A-choo!
O alergie problematică la idioți, un vis de proporții colosale și o pasiune pentru clădirile abandonate - așa arată lumea lui Redden Hywell, până când viața ei se intersectează cu cea a unui sinucigaș nepriceput, ale cărui tentative de...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
FINAL •prima parte•
În curtea bisericii, într-un loc ferit de privirile oamenilor, pe o bancă din metal vopsit. Ce fac? Nici nu-mi dau seama. Soarele-i la apus. Roz. Oranj. Galben straniu de albastru. Parcă nicio nuanță nu are un sens de una singură, ci doar alături de celelalte.
Nici eu nu am niciun sens.
***
7 iulie. O lună de când ne-am căsătorit! Îmi iubesc viața atât de mult, că nici n-o pot pune în cuvinte. Iubesc tot, tot ceea ce am în jur.
― Nu-mi vine să cred că, în sfârșit, suntem împreună. Parcă-i un fel de vis, îi șoptesc, cu spatele lipit de iarbă și cu trupul înconjurat de flori de câmp. Urechea lui curbată și striată captează fiecare bucățică de frecvență.
― Mie îmi vine să cred. Pentru totdeauna, până la sfârșitul eternității și chiar și după. Vocea îi e caldă și-mi mângâie ceafa.
Degetele mâinilor ne sunt împletite, formând un nod parcă imposibil de dezlegat.
― Sună ca și cum ai vrea să-mi storci sufletul.
Zâmbește. Se întoarce către mine și îmi sărută tâmplele. Un fior rece îmi trece pe șira spinării.
7 iulie. Doi ani de când ne-am căsătorit. E drăguț să ai pe cineva lângă tine, numai că, uneori, e enervant.
― Doar atât ai de gând să mănânci? mă-treabă, făcând aluzie la zeama aproape transparentă din bolul așezat în fața mea, plin pe jumătate. Ia și niște pâine.
― Nu, mulțumesc.
― Haide, te rog. Trebuie să...
Mă ridic de la masă și vărs ce a mai rămas din supa de varză în chiuvetă, fără să mai spăl bolul. Îmi vine să vomit. Mă duc să mă trântesc pe canapea, cu fața acoperită de perna verzuie pe care Lily mi-a făcut-o cadou înainte să se răcească relația noastră și să se mute. Îmi lipsește. Nu am mai văzut-o de ceva timp; nici pe Markus sau pe părinții mei nu i-am mai văzut. Nu contează, oricum. Suntem fericiți cu toții, cu toate astea. O să ne vizităm în curând, de sărbători, peste doar câteva luni, o să fie totul ca înainte...
― Spăl eu vasele, dacă vrei. Adică... Dacă te simți rău.
