The Hunter and the Huntress

Gone Girl

Capitolul 32

(Perspectiva lui Katherine)

- Cum căcat s-a întâmplat asta? De ce ai ajunge în Purgatoriu? Până la urmă, tu ai salvat lumea şi meriţi mai mult! Afirmă Bobby supărat.
- În fine, m-am întors acum, iar sora mea malefică este moartă. Îmi pare rău că nu am putut ajunge mai devreme, spun eu melancolic
- Katherine, şi dacă veneai peste 30 de ani, eu tot aş fi fost fericit. Eşti fetiţa mea, Pierce! Pentru tine m-am lăsat de vânătoare.
- Şi acum ce faci? Te uiţi mereu la telenovele? Chicotesc eu.
Râde şi el, dar zâmbetul i se şterge imediat după chip. Se uită la mine cu milă, iar eu mă simt stânjenită. E ca şi cum aş fi un căţeluş accidentat.
- Tot ce mi-a spus Crowley este adevărat? Încerc eu să schimb subiectul.
- Da. Castiel este acum conducătorul Raiului, deoarece Rafael nu s-a mai arătat, iar John e mort, dar Cas l-a luat în Rai.
- Şi pănosul ăla nu m-a putut scoate din Purgatoriu?
- El nu poate intra acolo decât mort.
- Îmi pare rău pentru John... a fost bun cu mine şi cu tata..
- John era pregătit să-şi dea viaţa pentru fiul său, iar Dean a înţeles asta. Sam deja ştia că tatăl său e mort. Apropo, trebuie să-i vezi fiul!! Va fi aşa de bucuros să te vadă!
- Bobby.. de ce m-a scos Dean din viaţa lui? Spun tristă.
- Crezi că eu am fost de acord cu decizia lui? Vinovăţia e singurul lucru care îl poate doborî pe Dean. Imediat ce şi-a dat seama că omorând-o pe Lilith, te-a ucis şi pe tine, a început să se autodistrugă: nu mai dormea sau mânca, a devenit palid şi slab, parcă a îmbătrânit 3 ani în 3 zile. Eu şi Castiel l-am încurajat şi am fost alături de el, dar ne izgonea. Voia să te găsească, voia să ştie unde ei ajuns.. Castiel a ţinut secret faptul că tu erai în Purgatoriu, iar vinovăţia s-a transformat în ură. Te ura pentru că i-ai ţinut secretă legătura ta cu Lilith. A spus că eşti ipocrită pentru că urai minciuna, dar tu o foloseai. Pentru el ai devenit o glumă proastă. Într-un final, Crowley i-a spus că eşti în Purgatoriu şi că nu mai este nicio şansă ca să te revadă, dar ar putea să te şteargă din mintea lui în schimbul a ceva. Dean nu mi-a spus niciodată ce. De atunci, Dean a redevenit Dean..

Sigur, Dean a ţinut secretă alianţa cu Crowley. Îmi vine să-l distrug pentru că l-a corupt pe Dean, chiar dacă până la urmă a fost alegerea lui. Dacă eu sunt enervantă şi ipocrită, aşa este şi el.
- Ce vei face acum, Kath?
- Am revenit acasă, sunt iar liberă. Nu vreau decât să-mi refac viaţa.
- Nu mergi cu mine la Sam?
- Nu mă mai întorc niciodată.

Niciodată nu mi-am făcut griji de părerea celorlalţi despre mine. Acum aflu cât de mult doare să nu fi apreciată de petsoana de care-ţi pasă cel mai mult. Am fost doar o joacă pentru Dean dracu' să-l ia Winchester. Dacă nu mi-a păsat niciodată, nu e vremea să o fac acum. Plec de la Bobby şi părăsesc Kansasul, îndreptându-mă spre acasă.

***
Crowley păşeşte nonşalant pe asfaltul care duce spre un parc. Era miezul nopţii, iar cartierul era pustiu. Aranjat la costum şi cu o faţă plictisită, se apropie de îngerul care-l aştepta. Stătea ţeapăn în picioare şi nu avea nicio expresie, spre deosebire de Regele Iadului.
- Mă gândeam că următoarea şedinţă a şefilor va avea loc la următoarea apocalipsă, zice Crowley.
- Nici mie nu-mi face plăcere ce se întâmplă aici. Eşti în viaţă pentru că nu te-am considerat o ameninţare, iar asta se poate schimba imediat, răspunde ameninţător Castiel.
- Cu ce te pot ajuta, amice?
- Vreau să-l laşi în pace pe Dean Winchester.
- Tu eşti gardianul lui? Credeam că puternicul Winchester se poate duce sibgur la toaletă. A făcut un pact cu mine. Ştii că sunt un om de afaceri.
- Dacă prin om de afaceri vrei să spui "demon de răscruce" atunci da, aşa este. Îi vei reda amintirile înapoi imediat ce terminaţi colaborarea.
- De ce te bagi tu în viaţa băiatului? Ai uitat ce fel este el cu adevărat? Te îndrăgosteşti de un fals Dean, Cas.
- Ce? Spune îngerul confuz.
- Nu contează. Oricum Katherine a revenit şi-l va căuta pe Dean, iar el va avea nevoie de amintirile sale. În plus, Dino mă consideră un aliat, nu o ameninţare. Îmi pare rău că eşti gelos.
- Eşti bolnav, Crowley. Ţine minte că nici chiar tu nu eşti de neatins!

***
(Perspectiva lui Dean)

- Bună ziua, domnule! Asta e tot ce doriţi să cumpăraţi?
- Ăh, da... cred, spun eu stânjenit.
- E prima dată când cumpăraţi jucării? Mă întreabă femeia în vârstă de la casa magazinului de jucării.
- E aşa evident?
- Va trebui să vă obişnuiţi! Băieţii adoră maşinuţele de jucărie şi jocurile de construit. Aţi făcut o alegere perfectă. Totuşi, majoritatea copiilor sunt atraşi de ce erau atraşi şi copiii când erau mici. Cum îl cheamă pe micuţ?
- John.
- Mama lui v-a lăsat singur la cumpărături?
- Oh, nu. El e nepotul meu. Împlineşte un an şi nu ştiu ce să-i iau. Probabil că are un milion de jucării ca acestea..
- Ei bine, un copil nu are niciodată destule jucării! Îmi răspunde ea rânjind.
Plătesc jucăriile, apoi le duc la maşină. Cum aş putea eu să aleg o jucărie, dacă eu nu am avut niciodată parte de ele. Prima mea jucărie a fost un pistol de fete cu care am tras prima oară la 7 ani. Înainte să repornesc pe Chicago, mă opresc la o cafenea. Stomacul meu cere provizii şi muream de pofta unei cafele bine făcute. Eu nu sunt cel mai bun bucătar, dar măcar nu am dat foc la nicio bucătărie. Intru în cafenea şi îi fac ochi dulci chelneriţei, apoi mă aşez la o masă liberă. Ca să-mi ia comanda, vine o tipă înaltă, cu picioare lungi şi subţiri, acoperite cu o pereche de colanţi negri lungi şi puţin transparenţi. În picioare avea o pereche de bascheţi negru cu alb şi un tricou albastru. Arăta extrem de bine, ca şi cum s-ar fi dus la sala în fiecare zi încă din adolescenţă. Era machiată cu negru, iar părul ei era lung şi ondulat. Am rămas cu gura uscată holbându-mă la frumuseţea care lucra într-o amărâtă de cafenea. Când se uită la mine, rămâne surprinsă şi îngheţată. Ochii săi căprui îi fixează pe ai mei.
- Cu ce vă pot servi?
- O cafea tare, te rog şi..
- Nu primeşti numărul meu de telefon, îmi spune dur tipa, după ce eu zâmbesc pervers. Eram sigur că se lasă greu.
Îmi ia comanda şi se îndepărtează de mine, iar eu o admir din spate: slabă, poate prea slabă, cu un mers elegant şi cu un tatuaj în formă de pentagramă pe spate.... STAI. Tipa are o pecete de vânător antiposedare. E vânător! Îi observ şi lama cuţitului ascuns cu ajutorul colanţilor. Sigur, trebuia să mă gândesc la asta. Nicio femeie normală nu ar putea să arate aşa de bine şi în formă. Când vine cu cafeaua spre mine, eu mă ridic şi mă duc spre ea, împingând-o şi scăpând tava din mână. Ea o prinde foarte rapid, folosindu-se de reflexele sale de vânător. O prind de talie şi îi lipesc spatele de pieptul meu
- Ştiu ce eşti, îi şoptesc eu la ureche
Ea nu spune nimic, dar mă loveşte furioasă în stomac şi se eliberează din strânsoarea mea.
- Bătăuşă, îmi place.
- Nu te-aş mai lăsa niciodată să pui mâna pe mine, îmi scuipă ea cuvintele.
- Despre ce tot vorbeşti? O întreb eu confuz
- Te cunosc Dean. Mai bine decât toţi. De aia tu nu ştii cine sunt.
- Oh, Dumnezeule....
Ea este fosta mea parteneră. Ea este.. Katherine Pierce! În carne şi oase, în faţa mea.