Our love is strong |1|&|2|

Capitolul 40~De la negativ la afirmativ

Nu imi venea sa cred ce tocmai a scos Brian pe gura. Intelegeam sa-i cunoasca pe parintii mei, dar nu pe cei naturali, adica stiu de la mama cum ii cheama, stiu ca mereu imi spunea ca ei nu au avut nici cea mai mica intentie sa ma dea, dar nu au avut incotro. Nu ei au ales ci pur si simplu destinul.

Eu una nu am vrut sa cred niciodata asta, nu am vrut sa stiu nimic de ei. Eu nu mi-as parasi copilul niciodata, nici daca as stii ca o sa mor nu l-as abandona. Erau zile in care ma certam cu mama atat de rau pe tema asta, imi repeta in continuu ca ei nu au vrut ci s-a intamplat ceva foarte grav si a trebuit sa ma lase cu ei. Poate gandesc putin cam rau, dar imi e atat de greu sa-i iert pentru ca m-au dat pur si simplu, insa intr-un fel sau altul ma bucur, deoarece am avut cea mai buna mama pe care o puteam avea.

-Cum adica fiica lui Christian? Intreaba Harry nedumerit si scanceste cand isi misca usor corpul pentru a se ridica.

-Da, fiica lui Christian. Simplu, ea a fost data lui Ian, pentru ca nu aveau incotro atunci cand Caleb a vrut sa-i omoare.

-Si ei sunt morti, nu-i asa? Spun, dar deja stiam raspunsul ala nenorocit.

-Nu, ei traiesc in California, spune si inima mea s-a oprit.

Mainile au inceput sa-mi tremure, lacrimile fiind deja prezente in ochii mei. Nu se poate, nu se poate ca ei sa traiasca, e ceva neadevarat.

-Nu se poate, ma minti, spun rastit spre el. Mama mi-a spus ca ei au murit, tip nervoasa. Nu puteau sa traiasca, eu mereu m-am gandit la ei ca fiind morti, iar acum aflu ca traiesc? Asta e deja prea mult.

-Nu mint, Evelyn. Nu as face asta cu ceva delicat ca subiectul asta. Ei traiesc, dar aproape nimeni nu stie asta, spune si imi pun palmele pe fata incepand sa plang.

Nu minte, e adevarat, ei chiar traiesc.

-Iubito, spune Harry si ma ridica de pe canapea pentru a-si pune bratele in jurul meu, imbratisandu-ma strans.

-E-eu am crezut mereu ca sunt morti, de ce acum aflu ca sunt vii, si de ce dracu nu mi-a spus nimeni pana acum nimic? De ce nu au venit ei sa ma caute? Ii intereseaza vreun pic ca au o fata? I-a ingrijorat vreodata daca am unde sa stau, daca am ce sa mananc? Nu, nu au facut asta, nu-i intereseaza, spun cu capul in pieptul lui Harry, lacrimile mele udandu-i tricoul.

-Crede-ma, pustoaico, nu e zi in care sa nu ma sune si sa ma intrebe de tine de cand a aflat ca tu si baiatul meu va intalniti. Si nu e asa, ei mereu au avut grija sa sune si sa intrebe de tine, doar ca din ziua in care parintii tai au murit nu au mai putut sa o faca.

-Si de atunci nu i-au mai interesat, nu-i asa? Intreb nervoasa.

-Normal ca au facut-o, ei au stiut ca esti bine si ca ai venit in Seattle cu Jake, eu am stiut asta. Culmea ca nu m-am gandit o clipa ca te vei indragosti tocmai de Harry, a chicotit el.

Am zambit cu fata in pieptul lui, el mangaindu-mi linistitor parul.

-Vor sa te cunoasca, doar ca nu stiu cum vei reactiona, iar mama ta e atat de frica sa nu o respingi. Evelyn, iti jur ca nu a fost o data in care sa nu planga in timp ce vorbea de tine. Te iubeste enorm, desi te-a vazut doar in poze, spune Brian si zambeste trist.

Mama, mama mea naturala ma iubeste? Dar nici macar nu stie cum sunt. Poate am un comportament de tot rahatul, ce ar zice de mine, tot m-ar mai iubii?

-Normal ca ar face-o, zice Brian si ma incrunt. Cred ca tocmai am spus ceva gresit cu voce tare.

-Vrei sa vorbesti cu ea? Intreaba si inghet in bratele lui Harry. Nu pot sa fac asta, nu am cum sa vorbesc cu ea, abia pot sa zic ceva despre ea, dar sa mai vorbesc cu ea. Cred ca nu as putea sa rostesc un cuvant din cauza tuturor emotiilor ce-mi faceau corpul gelatina.