Our love is strong |1|&|2|

Capitolul 35~Imposibil

"Vedeam totul in ceata, iar racoarea si viteza vantului dadea acestui loc in care ma aflam o tenta atat de infricosatoare. Totul era umed si rece, semana ca o padure dupa o ploaie torentiala. Auzeam vag niste urlete de lupi, iar pielea mi se zbarlea, inima incepand sa-mi bata puternic in piept. Voiam sa fug, sa fug atat de repede din locul asta, dar ceva parca imi tinea picioarele in loc. Mi-am indreptat privirea spre picioare, vazand ca am un fel de ramura prinsa intre ele, care ma tinea legata. M-am aplecat pentru a incerca sa ma dezleg, dar cum degetele mele au facut contact cu ea, am tipat de durere. Ramura era otravita si din cauza asta acum lacrimi au aparut in ochii mei, deoarece durerea pe care o simteam era al naibii de usturatoare.

Un tunet puternic s-a auzit din cer, ca si cum ceva s-ar fi despicat in doua, m-a facut sa tip speriata si sa vreau sa plec din locul asta oribil.

Deodata, totul a devenit negru si tot ce se mai auzea era respiratia mea. Am inceput sa plang, deoarece frica ce-mi strabatea acum fiecare muschi din corp era atat de mare.

Usor, usor, o lumina puternica mi-a facut ochii sa se inchida, un sunet ciudat, dar frumos ce-i drept s-a auzit din partea dreapta. Cum acea luminita s-a mai domolit si am putut deschide ochii am vazut o alee ce ducea catre cel mai frumos luminis vazut vreodata. Apa curgea printr-o cascada intr-un parau, iar iarba verde si soarele dadea acestui peisaj o tematica demna de un tablou.

O alta bubuitura s-a auzit, dar de data asta mai scurta, si o alta lumina s-a aratat in partea stanga. De data asta aleea nu ducea spre un loc tocmai primitor. Era un loc infricosator, cu multa ceata si singurele lucruri pe care le puteai vedea erau ramurile copacilor lasate pana in pamant. Unii semanau atat de bine cu niste corpuri omenesti, acele ramuri fiind bratele. M-am cutremurat doar gandindu-ma sa ma ating de asa ceva.

Nici nu am apucat sa-mi finalizez gandul ca am vazut motivul pentru care as fi trecut pe acea alee de o mie de ori daca era nevoie. Harry era acolo si parea fericit dupa gropitele ce se jucau in obrajii lui. Am vrut sa tip si sa-i atrag atentia asupra mea, dar urmatorul lucru mi-a facut inima sa stea.

Harry a ridicat in bratele lui un baietel nu mai mare de 2 ani. Baietelul avea parul blond, iar pe spate i se vedea ca il are buclat, doua firisoare de par ondulate acoperindu-i ochii. Am zambit cand Harry i-a indepartat buclele de pe ochisorii lui, baietelul chicotind la atingerea lui. Harry l-a sarutat bland pe frunte, acesta incepand sa bata fericit din palme.

Era incredibil ce vedeam, era ceva ce eu si Harry ne doream pe viitor. Tocmai ce vorbisem in acea zi nenorocita de echipa lui de fotbal si echipa mea de majorete. Dar asta e un vis si daca e un vis asta inseamna ca pot merge la el, vreau macar pentru cateva minute sa ma bucur de el. Si poate acel baietel e si al meu, poate e copilul pe care trebuia sa-l avem.

Nu am putut sa fac niciun pas, deoarece nemernica aia de ramura nu se despinsese de picioarele mele. Am simtit cum pamantul a vibrat, iar privirea mea s-a dus direct la locul unde era Harry. Atunci ramura s-a descolacit de picioarele mele, lasandu-le libere. Acum am inteles ce era cu toata aia, trebuia sa aleg intre a merge fericita pe acea alee in cel mai frumos loc sau sa risc si sa merg la Harry.

Normal ca asta o sa fac, as risca totul pentru el!"

Am deschis brusc ochii, ridicandu-ma in sezut pe pat. Ce naiba a fost visul ala? Inima imi batea puternic in piept, simtind ceva ciudat ce-mi traverseaza picioarele, un fel de frica.

Era el, era Harry si ce ma intriga cel mai tare e ca nu era singur, era cu un copil. Un baietel ce semana atat de mult cu Harry, acele bucle ce probabil erau atat de fine i se ondulau perfect la spate exact ca si lui. Imi pare rau ca nu am avut ocazia sa-i pot vedea si ochii, sigur ar fi fost verzi.