The Hunter and the Huntress

What Is Dead May Never Die

Capitolul 45

(Perspectiva lui Katherine)

Mă aflam cu Dean în Chicago, locul unde ne vom sărbători ziua de naştere peste 3 zile. Amândoi vom împlini 28 de ani, iar Sam s-a oferit să dea o petrecere în cinstea noastră şi a faptului că suntem o echipă de aşa multă vreme. Ne-am reinstalat în mica noastră garsonieră şi Dean a plecat să cumpere câte ceva de mâncare. Eu am luat telefonul şi am apelat-o pe Felicity, care sper să nu fie în vacanţă cu Travis în Malta sau altă destinaţie exotică şi costisitoare.

- Hei, Kath! Ce mă bucur că ai sunat ! Mai poţi să rezişti ?
- Sunt bine, Felicity. Tu eşti la birou?
- Oh, da, tocmai ce mă pregăteam să plec. Ai nevoie de ceva ?
- Mda, aş vrea să-mi cauţi un buncăr, undeva unde eu şi Dean putem să locuim şi să ne desfăşurăm...activităţile.
- Uh, aş fi vrut să-mi fi spus asta înainte. Mâine eu şi Travis plecăm într-o vacanţă în Monaco. Abia aştept!! Cred că mă va cere în căsătorie!!!
Felicity îmi aruncă bomba fericită şi chicotind, iar eu nu pot decât să mă bucur pentru singura mea prietenă.
- Mă bucur mult pentru voi, dar am nevoie urgentă de o locuinţă ! Poţi să rezolvi asta te rog?
- Pentru tine orice fac Katherine! Îl poţi considera cadoul meu pentru ziua ta! La mulţi ani, bătrânico!!!!
- Nu cred că la 28 de ani te poţi numi bătrână şi în plus, arăt ca de 21.
- Aşa este doamnă ! Trebuie să închid, Travis are nevoie de mine. Te pup şi te iubeeesc !! Ţipă ea în telefon, apoi îmi închide fără să mai prind ocazia să-mi iau la revedere. Îndrăgostiţii... ce să le faci? Oare şi eu şi Dean ne comportăm la fel de patetic?
Până vine el cu două pungi încărcate cu alimente, eu îmi fac un duş şi mă schimb în nişte pantaloni scurţi negri şi o bustieră de aceeaşi culoare.  Îmi prind părul într-un coc şi îmi încep antrenamentul: 100 de flotări şi  abdomene.
- Ai chef de acţiune? Sau ţi-e frică să nu îmbătrâneşti, Pierce? Mă întreabă Dean după ce pune pungile pe masă.
- Îmi place să mă menţin spre deosebire de tine. (Arăt spre pungile pline cu mâncare)
- Ca să ştii, am cumpărat mai multe fructe şi legume. În plus, vei avea şansa să le arăţi muşchii tăi strigoilor din oraş.
- Strigoi? Repet eu confuză.
- Da. Bobby tocmai m-a sunat şi mi-a spus că prietenul său cel mai bun Mark a fost în Chicago la o vânătoare de strigoi şi a fost ucis de aceştia.
- Ucis sau mâncat?
- Dacă te face să dormi mai bine noaptea, poţi spune că a fost ucis.
Stomacul mi se întoarce pe dos, aşa că refuz să mănânc alături de Dean şi îmi petrec după-amiaza în toaletă. Când am fost cu tata am avut o experienţă neplăcută legată de strigoi. Creaturile astea împuţite mănâncă oamenii după ce îi seacă de sânge. Am avut ocazia să asist cum un strigoi se hrănea dintr-un adolescent nevinovat. Am crezut că mor odată cu el. O parte din suflet mi-a fost mâncată de strigoiul ăla nenorocit care şi-a primit pedeapsa pe care o merita.

*Flashback*

- Este după noi !! Ne va prinde! Vom muri aici! Strigă Roy la mine, dar eu încerc să nu-l bag în seamă ci să alerg în continuare prin tuneluri. Strigoii m-au făcut să mă despart de tata, aşa că viaţa lui Roy este în mâinile mele. Cuibul strigoilor se află în tunelurile ce leagă staţiile de metrou. Este pentru prima dată când mă confrunt cu astfel de creaturi, iar faptul că tata nu este aici cu mine mă sperie la culme. Singurul care îmi dă putere şi încredere este Roy, un adolescent de 17 ani care vrea să studieze medicina şi să ajungă chirurg. Viitorul lui stă în mâinile mele. Acum realizez mai bine că ceea ce fac nu este un joc ci îmi asum o mare responsabilitate. Cum să-l calmez dacă nici eu nu sunt mai liniştită decât el ?
Mă ascund după un perete şi îl trag pe Roy după mine.
- Ascultă-mă, puştiule: Tu vei scăpa cu viaţă de aici, te asigur! Îmi dau cuvântul că te voi apăra şi nu voi lăsa creaturile alea oribile să pună mâna pe tine!
- Te cred, îmi zice Roy calm, privindu-mă în ochi şi trăgându-şi răsuflarea.
Imediat îl văd holbându-se la mine cu ochii ieşiţi din orbite şi strigându-mi numele. Ultima imagine pe care o captez este el fugind cu 3 strigoi după el, iar eu sunt lăsată în urmă şi prăbuşită într-un întuneric negru.
Mă trezesc cu o durere de cap insuportabilă. Nu-mi pot mişca mâinile care sunt legate cu cătuşe de o conductă de gaze. Roy era întins şi imobilizat pe o masă de chirurgie. Venele îi erau tăiate, iar sângele curgea din ele în găleţi. Abia reuşea să-şi mişte capul şi să-şi deschidă ochii. Privirile noastre s-au intersectat, iar el mi-a rostit numele ca şi cum mi-ar fi spus că e în regulă şi să nu mă învinovăţesc. Am tot încercat să mă eliberez, dar unul din cei trei strigoi a venit la mine, în timp ce ceilalţi doi au început să bea din sângele colectat.
- Nu te impacienta, vânătoriţo. Îţi va veni şi ţie rândul curând.
Eu scuip strigoiul direct în ochi, iar când vrea să se apropie de mine, îl lovesc cu capul în maxilar, iar el se prăbuşeşte pe podea. Nu îl las să se ridice, deoarece îl atac cu picioarele. Ceilalţi doi se opresc din băut şi mă lovesc brutal peste masă şi în stomac.
- Curvă nenorocită ! O să vezi ce vei păţi! Îţi vei dori să te omor !
Strigoiul îndepărtează găleţile de lângă Roy, iar acum sângele său picură pe podea. Mă bagă cu capul într-o găleată cu sânge, iar eu îmi ţin respiraţia timp de 2 minute. Gustul sărat al sângelui îşi face prezenţa în cavitatea me bucală. După ce mă lasă să ies, iau o gură uriaşă de aer, ca şi cum aş respira pentru prima oară. Roy se uită la mine cu ochii în lacrimi, iar eu sunt torturată de nenorocitele astea de creaturi şi nu îl pot ajuta. Strigoiul se îndreaptă spre Roy şi începe să-i lingă rana şi să-i sugă sângele direct din venă. Eu ţip să-l lase în pace, dar strigoiul îl strânge din ce în ce mai tare. Dau din picioare, mă zbat, dar în zadar. Ceilalţi doi încep să muşte din el, iar Roy urlă de durere şi plânge. Încep şi eu să plâng şi să urlu ca şi cum ceea ce simte Roy simt şi eu. Vederea îmi este tulburată de lacrimi. Strigoii i-au fragmentat un picior, iar acum îi perforează burta. Îmi vine să leşin de durere, să mă sinucid. Peisajul era macabru. Roy a murit cu faţa îndreptată spre mine. Am văzut cum lumina din ochii lui albaştri s-a stins şi au rămas deschişi. Am simţit cum sufletul său s-a înălţat în chinuri la ceruri, iar ultimul sentiment pe care l-a trăit a fost mila. El a murit, a scăpat de chin, dar eu aveam să trăiesc cu dracul ăsta de amintire ce mă va bântui toată viaţa. Strigoii se înfruptau din intestinele cadavrului pe jumătate desfăcut, iar eu mi-am forţat cătuşele până mi-au tăiat din carne, făcând sângele să mi se prelingă pe braţ şi haine. Fierbeam de furie şi de mânie. Dacă eram liberă, le smulgeam capetele strigoilor cu mâinile goale.
Am încercat să-mi ţin ochii închişi ca să nu mai văd oroarea, dar aud un ţipăt ascuţit. Tata tocmai a ucis un strigoi. Se uită la mine şi îi fac semn să mă elibereze. El îmi dă o clamă, iar eu îmi deafac cătuşele în câteva secunde. E vremea răzbunării, dracilor ! Ţip nervoasă şi îi asaltez pe strigoi cu mâinile goale. Tata se uita la mine impresionat şi îngrijorat, dar mai mulţi strigoi au apărut şi a fost nevoit să se lupte cu ei. Am sărit pe un strigoi şi l-am izbit de podea. Acesta a vrut să mă muşte, dar am folosit sabia tatei şi i-am introdus-o în gât. Cu toate că era pe moarte, nu i-am oferit lovitura finală până nu i-am scos toţi dinţii şi l-am obligat să-i înghită. Pe strigoiul care m-a umilit şi torturat, i-am tăiat mâinile şi l-am lovit cu ele. I-am feliat piciorul, i-am retezat trunchiul, apoi i-am zdrobit capul cu tocul pantofului. Tata privea stupefiat. Ceea ce am făcut a fost un adevărat măcel. Am căzut în genunchi lângă chipul lui Roy şi am început să plâng în hohote ca un bebeluş. L-am sărutat pe Roy pe frunte şi i-am mulţumit pentru curajul său. Nu voiam să plec de lângă el, nu voiam să-l părăsesc. Tata m-a luat pe sus de acolo şi m-a închis în casă. Eu i-am luat trupul şi l-am îngropat. Nu am putut să-l ard. Am fost o laşă.

***
Dean ciocăne la uşă şi mă trezeşte. Eram sprijinită de uşa de la baie şi dormeam. Câteva lacrimi mi s-au prelins pe obraz dar mă simţeam prea slăbită ca să le şterg. Sunt ruşinea cu care trebuie să trăiesc. I-am deschis uşa lui Dean, iar el m-a îmbrăţişat imediat. Am fost surprinsă dar nu m-am desprins.
- Am terminat, îmi şopteşte el la ureche.
- Te-ai dus singur? De ce?
- Ştiu că strigoii nu sunt preferaţii tăi. Am vrut să te scutesc să-ţi aminteşti ceva ce nu-ţi face plăcere. Te asigur, nimeni nu a păţit nimic.
- Nu trebuia să rişti de unul singur...
- Hei, stai liniştită, ok ? Totul s-a terminat cu bine.
Îl îmbrăţişez iar, de data asta mai strâns, ca o fetiţă ce-şi îmbraţişează ursuleţul de pluş când tună afară.
- Să nu mai pleci niciodată fără mine, ok?
- Promit.
Mă sărută pe frunte, iar eu îi răspund gestului cu un sărut pe gură.
Telefonul meu vibrează, iar eu mă desprind din îmbrăţişare şi verific apelantul. Felicity mi-a trimis un mesaj: "Am găsit un loc unde cred eu că-ţi va plăcea să trăieşti. Sper să fie pe placul unui Winchester. Xoxo- Fely. P.S: Eu şi Travis ne-am logodit !!!!!"
Deschid uşa de afară, pentru a face o plimbare şi pentru a o suna pe Felicity, dar rămân îngheţată când văd 5 strigoi la uşă. Închid repede şi încui uşa. Îl strig pe Dean, iar el aleargă spre mine.
- Ce este?
- Sunt 5 strigoi la uşa noastră ! Idiotule, ai zis că ai rezolvat-o !
- Jur că i-am omorăt pe toţi din bârlog!
- La dracu cu tot ! Strig eu şi îmi iau sabia din cameră,la fel cum face Dean.
- Eşti gata? Mă întreabă Dean îngrijorat.
- Mereu o să fiu.
Deschid uşa, iar zeci de strigoi intră şi se aruncă spre noi. Omorâm o grămadă, dar ei tot continuă să vină. Dacă un strigoi sau un câine infernal ţi-a luat urma, trebuie să-i distrugi sau te vor vâna toată viaţa.
- Ce facem ? Vin din ce în ce mai mulţi! Strig eu spre Dean.
- Trebuie să dăm foc casei! Ţipă el.
El mă acoperă cât timp dau drumul conductelor de gaz.
Un strigoi mă atacă pe la spate şi mă muşcă de umăr. Dean mă strigă cât timp eu mă prăbuşesc şi se repede spre mine.
- Trebuie să pleci ! Îi spun cu ultimele forţe.
- Nu te părăsesc niciodată!
Dean începe să-i măcelărească pe strigoi cu furie şi ură, în timp ce eu ameţesc şi amorţesc. Muşcătura îmi provoacă usturimi până în măduva oaselor. Numărulor strigoilor nu se mai măreşte, dar tot sunt prea mulţi pentru a fi exterminaţi de un singur om. Dean împuşcă una din conductele de gaz, mă ia în braţe, iar casa explodează. Eram prea ameţită pentru a simţi ceva, dar am văzut cum toţi strigoii s-au descompus şi au luat foc. Eram plină de funingine ca şi Dean. El se afla cu faţa cufundată în părul meu. Nu îi pot simţi respiraţia iar asta mă îngrijorează mai rău decât muşcătura strigoiului.
Dacă un strigoi te muşcă şi nu te omoară după, devi unul dintre ei.