The Hunter and the Huntress

Cold as Ice

Din perspectiva lui Dean

Au trecut 2 zile de când eu şi Katherine Pierce ne-am întâlnit. A fost o întâlnire cu scântei (la propriu). Katherine a acceptat să-mi fie parteneră şi să călătorească împreună cu mine. Amândoi am căzut de acord să ne înţelegem doar pentru a salva oamenii şi nimic mai mult. Credeţi că o să supravieţuim fără să ne anihilăm reciproc? Momentan, Katherine a fost foarte tăcută zilele acestea. Şi-a luat toate lucrurile necesare din casa ei. Aşa zice ea, eu cred că şi-a luat toată casa în valize. Omule, erau 7! Am ajutat-o să şi le transporte în bârlogul meu şi al tatălui meu. Înainte să părăsim casa, mi-a oferit o ceaşcă de cafea. Am acceptat neîncrezător. Probabil că acum urmează interogatoriul

- Nu vorbeşti prea mult Dean.
- Nu cred că este nevoie.
- Dacă vrei ca parteneriatul să funcţioneze, trebuie să facem sacrificii
- Şi anume ?
- Să ne impunem nişte reguli.
- Femeie, ... eşti nebună? Eşti obsedată de control! Acum vrei să inventăm formule de adresare?
- Nu, idiotule. (Trage aer în piept). Vreau doar să nu ne mai certăm şi să ne mai insultăm. Trebuie să ştim câteva lucruri unul despre celălalt, gen ce ne place şi ce nu.
- Katherine, să te ascult este un sacrificiu!
- Măcar nu ai ţipat de data asta... e un progres (spune strâmbându-se). În primul rând vreau să ştii că jumătate din timpul meu liber mi-l petrec la baie, aşa că dacă găseşti un caz, asigură-te că-ţi faci duş şi după îmi spui. Ţin foarte mult la felul cum arăt. E stilul meu. Nu comenta! Eu o să-mi folosesc armele mele, deoarece ale tale sunt prea mici. Voi fi de acord să conduci tu operaţiunile pentru cazuri atâta timp cât îmi vei asculta toate părerile. Mă gândeam să folosim maşina mea când plecăm. Te las să o şi conduci.
- Oh, nu. Asta clar nu. Nu îmi părăsesc iubita.
- Iubita? (râde ironic)
- Da, iubita mea. Maşina ta de prinţesă rămâne aici. Eu îmi conduc doar maşina mea şi categoric ea nu dispare din peisaj! Dacă nu-ţi convine mergi pe jos sau separat.
- Dean... e vorba despre bani? Nu trebuie să te simţi prost pentru că am foarte mulţi bani. Banii nu înseamnă nimic pentru mine. Îmi pasă doar de salvatul oamenilor
- Nu e vorba de bani, Katherine! E vorba de stilul tău superficial de a trata lucrurile. Nu eşti serioasă.. eşti orbită de chestiile obişnuite pentru o prinţesă răsfăţată şi plină de bani.
- Deci.... Pentru tine oamenii bogaţi sunt superficiali...
- Nu. Spun de tine că eşti superficială. Tatăl tău a fost un om grozav dar nu prea semeni cu el.

Katherine înghiţea cu greu cuvintele pe care i le spuneam, dar măcar nu aveam o ceartă monstru. Cred că este cea mai liniştită conversaţie pe care o avem de până acum.

(Din perspectiva lui Katherine)

Eu, superficială? Băiatul acesta nu ştie când să-şi ţină gura! Mă ridic de la masă fără să-i mai aud condiţiie. Am făcut deja un sacrificiu că l-am ascultat. De ce nu putem şi noi să ne înţelegem ca doi oameni normali? Suntem cea mai groaznică echipă din lume! Primesc un telefon de la Bobby. Aproape că îmi vine să închid, dar ştiu că Bobby nu m-ar suna decât dacă ar găsi un caz.

- Bună, Singer.
- Kath, mă bucur să te aud. Totul bine ?
- De ce nu ar fi?
- Eşti partenera lui Dean. Dacă nu ai plecat până acum e un semn bun
- Bobby, îmi vine să te las fără moştenitori pentru că mi-ai făcut cunoştinţă cu el. E pur şi simplu imposibil să port o conversaţie cu omul acesta!
- Kath, încă nu v-aţi omorât şi e un început... aveţi mai puţin de 48 de ore de când vă cunoaşteţi!
- Bobby, unii se căsătoresc în 48 de ore!
- Calmează-te Pierce... Ai vrut un partener, nu propriul tău servitor. E greu să te obişnuieşti deoarece e singurul băiat care nu ţi-a căzut la picioare. Totul o să fie bine.
- Şi dacă nu?
- Să nu te atingi de el.
- Ce ai pentru mine, Bobby?
- Este un caz mai vechi. Un vârcolac a făcut câteva victime în Florida. Vârcolacii se dau drept câine domestici şi în somn îşi înhaţă stăpânii. E destul de deştept şi crud în acelaşi timp.
- Ne îndreptăm acolo.

Închid şi îl anunţ pe Dean. Ne luăm genţile şi ne urcăm în maşină. Începe să-mi placă de maşina asta.. I se potriveşte perfect lui Dean. Probabil că e ultimul lucru care i-a mai rămas de la tatăl lui. Nu mi-a vorbit deloc de John... Gândurile îmi sunt spulberate de sunetul radio-ului. Se pare că şi muzica este a lui John. Suntem înconjuraţi de lucrurile lui şi parcă îi simt prezenţa. Nu-l învinuiesc pe Dean că vrea să fie ca tatăl lui. Ştiu ce fel e să-ţi pierzi un părite şi să vrei să-l faci mândru. De asta am şi vrut să devin vânător. Am vrut ca tata să fie mândru şi să-l ajut în ceea ce făcea. Plus că nu voiam să fiu doar o fetiţă de bani gata. Aveam o sete de a ajuta oamenii de când eram mică. Tata mereu mi-o spunea. Cât îmi lipseşte tata. O lacrimă aproape că mi se scurge pe obraz dar o opresc la timp. Dean se uita la mine din când în când.

- De ce eşti aşa tăcută?
- Poftim? (mă trezesc din transă)
- Nu ai fost niciodată aşa tăcută.
- Avem un nou caz şi trebuie să ne concentrăm.
- Mbine (spune plictisit şi dând muzica mai tare)

Eu dau muzica mai încet.

- Acum vrei să vorbim, Winchester?
- Nu m-ai lăsat să-mi spun condiţiile.
- Mhm, te ascult.
- Vreau doar să nu mă enervezi, Pierce. Poţi să faci ce vrei cu viaţa ta, dar să nu te amesteci în a mea. Ar putea fi periculos
- Periculos? În ce sens?
- Trăiesc în stilul acesta de când sunt mic. Nu ştiu să trăiesc altfel. Sunt un tip singuratic.
- Vrei să spui că nu ai prieteni?
- Nici tu nu vei mai avea.
- Poftim, ce tot spui? Am o grămadă de prieteni. Tu doar nu ştii să faci mai multe lucruri în acelaşi timp.
- Katherine, ştiu ce zic. Vei începe să-ţi dedici tot timpul vânatului. Te vei întâlni peste câteva luni cu prietenii tăi şi vor uita că exişti.
- Oh, ce plictisitor eşti! După ce terminăm cazul îţi voi demonstra că greşeşti!
- Să te văd.

Îmi zâmbeşte superior. Prima noastră întrecere, prima oportunitate de a câştiga în faţa unui Winchester. Ador asta. Ajungem în oraşul indicat de Bobby. De data aceasta ne dăm drept studenţi la medicină şi mergem la morgă pentru a analiza cadavrele. Mă îngrozeşte lucrul acesta! Urăsc să văd oameni morţi! E dezgustător.

- Pst.. Katherine! (îmi şopteşte). Intră sau vor începe să ne interogheze.
- Nu intru acolo Dean, e dezgustător! Bobby ne-a spus că e un vârcolac, de ce facem asta?

Dean îşi dă ochii peste cap şi mă trage în încăpere. Găseşte cadavrul şi-l scoate. Menţin distanţa şi încerc să nu mă uit prea mult la cadavru. Dean îşi introduce mâinile în gaura pe care o are cadavrul în piept. Yack, cred că omul acesta se uită prea mult la Dr House. Îmi spune că inima îi lipseşte şi găseşte un colţ înăuntrul corpului. Mă abţin să nu vomit, apoi plecăm, dar nu înainte să mai găsesc un colţ extras din alt corp într-o eprubetă. Se pare că eprubeta trebuia să ajungă la dovezi, dar m-am asigurat că nu. Dean analizează colţii şi constată că sunt diferiţi. Nu e vorba doar de un vârcolac ci de o haită!
Îmi pregătesc toată argintăria. În seara aceasta vom vâna vârcolaci.