The Hunter and the Huntress

Verbis Diablo

Capitolul 30 - Verbis Diablo
(Perspectiva lui Katherine)

Fug, fug cum nu am mai făcut-o de ani buni. Niciodată nu cred că am arătat mai rău de atât sau mai înfricoşată. De un an cutreier pădurile acestea şi niciodată nu am reuşit să le reţin. Niciodată nu am trecut prin aceleaşi locuri deoarece este mult prea periculos. Stau cu aceleaşi haine de un an şi s-au decolorat în ultimul hal din cauza apei cu proprietăţi atât de ciudate. Nu am mai făcut un duş de atât de mult timp şi îmi lipseşta asta. Practic, sunt moartă, deci nu mai am nevoie de unul. Mă gândesc în fiecare zi la ultima mea clipă petrecută pe pământ şi urăsc să ştiu că nu voi mai putea niciodată să respir ,sa să mă odihnesc. Aş fi putut intra într-o depresie severă, sau aş fi putut înnebuni, ca restul, dacă nu aş fi fost prea ocupată să fug de toate creaturile care mă vânează. Iadul? Te rog! Purgatoriul e mult mai rău decât tot ce am văzut acolo.
După ce Dean a omorât-o pe Lilith fără să ştie că eu încă eram legată de ea, m-am trezit în pădurile veşnic cenuşii ale purgatoriului. Aproape uitasem că sunt jumătate demon, deci o creatură supranaturală. Tot ce trebuie să fac este să găsesc intrarea în Iad prin Purgatoriu şi să trec prin ea. Niciun om sau demon nu are ce căuta în purgatoriu. Singura parte proastă este că intrarea era mobilă şi că niciodată nu se află în acelaşi loc în care ai văzut-o ultima dată. Purgatoriul arăta ca un cimitir părăsit pentru creaturi supranaturale. Era o întindere nesfârşită de copaci goi şi veştejiți, iar pământul era cenuşiu, uneori înlocuit cu nisip sau rocă. Nu aveam nicio idee legată de unde s-ar putea afla intrarea, dar asta nu e cea mai mare problemă a mea. Creaturile din purgatoriu nu sunt paşnice, ci sălbatice, care omoară tot ce mişcă din propriul instinct.Am ajuns să înțeleg de ce Crowley nu s-a putut înţelege cu ele. Am fost atacată de vampiri şi vârcolaci doar în prima mea zi. A fost o experienţă mai rea decât moartea. Dacă voi credeți că am supravieţuit doar prin propriile puteri, greşiţi. Am fost ajutată să trec prin toate ororile purgatoriului de Dorian Gray, faimosul personaj din celebrul "Portretul lui Dorian Gray". El este un tulpa din anii 1800, care a fost omorât chiar de autorul cărţii. Ştiu cât de ciudat sună asta, dar tipul cunoaştea Purgatoriul mult mai bine decât mine. Frumos nu pot spune că nu este, dar nici nu ar trebui să mă intereseze asta. El este ceva ce eu obişnuiam să omor.
După ce amândoi facem o pauză din fugit, eu m-am prăbuşit pe pământul veşnic uscat.
- Dacă vom merge mereu spre est, posibil că vom găsi intrarea în Iad, spune Dorian.
- De ce mă tot ajuţi? Tu nu vei putea intra în Iad pentru că nu eşti demon. Tu nu ai nimic de câştigat.

- Poţi să scoţi fata din omenire, dar nu o poţi face să nu mai gândească ca simplu om. Ţi-am mai spus, vei ajunge să mă ajuţi. Sunt în purgatoriu de 200 de ani şi ştiu cum e viaţa aici.
- Tot îmi spui prostiile astea! Spun eu plictisită. Ce naiba vrei de la mine?
- Sunt un tulpa, drăguţă. Sunt o creatură realizată din imaginaţia puternică a oamenilor. Dacă ei cred în mine, eu mă pot reîntoarce.
- Eşti nebun, dacă tu crezi că te voi readuce la viaţă în acest mod.
- O vei face, micuţule demon! Sau mă voi asigura că revii aici, adaugă el ameninţător.
Nu vreau să fac nimănui favoruri, mai ales unui tip precum Dorian. El este foarte şiret şi obsedat de artă. El crede că Pământul este opera sa şi că este un personaj izgonit din propria sa carte. Prima data, credeam că este un demon, deoarece are o mentalitate aproximativ la fel cu a lui Lilith. Mă întreb ce s-a întâmplat cu sora mea? Unele creaturi spuneau că Lilith a murit şi că toţi demonii ei sunt acum torturaţi de mâna dreaptă a lui Crowley.
Consider că locul meu de odihnit pe veci nu este Purgatoriul şi mai mult ca singur aparţin Iadului. În legătură cu Dorian, probabil că îl voi ucide după ce-mi va arăta ieşirea. Katherine Pierce nu se complică. Am învăţat să accept ceea ce sunt şi faţă de toate creaturile din Purgatoriu, eu sunt cea mai normală. Mă întreb cum s-au schimbat persoanele din viaţa mea... Oare Castiel s-a recuperat? Bobby s-a lăsat de vânătoare? Dar Dean? Când mă gândesc la el, simt un fior rece pe spate. Ce s-a întâmplat cu persoana la care am ţinut cel mai mult? Oare s-a recuperat după moartea mea? Nu... nu se poate! Dean e un luptător, un supravieţuitor. E imposibil să mai tânjească după mine. Fiecare persoană e trecătoare şi era conştient de pericol. Dean m-a uitat. Poate nici nu-l voi mai căuta.
- În regulă, frumoaso! Asta este. Mi-a luat un an, dar am ajuns. Intrarea spre Iad.
Intrarea se afla într-o peşteră. Şocant, nu?
- Pe acolo s-o iei tu! Spun indignată
- Dacă aş fi vrut să te omor, erai gata de mult! Intră şi întoarce-te acasă. Nu uita de ce mi-ai promis! Dacă într-o săptămână nu plec de aici, vei suporta consecinţele, spune el dur.
- Dorian Gray... frumuseţea întruchipată, râd eu la el. Singura cale prin care te vei întoarce este un miracol. Chiar şi aşa ai arăta bătrân, zbârcit şi urât, fără pic de putere. Asta reprezinţi tu pentru oameni.
- Te-am ajutat, idioato! Un om nu ar trece cu vederea acest aspect.
- Eşti aşa prost să te încrezi într-un demon.
- Dar tu nu eşti doar atât!
- Dar poate asta mă defineşte, spun fără nicio emoţie în glas, apoi îi înfig cuţitul în piept şi fug în peşteră, lăsându-l sângerând şi ţipând nervos.