A-choo!
O alergie problematică la idioți, un vis de proporții colosale și o pasiune pentru clădirile abandonate - așa arată lumea lui Redden Hywell, până când viața ei se intersectează cu cea a unui sinucigaș nepriceput, ale cărui tentative de...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
_-'-_
Pagina 255
De ce s-a sinucis Nyte Meyer?
Încă din ziua în care a împlinit cincisprezece ani, ziua în care unchiul lui l-a adus acasă, are o obsesie stranie: își dorește să încheie totul, printr-o simplă mânuire a lamei unui cuțit. Și aici nu-i vorba numai de cuțite; mult prea multe pastile pentru somn, și-atâtea nopți nedormite. Acoperișuri, poduri, incendii, plimbări nocturne și supă instant... Cam așa și-a petrecut povara ultimii zece ani. Ah, la naiba, aș vrea să pot spune că îl detest. Mi-aș dori atât de tare să spun asta! Am atâtea motive s-o fac, având în vedere că trăiește pe banii unchiului său de atâția ani și că-i face pe toți cei din jur să sufere. E nimic mai mult decât o risipă de oxigen, Numai că, vezi tu, nu pot. Nu pot să-l detest, exact în felul în care mi-e imposibil să simt empatie. Nu pot. Nu pot să simt, mai exact ｰ sunt o cutie din carton. Detest atât de tare asta! Cel puțin... Aș vrea să detest asta. De fiecare dată când o ființă umană se apropie de mine, încerc să par un om obișnuit, capabil de a percepe sentimente, și mă prefac că sunt furios. De ce nervos, și nu fericit, surprins, speriat, dezgustat sau nostalgic, te-ntrebi? Ei bine, e de o sută de ori mai simplu să pretinzi că ești nervos, pentru cineva ca mine. În plus, mă face să mă simt om, deși, de fapt, nu pot să înțeleg emoțiile și mă înec în incertitudine. Să mă prefac că-s fericit? Nu, nu. Un zâmbet e mult prea greu de falsificat, pe când un urlet e mai simplu decât ar părea. Așa că... e-n regulă.
Oricum, am deviat de la subiect. Vorbeam despre cretinu' de Nyte Meyer, care vrea cu ardoare să-și mai tundă din vene. Așa deci, în ziua în care a împlinit cinșpe ani ｰ în acte, căci, în realitate, el e născut în altă dată calendaristică ｰ, prima zi din aprilie, anul 2009, a încercat să se sinucidă pentru prima oară. Știu că mori de curiozitate și că îți dorești să afli cum, însă, după cum bine știi, răbdarea-i o virtute. Așteaptă puțin. Încă trei cuvinte. Încă două. Unul. Am să pun punct suspansului aici și n-am să te mai chinui. Prima oară, povara a încercat să ia o supradoză de pastile pentru somn, dar s-a trezit pe-un pat de spital, cu un Whitley îngrijorat în fața lui. Pastilele n-au fost suficiente, așa că a încercat tot felul de lucruri. Ai putea să ai impresia că, dacă a încercat să se sinucidă de atâtea ori și nu i-a ieșit, el chiar își dorește să trăiască. Mare, mare greșeală, drag cititor. Când a vrut să se spânzure, a legat funia de suportul lustrei din tavan, și a căzut cu tot cu lustră. Când a vrut să se-arunce de pe o clădire, l-au prins pompierii cu idioțenia lor de plasă. Când a vrut să se otrăvească, organismul lui puternic a spus "nu" cu nerușinare, iar, cel mai grav, când a vrut să moară într-un incendiu provicat de el însuși, focul n-a ținut. Odată, s-a înjunghiat, crezând că poate o să aibă noroc să dea peste vreo arteră, însă, în doar două săptămâni, a rămas doar c-un gol în stomac și cu o rană închisă pe abdomen. Moartea fugea de el ca de dracu', până-ntr-o zi ceva mai norocoasă.
