57

643 91 20
                                        

Jimin îi blocase pe Jungkook și pe Taehyung pe toate rețele de socializare pe care le avea, plus le mai blocase și numerele de telefon. Nu voia să aibă de a face cu sufletele sale pereche, deoarece era sigur că imediat ce va avea o interacțiune cu ei va crede imediat că tot ceea ce face este o prostie.

Acesta se urcase la bordul unui avion pentru a se duce în China, deoarece orice se găsea în China, iar acea bacterie nu făcea vreo excepție. Se găsea la marginea orașului Beijing și creștea pe stâlpii de electricitate, deoarece acei curenți electrici erau cei care ajutau la creșterea acestor bacterii.

Oamenii fiind niște egoiști și niște nepăsători, credeau că acea bacterie era doar praf depus din cauza poluării masive, astfel neinteresându-se să curețe stâlpii.

Jimin avea capul rezemat de geam și privea norii pufoși ce formau diferite forme și creau diferite iluzii. Aceasta asculta piesele lui Gaho, iar muzica acestuia îl făcea să se simtă și mai prost, din cauza versurilor ce se potriveau cu ce potriveau perfect cu sentimetele lui Taehyung și Jungkook din acel moment. Când 'Stay Here'(videoul de la media) a început, lacrimi apare au început să-i păteze obrajii.

Oare chiar se merita prețul pentru un copil? Oare chiar își dorea cu adevărat un copil?

Aceasta erau întrebările care nu-l lăsau în pace, dar în același timp îi apăreau în cap mici fragmete din viața sa.

Namjoon doar ce îi spusese lui Jimin că el era sufletul lui pereche, dar o parte din Jimin era tristă, deoarece știa că nu putea purta copii sufletului său pereche. Se simțea de parcă ar fi eșuat ca suflet pereche.

Era ziua când aflase că Jungkook era cu adevărat sufletul său pereche. Era supărat și nervos. Din cauză că Namjoon îl mințise și folosise atât de mult timp era nervos, dar era supărat din cauză că crezuse că mai are o șansă de a avea pui, dar la fel cum apăruse șansa, la fel de rapid îi și dispăruse.

Era seara când Jimin și Jungkook au ajuns acasă după ce l-au întâlnit pe Taehyung pentru prima dată. Jimin era în al nouălea cer, deoarece avea pentru prima dată o șansă să aibă copii ai săi. Deja se gândea la cum să decoreze camera pentru copil.

Era ziua când Jimin aflase că Taehyung va trebui să avorteze copilul. Simțea cum i se făcea rău. Voia să închidă ochii și când să se trezească să realizeze că totul a fost un vis, dar era prea adevărat ceea ce se întâmpla. A vorbit cu Jungkook și au fost amândoi de acord ca Jimin să fie cel care îl va însemina pe Taehyung. Dacă erau câteva șanse mici ca Taehyung să nu facă un avort spontan, atunci avea să fie pregătit de acea clipă.

Când a aflat că Taehyung era steril a luat-o ranza. Nu mai putea conștientiza nimic corect la acel moment, tot ce avea în cap era cuvântul 'infertitate'.

Era noaptea în care a citit din Codexul Vârcolacilor secțiunea interzisă. Un val de bucurie l-a cuprins când a citit că mai are o șansă. O șansă... O șansă de care se va agăța. O șansă...

"I need you." A șoptit acesta în același timp cu Gaho. Și-a închis ochii și a lăsat sentimentele să-l învăluie până când somnul a pus stăpânire pe el.

_____________

SToP SlEePiNg On PLt¡¡¡¡¡

Videoclipul de la media(gaho - stay here) are subtitrari in engleza

Daca n ati pus intrebari pentru q&a ar trebui să o faceți, deoarece mai primesc întrebări pana astazi la 15.

Fara zece comentarii nu postez capitolul nou

strange things ||vminkook||Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum