Nori la înec

Patruzeci și patru: Mai mult Markus!

     9 februarie. La naiba și cu tine, Ruysch.

     Strâmb din nas când îl văd venind către sora mea, nemaiavând mult până să-mi ascult impulsul și să-i bag cravata aia din mătase pe gât. Dacă eu am fost un copil de bani gata, ăsta-i fetus de bani gata. Încă nu-mi vine să cred că Redden i-a acceptat invitația. Să-și pună viața și planul în pericol doar pentru a veni la ziua de naștere a lui Jeroen Ruysch mi se pare puțin cam mult. Mă așteptam ca și idioata de Fenh Magso să protesteze, dar a spus că n-ar fi o idee rea ca Redden să-și mai arate fața în public, din când în când, pentru că asta l-ar putea atrage pe Xiang în capcană. Spunea că, dacă stăm suficient de aproape de sora mea încât să o protejăm, dar destul de departe încât să nu fim văzuți de nemernic, am putea să strângem câteva probe importante, înregistrându-le conversația. Deșteapta... Îmi aruncă o privire de la masa alăturată, pe sub sprâncene, amenițându-mă că-mi taie gâtul, telepatic. Îi întorc gestul, apoi încerc să mă concentrez asupra surorii mele, care îi întinde cadoul roșcatului ăluia spălăcit. Analizez raportul dintre ei în cel mai mic detaliu, dar nu reușesc să îmi dau seama de ce și-a dorit Redden atât de mult să vină. Îmi dau ochii peste cap și iau o înghițitură din sucul de portocale pe care Cap-Albastru aia l-a comandat pentru mine. Când i-am zis că vreau să beau ceva adevărat, adică alcool, mi-a dat una peste ceafă, justificând: "Tu conduci, boule". N-am încredere în ea. Am multe motive să n-o fac, cel mai relevant fiind chiar ziua în care am văzut-o prima oară.

     Eram la spital, așteptând să aud chiar și cea mai mică veste despre Redden. Vinovăția mă sufoca în fiecare moment; greutatea cuvintelor tatălui meu mă apăsa mai tare și mai tare. Am auzit tot ceea ce a vorbit cu Meyer de Anul Nou și am mai auzit, fără să vreau, și câteva cuvinte pe care i le-a aruncat din spatele telefonului. Cum se presupune că trebuia să îi spun surorii mele, care avusese atâta grijă de toți, că oamenii în care avea încredere erau de fapt cei de care trebuia să se ferească? Pe de o parte, tata, care voia să o expedieze în Olanda în cel mai scurt timp; pe de altă parte, mama, care sugera să o internăm într-o clinică de specialitate; apoi apare și Adelaide de niciunde, zicând că ar fi putut să aibă grijă de ea și să o înscrie la o universitate în altă țară. Și, bineînțeles, cum să uit de Nyte Meyer, prins la mijloc? Șantajat de tatăl meu, presat de situația în care s-a trezit fără să vrea și chinuit de grija pentru Redden... dacă exista așa ceva, desigur. Aproape că mi-a fost milă de el, aproape că am simțit compasiune și l-am înțeles. Dar doar aproape. Stăteam afară, în curtea interioară a spitalului, simțindu-mi degetele mâinii drepte înghețând în jurul țigării pe care mi-o aprinsesem, iar degetele mâinii stângi înghețând în jurul paharului de carton în care aveam cafea de la automat. Nu puteam să mă plâng, totuși. Am oftat și mi-am stins țigara, apoi mi-am terminat cafeaua și am aruncat-o în coșul de gunoi, de la distanță.

     Am intrat înapoi în spital, luându-mi încă o cafea fierbinte de la automat. Am introdus monedele, care-au făcut câte-un cling enervant când au căzut înăuntru. Aparatul a scos sunete muribunde, scârțâind și trosnind din toate articulațiile, vărsând, apoi, cu un jet continuu, lichidul maroniu în paharul de un albastru închis. L-am luat de acolo și m-am îndreptat către lift, hotărât să merg să-mi mai vizitez sora o dată și să vorbesc cu ea, între patru ochi. Părinții mei s-au dus să-i liniștească pe bunicul și pe bunica, în timp ce Lily plecase până la un magazin universal din apropiere, gândindu-se că lui Redden avea să-i fie foame. Așa că, da, eu rămăsesem de gardă. Chiar în fața ușilor metalice ale liftului, o persoană foarte scundă, îmbrăcată complet în negru, a apărut în fața mea, cu un aer extrem de suspicios. Nu-i puteam vedea fața, pentru că purta o mască chirurgicală și o șapcă al cărei cozoroc îi acoperea ochii. A apăsat butonul liftului, apoi, dintr-o simplă mișcare, mi-a vărsat toată cafeaua din pahar pe jos, urcând în lift și apăsând butonul cu numărul trei. Redden era la etajul trei. Ușile s-au închis înainte să pot să-i cer socoteală.