Our love is strong |1|&|2|

Forever Strong ~ Capitolul 22

*Prea multa durere!*

Avionul pe care-l vedeam imens in ochii mei era biletul meu spre moarte, desi sunt sigura ca nu ma va omori asa usor, dar fara Harry va fi o tortura imensa.

-Haide, mergi mai repede. Sunt in intarziere si nu am chef sa astept dupa tine, spune Mark imbrancindu-ma.

Ii arunc o privire deloc prietenoasa si merg lateral cu el, simtindu-mi inima cum mi se strange odata cu inaintarea spre avion. Pasesc pe scara avionului si ma opresc la cea de a doua, simtind cum o sa cedez in curand.

-Nu pot merge! Nu vreau sa plec de aici, nu cu tine! Spun si ma intorc vrand sa-l imping cu piciorul si sa-l imbrancesc, insa imi prinde piciorul si ma impinge in asa fel incat sa cad in fund pe scari. Am pufnit in plans ca o fetita mica ce nu-i dai bomboana preferata si mi-am ascuns privirea de el.

-Ridica-te de buna voie sau te ridic eu, spun batand nervos cu piciorul in pamant. Ridica-te am spus! Tipa facandu-ma sa tresar si sa ma ridic usor, intrand fara alte comentarii in avion. Afara era deja bezna, iar lucrul asta m-ar fi ajutat sa scap, daca as si fi avut ocazia.

-Jer, du-o tu in ultima cabina si dezleag-o, apoi inchide usa si vino, trebuie sa vorbim ceva. Ii spuse Mark barbatului, iar usa avionului se inchise.

Fiori reci mi-au trecut pe sira spinarii la gandul ca nu o sa-l mai vad vreodata pe Harry. Mi-am inghitit nodul din cat, cu greu, si am facut pasi mici spre locul unde-mi facuse semn barbatul sa merg.

Deschide usa unei cabine albe si-mi facu semn cu capul sa intru. Il privesc ca si cand l-as omori in momentul asta si intru oprindu-ma la cativa pasi de usa. Imi intind mainile dandu-i de inteles ca vreau sa-mi dezlege mainile si-l aud pufnind.

Isi pune mana pe incheieturile mele si dezleaga funiile, lasandu-ma in sfarsit libera. Ma duc pana in celalalt colt al camerei si ma asez pe pat masandu-mi incheieturile mainilor ce ma dureau teribil.

-Ai niste mancare acolo pe masa. Sfatul meu e sa mananci bine, o sa ai nevoie de energie, spun si vru sa iasa din camera, dar vocea mea il opri.

-Tu nu ai copii? Intreb repede uitandu-ma atent la el.

-Ba da. Am! Spune fara sa se intoarca ramanand pe loc cu mana pe clanta.

-Atunci cum ai putut sa iei o mama de la copilul ei? Cum ai putut sa faca asta unui copil de trei ani? Zic cu o voce taiata din cauza lacrimilor ce tot veneau.

-Decat sa-mi pun familia in pericol, mai bine am facut asta, spune si dand negativ din cap iesi si incuie usa dupa el.

M-am prabusit cu fata in pat si am dat drumul acelui plans de care aveam nevoie. Trebuia sa ma descarc intr-un fel si ce mai bine decat sa plang? Mi-am dus mainile la stomac si am strans usor, deoarece ma durea ingrozitor, iar durerea de cap si cu cea de stomac erau cele mai ale naibii.

Am mai zabovit-o asa pana cand am simtit cu adevarat nevoia de mancare si m-am repezit la tava de pe masuta. Am bagat imediat acel corn apetisant in gura, gemand usor la aroma si gustul placut ce-l avea. Am baut putin din sucul de portocale si am luat o gura din orezul cu pui.

Sincer, ma simteam atat de vinovata ca ii provoc o asemenea durere. Nici nu pot sa-mi inchipui prin ce trece acum, bietul. El nu merita asta, noi nu meritam asta, insa trebuie sa luptam,amandoi. Fara lupta nu poti castiga razboiul, iar daca pe aceasta am pierdut-o nu inseamna ca am pierdut definitiv. Razboiul acesta continua si va continua pana voi ajunge sa-l privesc pe nenorocitul de Mark cum se zbate intre viata si moarte.

Termin de mancat si beau intreaga sticla de apa de pe masa, apoi merg si ma intind pe pat. Imediat gandul imi fuge la Edward si la cate a fost supus bietul la doar cei trei anisori ai sai. Sper din suflet sa fie bine si sa uite ca mami a plecat cu acel om. Ma bucur totusi ca Harry e acolo pentru el, sunt sigura ca-l intareste la fel cum o fac si baietii pentru el.