Nori la înec

Prolog (2)

     Parcă-i întuneric.

     Da, e-ntuneric. Nu îmi dau seama dacă îmi e frig sau nu. Oasele mele nu sunt nimic mai mult decât bucăți rupte dintr-un burete, iar articulațiile îmi scârțâie precum vata zdrobită-ntre dinți. E-ntuneric, ți-am mai spus? Fiecare detaliu al peisajului pe care l-am cunoscut cândva s-a pierdut prin dosarele răvășite ale subconștientului meu, păstrate într-o zonă nedefinită. Subconștientul meu...

     Dar cine sunt eu?

***

     Îmi deschid ochii încet, efortul depus pentru a-mi distanța pleoapele una de cealaltă epuizându-mă. Transpir. Picături aproape-nghețate de sudoare îmi acoperă baza gâtului și tâmplele, apăsându-se deasupra pielii mele asemenea unor bolovani. Caut cu privirea un indiciu; orice element ce poate spulbera enigma. Pupilele mele dilatate în beznă întâlnesc o pereche de ochi verzi, luminați de umbra clară și lucioasă a lunii. Dar nu-i o umbră. Au nuanța zonei de contopire dintre petalele unei păpădii și tulpina ei. Sunt aurii. Silueta se apropie de mine și își dezvăluie figura palidă, fixându-mă cu o privire sfârtecătoare ｰ persoana din fața mea îmi face semn să tac, ducându-și degetul arătător în fața buzelor întredeschise. Înghit în sec. Îmi prinde ambele încheieturi între degetele osoase, în timp ce un miros înțepător de benzină își face simțită prezența în fiecare cameră și în fiecare spațiu dintre pereți. Șocul de a descoperi identitatea celui ce își spune Piatră-amară mă lovește puternic în stomac, strângându-l între gheare. Șoptește:

     － Dacă nu vii cu mine, rămâi aici și suporți consecințele.

     Nu pot spune nimic, nu acum. Cuvintele mi se blochează-n vârful limbii. Înclin capul înainte și mă îndrept spre ușă.

     － Nu așa ușor, spune umbra, prinzându-mă de braț și ținându-mă pe loc. Am nevoie de o promisiune, Redden Hywell.

    Piatră-amară mă străpunge cu cea mai tăioasă privire care mi-a fost aruncată vreodată.

***

     Unde sunt?

     Poate că asta-i o întrebare ceva mai relevantă. Mă tot întreb unde sunt. Sincer vorbind, m-am rătăcit; de vreo eternitate mă plimb printre câteva piese tocite ale memoriei, însă nu le pot înțelege semnificația, labirintul ținându-mă în captivitate. Nimic în stânga. Dreapta? Nimic. Câteva imagini ceva mai pronunțate apar în fața mea și mă absorb, ca mai apoi să fac parte din ele. Mai mult de atât, le retrăiesc din nou și din nou, fără a-mi aminti vreun detaliu semnificativ legat de originile lor. Respir culor, respir arome și respir sunete tot mai ciudate. La atingere, simt mătase aspră și cheaguri de sânge, cu o uscăciune specifică, deprimantă, iar spațiul nemărginit ce mă cuprinde pare că nu-mi dă de ales. Singurul lucru pe care îl pot face e să bâjbâi prin incertitudine, cu simplul gând că, la un moment dat, o să ating o portiță în spatele căruia se află răspunsurile pe care le caut de atât de mult timp... "Timp". Ce cuvânt ciudat. Timp. Un ceas rotund, cu rama de nuanța piersicilor și reflexii metalice. Nu văd cât e ceasul. Singurul lucru pe care pot să-l văd și să-l trăiesc e o scenă aparent cunoscută. Mă trezesc, așadar, urcând pe o scară din lemn și sprijinindu-mă în brațe pentru a-mi croi drum către stele. Fereastra semicirculară îmi permite să trec prin ea și să pășesc pe acoperiș, de unde câteva bucăți de țiglă uzată se desprind și cad. O siluetă bizară mă așteaptă la marginea acoperișului. Se întoarce către mine și îmi întinde mâna, parcă așteptând ca ceva, orice, să se întâmple, căpătând aspectul unui om cu picioare lungi și subțiri și-un cap de elefant.

     － Strânge-mi mâna, spune Omul Elefant, întinzându-și palma către mine, însă rămânând pe loc.

     Fac câțiva pași către Omul Elefant, care nu mai are mult până să cadă. Îmi duc mâna ceva mai aproape de a sa, cu o temere supranaturală vizibilă în tremurul fiecărei încheieturi din trupul meu. Își lasă bărbia ceva mai jos, fluturându-și trompa ușor, dintr-o parte în alta, și fixându-mă cu doi globi oculari imenși, plini de o esență lichidă parcă picurată din noapte. Trag aer adânc în piept și-mi retrag mâna. Nu da mâna cu Omul Elefant.

     － Sunt singur, murmură el, răsfirându-și palma perfect umană în fața ochilor mei. Strânge-mi mâna, doar pentru o secundă...

    Îl ascult. Odată ce degetele ni se întrepătrund, corpurile o fac, de asemenea. Masa mea se scurge în Omul Elefant și masa Omului Elefant se scurge într-a mea. Fiecare bucățică din ceea ce mă întocmește devine o parte din el, întrepătrunzându-se cu pielea lui cornoasă. Suntem complet distorsionați și disproporționați acum, iar creatura mă trage mai adânc în întuneric, pășind în gol și dând startul unei căderi eterne. Ultimul lucru pe care-l spune mă trezește la realitate:

***

 

   － Dacă vrei să te ajut să ieși de aici, trebuie să îmi promiți că mă vei ajuta și tu pe mine, continuă omul cu jachetă neagră, cu o expresie cum nu se poate mai serioasă. Promite-mi că o să-l facem pe Xiang să plătească. O să-l găsim.

     － De unde știi despre...

     － Te cunosc mai bine decât crezi. Totuși, decizia-i de moment, apasă Piatră-amară fiecare cuvânt și-l articulează perfect, lăsându-mi impresia că vorbesc cu un robot programat să mă ademenească în capcană. Te bagi sau nu?

     － Eu...

     Urlete. Tapet violet, cu norișori albi imprimați. Mâini, cicatrici! Zeci, sute de victim tăcute. Nu, nu, nu. Nu.

      － Eu îmi doresc să trăiesc.

     ***

     Salut.

     Vă anunț, cu regret, că aici se term...

     Stați, era doar o glumă. Aici se termină (de fapt, în capitolul trecut s-a terminat) prima parte din "Nori la înec". A fost o jumătate de an minunată în care am trăit odată cu personajele mele și vă mulțumesc din suflet pentru tot sprijinul. <3

     Ne revedem săptămâna viitoare cu primul capitol din partea a doua. Am decis să fragmentez cartea pentru că așa mi s-a părut relevant în ceea ce privește acțiunii.

     Și era să uit de vestea bună:
      "NORI LA ÎNEC" ARE ACUM ȘI O MELODIE TEMATICĂ!

     Sună atât de comercial lol.

     Am compus asta și am pus-o pe YouTube pentru a vă putea arăta și vouă ce a ieșit. Îmi cer scuze pentru calitate și promit că o voi îmbunătăți.

     Pe data viitoare!