Our love is strong |1|&|2|

Capitolul 37~Ochi verzi si bucle fine

Mi-am pus ceva pe mine, o pereche de pantaloni scurti si un tricou, deoarece in casa era destul de cald si simteam oricum nevoia sa fiu lejera.

-Stii, Zac nu e un baiat rau, adica..., incerca Aisha sa-mi zica, dar o intrerup.

-Stiu asta, Aisha, in astea doua luni de zile l-am cunoscut mult mai bine si mi-am dat seama cine e el cu adevarat. Poate pare rau, dar are un suflet mare. Ce s-a intamplat azi tin sa cred ca a fost o greseala, un pur impuls. Nici nu stii cat de rau ma simt ca nu ii pot impartasi aceleasi sentimente, am murmurat trista.

-Nici el nu cred ca voia sa se indragosteasca tocmai de tine, a spus vazand mila de pe fata ei.

-Eu chiar ma simt rau, nu stiu cum o sa-l privesc acum, am spus aruncandu-mi nervoasa mainile in aer.

-Hei, linisteste-te, nu e bine sa te agiti asa, spune ea si face semn spre burta mea.

-Mda, asa e, zic si zambesc in timp ce-mi mangai pantecul privindu-ma in oglinda.

-O sa fie atat de dragut sa avem un mini-Harry jucandu-se pe aici, a spus ea chicotind fericita.

-Edward, am soptit in timp ce incercam sa vad daca burta mea a mai crescut. Nu stiu daca doar mi se pare, dar parca vad o mica diferenta, am spus eu facand-o pe Aisha sa rada.

-Ai doua luni si cateva saptamani cum crezi ca ar trebui sa fie? A spus ea razand de mine. Esti nerabdatoare, nu-i asa? A continuat venind spre mine mangaindu-ma linistitor pe spate.

-Normal, am spus si gandul meu a fugit la Harry. Cred ca ar fi fost atat de fericit sa vada cum burtica mea creste pe fiecare zi.

-Eu zic sa pui ceva pe tine si sa coboram, poate ne uitam la un film ceva, a spus Aisha sprijinindu-se cu o mana de birou.

-Um...,sunt imbracata, in caz ca nu vezi, am zis chicotind, dar expresia fetei ei a ramas la fel.

-Doar nu o sa stai asa? Nu, nu vreau sa te imbolnavesti chiar acum, asa ca pune mana si schimba-te in ceva mai gros. Nu vezi ce frig e, Doamne, a spus ea impingandu-ma spre dulap. Am oftat, dandu-mi ochii peste cap. Ce e cu atata grija fata de mine si copilul meu?

Harry P.O.V.

-Cum adica? Si asta cand s-a intamplat? Am spus spre barbatul din fata mea.

-Oho baiete, cred ca acum mai bine de trei luni de zile, a spus si ochii mei s-au marit.

-Trei luni? Am intrebat cu vocea scazuta. Nu cred ca mai putea exista vreo sansa sa plec de pe insula asta nenorocita.

-Da, trei luni. Dar sa stii insa ca a lasat un contact, a spus si am simtit cum inima a inceput sa-mi bata din nou.

-Pai si ce dracu mai astepti, sa-i sunam, am spus entuziasmat ridicandu-ma de pe pat ducandu-ma mai aproape de el.

-Ma tem ca e o problema, a spus si am oftat. Baietii care au venit au lasat ceva femeii care a avut grija de tine cat timp ai fost in coma, iar ea sta la cativa kilometri de mine, cam la celalalt capat al insulei, a spus batranul si s-a asezat pe pat expirand ca si cum ar fi alergat zece kilometri.

-O sa merg acolo chiar acum, stiu unde e, am spus si am dat sa ies, dar vocea batranului m-a oprit.

-Harry, afara ploua torential si e foarte frig, zice incercand sa ma faca sa renunt.

-Nu-mi pasa. Aici nu e vorba doar de mine si de plecarea mea acasa, mai e vorba si de...

-De Evelyn, a zis batranul facandu-ma sa-mi intorc capul si sa-l privesc ciudat. De unde naiba stie el de Evelyn?