The Hunter and the Huntress

And They Were Enemies

Capitolul 62

(Perspectiva lui Dean)

Era cel mai fericit moment din viaţa mea, cea mai frumoasă clipă şi probabil ultima clipă de fericire pură pe care am trăit-o. Totul s-a dus dracului când Crowley şi-a făcut apariţia şi a prins buchetul. Şi eu care credeam că Bobby o va face...
Trebuia să mă aştept la ceva care să-mi strice buna dispoziţie şi ziua. Cain este pregătit pentru confruntarea finală, iar eu încă sper ca totul să fie un vis urât şi să mă trezesc acasă, alături de Sam şi de părinţii noştri. Katherine mă ţine strâns de mână asigurându-se că nu plec nicăieri fără ea. Dacă dau greş, Cain o va vâna toată viaţa, deci în primul rând o fac pentru ea.
- Sunt pregătit, îi răspund demonului ferm şi dur.
- Nu pleci nicăieri fără mine ! Îmi spune Katherine îngrijorată.
- Nici nu aş încerca. Dar vreau să-mi promiţi că dacă lucrurile nu merg aşa cum am plănuit, mă vei lăsa şi vei fugi cu Bobby şi Travis.
- Nu te abandonez! Eu nu am fugit niciodată de o luptă!
- Ştiu şi nu îţi cer asta. Nu vreau să fugi de Cain ci vreau să supravieţuieşti.
- Nu are rost să trăiesc fără tine.
O sărut scurt pe buze şi încerc să-i evit privirea care mă face să mă topesc.
- Aţi terminat cu prostiile? Avem lucruri mai bune de făcut decât să regizăm o telenovelă! Intervine Crowley care se trezeşte cu un pumn din partea lui Kath.
- Asta a fost pentru că mi-ai distrus nunta şi pentru că ai prins buchetul.
Crowley îşi masează nasul şi îi aruncă o privire urâtă.
- Nu te holba la soţia mea ! Îl ameninţ eu încercând să par dur, dar în sinea mea râdeam cu toată pofta.
Castiel şi restul invitaţilor erau în urma noastră.
- Voi nu puteţi să mergeţi, le spun eu oprindu-mă.
- Doar nu credeai că te vei distra singur! Îmi răspunde Bobby.
- Am mai multă nevoie de tine aici. Dacă lucrurile nu merg bine, vreau ca tu să o ajuţi pe Katherine.
- Eu nu plec nicăieri, îmi spune Sam.
- Îl voi proteja eu, mă asigură Cas, chiar dacă aveam sentimentul că fac o mare greşeală.
- În regulă, dar te vreau plecat la cea mai mică complicaţie.
- Eşti o mică afurisită, Pierce!
- Ai grijă de Felicity!
- Şi tu de Sam şi Dean!
Travis şi Felicity o îmbrăţişează pe Katherine, apoi ne teleportăm în Iad. De data aceasta nu sunt silit să aud toate ţipetele de ajutor şi să privesc cum sunt torturate toate sufletele. Cred că ne aflam în camera comorilor.
- Unde ai găsit sabia ? Întreabă Cas.
- În Purgatoriu. Micuţul Stefan a fost cel care a furat sabia. A vrut să i-o dea lui Lilith, dar nu a mai apucat. Psihopatul acela a fost o piază rea din prima zi a existenţei lui.
- Mie îmi zici? Mă trezesc vorbind după ce-mi aduc aminte cum nenorocitul a vrut să o vrăjească pe Kath. Mă bucur că este mort.
Castiel îmi arată Prima Sabie. Era făcută din piatră şi nu seamănă cu o sabie obişnuită. Era un fel de pumnal antic care ar fi putut fi ascuns într-un muzeu din orice parte a lumii.
- Cum de Cain şi-a lăsat rabla neprotejată?
- Nu e o rablă, idiotule. Este cea mai puternică armă şi a fost bine protejată.
- Iar un idiot ca Stefan a putut să o fure?
- Şi totul pentru Lilith, adaugă Kath.
- Acum nu cred că el va mai avea încredere în Katherine. Era singura cu cele mai mari şanse de supravieţuire...
- Taci, Cas! Îi ordon eu îngerului iar acesta îşi păstrează ideile pentru el.
- Când vrei tu, Dino.
Strâng prima sabie în mână şi aştept să se întâmple ceva.. orice. Nu toată lumea este vrednic de semnul lui Cain. Cel care îl primeşte trebuie să aibe o parte întunecată, să fie asemenea lui. Trebuie să fie " un om sărutat de diavol " şi cine ar fi mai potrivit decât mine, care m-am căsătotit cu unul? Nu se întâmplă nimic, iar asta mă nelinişteşte. Nu sunt suficient de râu? Ce vrea sabia să fac? Eu trebuie să fiu cel care îl ucide pe Cain. Mama mea a murit din cauza lui. Este destinul meu, este personal!
- Înălţimea dumneavoastră, am veşti legate de situaţia din purgatoriu! Îşi face apariţia unul din demonii lui Crowley, îmbrăcat la costum precum un secretar plictisitor.
- Nu acum, geniule, îl alungă demonul.
- Dar, răutatea dumneavoastră, este important!
- A ZIS NU ACUM, CE DRACU NU-ŢI E CLAR ? mă trezesc eu zbierând şi aruncându-i sabia drept în gât. Sabia îl decapitează şi se înfige în perete, iar eu respir greu, ca şi cum aş fi alergat 3 km. Toată lumea priveşte stupefiată. Simt o arsură pe mână: semnul lui Cain. Acum îi deţin puterea.