v-a mers prea bine şi sper că v-aţi învăţat lecţia. E timpul să curăţăm mizeria lăsată de părinţii noştri (se uită spre mine). Profeţiile voastre sunt de tot rahatul, dar nu avem altă cale. Dacă pentru voi eu sunt omul fără de păcat, atunci aţi pus-o. Dacă vreţi să faceţi asta, o veţi face în felul nostru. (mă ia de mână)