The Hunter and the Huntress

First of His Name

Capitolul 35.

Îl ţin în braţe pe micuţul John, de care Jess şi Sam erau aşa mândri. Îl priveau ca pe o comoară, iar fericirea li se citea în ochi. Ştiam eu că cea mai bună meserie pentru el este cea de soţ şi tată. Mereu am ştiut că Sam va fi cel care-şi va trăi viaţa la maxim. I-am arătat toate jucăriile pe care i le-am adus şi a fost fascinat de ele. Bineînţeles, a fost atras de maşinile cu model vechi, exact ca tata. El era Jonathan (John) Winchester, primul moştenitor şi primul din generaţia sa. Chiar dacă eu am fost fratele mai mare, Sam mi-a luat-o înainte. Cred că cei doi nu se vor opri doar la un singur copil.
Nu pot să-mi dau seama bine cu cine seamănă micuţul meu nepot. Pare a fi media aritmetică a lui Jess şi Sam. A moştenit ochii Jessicăi, dar în rest e Sam întreg. Felicitări, frăţioare! Amândoi îşi venerează copilul, iar John nu pare că ar avea un părinte preferat. Eu îl ţin cel mai mult în braţe, dar nu mă sfiesc să-l pasez părinţilor săi. E cel mai inocent Winchester pe care l-am cunoscut. Eu nu sunt genul afectiv sau care să se priceapă la întreţinerea unei familii, dar nu pot să spun că nu ţin la nepoţelul meu.

(Perspectiva lui Katherine)

Văzându-l pe Dean cum îşi cunoaşte nepoţelul m-a făcut să zâmbesc. Chiar dacă Dean are personalitatea pe care o are, îi stă al dracu' de bine în postura de tată. Am fost mai rezervată, deoarece rana provocată de Dorian încă mi se vindecă şi nu am voie să ridic greutăţi. Copiii nu sunt punctul meu forte şi nu cred că le pot transmite dragostea de care au nevoie. În plus, eu stricam tabloul de familie, deoarece nu sunt decât partenera lui Dean. Sam şi Dean se jucau cu John pe care îl priveau cu o aşa mare dragoste. Băieţii Winchester. Jessica se uita la fiul său cu o dorinţă de al proteja. Chiar dacă ea îl place pe Dean, sunt sigură că nu i-ar surâde ideea ca fiul său să ştie ceva despre supranatural. Sunt foarte sigură că noi suntem ultima generaţie care se va lupa cu creaturile supranaturale. Numele Winchest va fi dus mai departe.
Nu pot să nu bag de seamă ca Jessica nu se simte bine. Oricât de fericită şi relaxată ar vrea să pară, nopţile nedormite şi-au lăsat o umbră pe faţa ei inocentă şi albă. Atunci când creşti un copil, e normal să îmbătrâneşti mai repede, deoarece toată energia ta i-o oferi lui şi creşterii lui. Nu sunt sigură că Jess era pregătită pentru aşa ceva.
Se duce la bucătărie să spele vasele, iar eu mă ofer să merg cu ea şi s-o ajut.
- Mulţumesc, Katherine! Dar chiar nu am nevoie de ajutorul tău. Mă descurc, jur!
- Eşti foarte palidă, sigur te simţi bine?
- Da, nu am nimic, îmi spune ea mie, dar ochii săi erau în lacrimi.
- Jessica, mă îngrijorezi, jur! Cu ce pot să te ajut?
- Nu poţi să faci absolut nimic. Nu poţi face nimic..., îmi şopteşte ea.
- Dacă nu îmi spui ce ai acum, ţip că ai leşinat!
- Nu, nu, te rog! Mă imploră Jessica. E doar vina mea...
- Despre ce tot zici? L-ai .. înşelat?
- Doamne, niciodată nu aş îndrăzni asta! Îmi jură Jess cu lacrimi în ochi.
- Şi care-i problema? Viaţa ta e perfectă. Ai un soţ perfect care te iubeşte şi e deştept, ai un fiu superb, de ce mai plângi?
- Pentru că asta e tot ce-i pot oferi lui Sam. Mai mult de atât nu mai pot şi sunt sigură că-şi va dori mai mult.
- Ce vrei să spui?
- Crezi că lui Sam îi convine un singur copil? Crezi că el nu va vrea un frate sau o soră pentru el?
- Nu văd care-i problema.
- Medicul mi-a spus că nu mai pot face un al doilea copil, îmi zice el suspinând printre lacrimi.
Urmează un moment de reculegere. Cum aş putea eu să o ajut, dacă nu am niciun instinct matern? De ce nu este fericită doar cu un copil? De ce ar mai vrea? Doar creşterea lui John o sleieşte de puteri, chiar vrea să moară?
- Şi nu se poate face nimic în legătură cu asta?
- Nu. Sarcina mea a fost una grea, iar Sam deja pune presiuni..Adică mereu mi-a spus că vrea o grădiniţă sau o echipă de fotbal (râdem amândouă), iar eu am făcut câteva analize. Am o problemă..
- Nu vreau să mai aud detalii! Sunt sigură că Sam va înţelege şi te va sprijini. În plus, poţi adopta. Nu trebuie să te descurajezi.
- Şi cum aş putea să-i spun? Dacă o să fie dezamăgit de mine? Dacă mă va înşela sau mai rău.. mă va părăsi?
- Dumnezeule, eşti mama copilului său! I-ai dat cel mai frumos cadou pe care i-l puteai da. În plus, dacă te răneşte, îl castrez, îţi promit!

(Perspectiva lui Dean)

- Mă bucur că ai ajuns sa-ţi vezi nepotul. A durat ceva pănă ţi-ai făcut curaj...
- Am trecut printr-o perioadă destul de dificilă, spun eu mârâind mai mult.
- Cum e să o ai iar pe Katherine?
- Ca şi cum universul ar râde de mine.
- Trăieşti într-o lume supranaturală. Spune-mi că nu te aşteptai să o revezi.
- Castiel mi-a spus că este pierdută în Purgatoriu şi nu o poate salva, mă răstesc eu, iar John se uită urât la mine.
- Tipa asta e cel mai puternic vânător pe care l-am văzut, cu excepţia ta. E mai bună şi decât tata. E o pisică cu 9 vieţi.
- Nu mai vorbi de mine. Acum tu eşti în centrul atenţiei. Cum este să trăieşti viaţa perfectă?
El se încruntă la mine şi îi prinde mânuţa lui John. Seamănă perfect cu el, dar are ochii lui Jess.
- De ce faci faţa asta?
- Ce faţă?
- Ca şi cum nu eşti mulţumit de viaţa ta. Dacă o răneşti pe Jessica te omor!
- Dean, eşti nebun? O iubesc pe Jessica şi nu aş răni-o niciodată! ... doar că.... îmi fac griji pentru ea, pentru sănătatea ei. Nu cred că ar mai putea suporta încă un copil.
- De ce căcat ai mai vrea un copil? Ce crezi că e Jessica? Propria ta fabrică? Bucură-te că ai un urmaş si gata. Nu înţelegi că o stresezi pe Jessica? Eşti un idiot Sam....
- Crezi?
- Da.
- Vreau să zic, că o stresez?
- Da. Vorbeşte cu ea sau îţi bag un glonţ în fund.

Sam a scos-o în oraş pe Jessica pentru a vorbi şi a avea parte de intimitate, iar John a rămas în grija mea şi a lui Kath. Spre surprinderea mea, micuţul era foarte liniştit şi a adormit imediat după ce părinţii au plecat, iar eu am rămas singur în cameră, până ce Kath a intrat.
- Acum înţeleg de ce Sam nu se plictiseşte de viaţa normală, afirm eu.
- Crezi că ai putea supravieţui unei astfel de vieţi?
- Dar tu?
Kath tace şi vine spre mine
- Poţi să mă pansezi iar?
-Sigur.
Katherine îşi ridică bluza, iar eu îi îndepărtez pansamentul pătat de sânge. Rana sa arată mai bine, semn că vindecarea rapidă îşi face treaba. Totuşi, Kath încă tresare atunci când se mişcă, deoarece o incomodează şi o ustură uneori. Îi refac bandajul, iar ea mă soarbe din priviri. Dacă nu m-ar fixa cu ochii săi ciocolatii, probabil că nu aş mai fi aşa agitat. Îşi lasă corpul slab în mâinile mele, iar eu mă chinui cu greu să nu o rănesc. Chiar dacă e cea mai puternică femeie în viaţă, pentru mine este un copil care are nevoie de protecţia mea şi care poate fi repede rănit. După ce termin pansamnetul îi trag în jos bluza, un gest care pe mine mă surprinde. Foarte uşor aceasta ar fi dispărut dacă ar fi fost altă fată în locul ei.
- Gata, îi spun după ce oftez, iar eu o fixez cu privirea pentru că nu se mişcă şi nu dă semn că vrea să se ridice.
Îşi pune mâinile pe faţa mea şi mă analizează cu ochii săi care au văzut atâtea orori. Cu un gest scurt, mă trage spre ea şi îşi lipeşte fruntea de a mea. Îi simt expiraţia pe pielea mea, iar buzele mele ard. E ca şi cum m-aş săruta cu o flacără care mă topeşte. Ea respiră greu şi necontrolat, iar eu încerc să-mi calmez poftele carnale. Ea îşi lipeşte uşor buzele de ale mele, iar eu i le ling uşor. A fost cel mai calm sărut pe care i l-am dăruit unei fete. Nu m-am putut abţine (că deh, sunt Dean Winchester) şi i-am muşcat buza până ce lichidul roşu şi sărat l-am simţit pe limba mea. Mă desprind din sărut şi mă uit la Katherine, care mă privea cu cea mai inocentă faţă a sa.