Our love is strong |1|&|2|

Capitolul 22~Promit

"-Imi pare rau, ingerule!"

Cuvintele astea imi fac inima sa se rupa usor, usor in mii si mii de bucatele. Frica lui de a nu ma pierde cand comprotamentul lui se schimba brusc, iar mintea nu ii mai judeca rational ma uimeste.

-Nu vreau sa te pierd din asta, a soptit trist. Bratele lui s-au napustit asupra mea, strangandu-ma puternic in brate. Te rog, i-am auzit soapta, corpul lui fiind intre picioarele mele, capul stand in scobitura gatului meu.

-Nu o sa ma pierzi niciodata, am raspuns in timp ce ii mangaiam parul. Nu o sa te las sa te indepartezi de mine, te iubesc prea mult ca sa iti permit asta. Ti-am daruit inima mea si te rog, doar sa ai grija de ea.

Si-a ridicat capul din pieptul meu, ochii aceia de jad, ce acum straluceau intr-un fel incredibil de frumos, ma priveau plini de dragoste.

-Promit sa am grija de iubirea ta, a spus incet, privirea lui fiind una foarte intensa.

-Promit sa te iubesc in orice circumstanta, indiferent de orice si mereu, am spus la randul meu. Un colt al gurii sale s-a curbat intr-un zambet slab.

-Promit sa te iubesc neconditionat, fara limite, fara reguli, fara nimic, doar iubire. Am zambit involuntar, sarutandu-l pe nas, obtinand un chicot din partea lui.

-Promit sa te iubesc asa cum meriti, asa cum nimeni nu a mai facut-o pana acum, asa in felul meu, am spus totul neluandu-mi pentru nicio secunda ochii din ai lui.

-Promit sa te iubesc mereu!

-Promit sa te iubesc mereu!

Buzele lui s-au lipit fara veste de ale mele, framantandu-se usor unele pe altele. Mana mea s-a dus in buclele lui, apropiindu-l cat mai mult de mine.

Printr-o singura miscare, am fost in bratele lui Harry, incolacita in jurul lui, mergand.

Sarutul nu se oprise nici macar o clipa, limba mea masand-o delicat pe a lui, creeand de altfel un dans plin de iubire. Mainile mele ii trageau buclele in toate partile, in timp ce ale lui ma strangeau ferm de fund.

-Ai incredere in mine? A intrebat rupand sarutul pentru o gura de aer.

-Da! Zic hotarata, neavand nici cea mai mica indoiala.

A zambit larg, sarutandu-ma incaodata inainte sa ma dea jos din bratele lui si sa-mi deschida usa masinii.

-Plecam? Intreb nesigura.

-Da, nu mai am dispozitia necesara pentru a mai participa, a raspuns intr-un fel trist.

-Nu conteaza, las-o in colo de cursa. Te revansezi tu altadata, am zambit, facand ca si pe fata lui sa apara unul.

Am urcat amandoi in masina, el bagand cheile in contact, pornimd masina.

-Centura! Vorbeste serios aratand spre centura din dreapta mea.

Am tras-o de acolo incercand sa o bag in dracia aia, dar nu gaseam acel ceva.

-Um...ma poti ajuta, te rog? Am intrebat, el chicotind amuzat.

A luat centura si a blocat-o undeva bine langa scaun.

-Nu-i corect, eu nu am vazut aia, am spus bosumflata.

A ras, dand din cap in timp ce porneam spre...spre nu stiu.

-Esti asa un copil, a concluzionat el cu un zambet dulce pe fata.

Mi-am mijit ochii la el in semn ca nu stiu ce a vrut sa zica cu asta, dar raspunsul ce a venit dupa m-a facut sa nu imi mai pese de altceva.

-Dar esti copilul meu, a zambit, ochii lui avand o nuanta foarte deschisa de verde.