Nori la înec

Cincizeci și doi: Pe ieri, Lenny. Adio

     ― Meyer, ai face bine să fii tu! spuse Markus Hywell pe un ton grav și agitat, pe fundalul unei pedale de accelerație care era apăsată încontinuu.

     ― Hm. Nu ăsta-i numele meu acum, dar fie. Eu sunt, îi răspunse Lenny din cabina de toaletă, ținând telefonul strâns și privind prin crăpătura dintre ușă și perete, în speranța că nu urma să vină nimeni. Ascultă, Markus...

     ― N-avem timp. Redden a plecat iar. Spune, poți să ne ajuți?

     Lenny Montgomery își privi antenbrațul mâzgâlit și zâmbi imperceptibil, rămânând așa pentru câteva secunde.

     ― Eu, pe voi, nu. Voi, pe mine... Îți trimit o adresă. Veniți aici repede și ajutați-mă. Redden e bine, nu vă faceți griji. Știu unde e. Și încă ceva: înregistrați apelul ăsta.

     Toate cuvintele lui păreau să fie spuse într-o singură expirație, ceea ce nu îi inspira prea multă încredere lui Markus. Fenh Magso, de la volan, simțise, totuși, ceva în vocea necunoscutului, iar acel ceva era suficient de puternic încât să o convingă să facă stânga în  intersecție și să se îndrepte către adresa indicată.

     În acest timp, Lenny reciti mesajul pe care Jeroen i-l trimisese aseară: "Ai avut dreptate. Tipul ăla chiar e un nemernic. Mi-a spus că, dacă Redden fuge, o să o aducă la mine și o să mă asigur că nu mai pleacă până când se întoarce el. Ce dracului voia să zică? Începem?". Răspunsul a avut o singură silabă, una desăvârșită, hotărâtă și cum nu se putea mai clară: "Da". Lenny începuse să îl bănuiască pe bătrân de mult timp, încă din primele zile în biroul de traduceri. Trimițându-i mesajele și rugându-l să le traducă, nu făcea nimic altceva decât să analizeze gesturile unui criminal privindu-și operele, fapt ce avea să-i confirme bănuielile. În momentul în care a căutat, din curiozitate, traducerea numelui acestuia, sigiliul a fost pus pe un plic al convingerii: "Shang Wei" se traduce "nu încă". Așadar, a acceptat să-i cadă în plasă, ca mai apoi să rupă sforile și să scoată adevărul la iveală. Nici nu mai era sigur pentru cine făcea asta; pentru Redden Hywell, pentru Nyte Meyer, pentru nimeni, pentru... cine? Își mai privi antebrațul o dată și oftă. O făcea pentru identitățile lor pierdute. Pentru "cine". Voia să afle cine era el. Cine erau cei din jur. Cine.

      Ieși din toaletă și se gândi că era timpul. "Shang Wei e Xiang. Fă-l să vorbească sau să se enerveze, să ajungă la poliție pentru o faptă minoră. Ai pe stick-ul ăsta (vezi buzunar!)  tot ce-ți trebuie. Ai grijă. Prostule. -Redden". Ea voia ca faptele să fie descoperite după ce el era pus la păstrare într-un loc sigur, iar ăsta părea un plan bun. Planul lui, conceput de mintea de copil crescut printre jucători de poker a lui Nyte Meyer, era mai potrivit, totuși: avea să îl lovească, apoi Markus, falsul martor, trebuia să facă o plângere. Xiang urma să fie chemat în calitate de martor, iar, acolo, pe masă, BAM! Toate dovezile. Nyte scăpa cu o amendă, iar Xiang cu o sentință pe viață. Planul perfect. La poliție, avea să vină și Redden, pentru a mărturisi tot.

     ― Aha, te-ai întors, spuse Xiang, singura ființă umană din încăpere.

     ― Da.

     Lenny se apropie de bătrân și, ca și cum ar fi luat-o razna, îl lovește cu putere peste față, cu un dos de pumn de toată măiestria. Aproape deloc surprins, Fan Xiang începu să râdă isteric. Cascade de râsete se răsfrângeau pretutindeni: pereții erau râsete, geamurile erau râsete, iar cei doi erau râsete, la rândul lor. Întreaga încăpere părea că se topește. Xiang îl luă pe Lenny de guler și îl izbi de perete, apoi îl obligă să se așeze pe un scaun, făcând la fel și el.

     ― Bănuiesc c-a venit și timpu', nu? rânji Fan Xiang maniacal, privindu-l în ochi pe bietul copil din fața lui așa cum o cobră răzvrătită privește o rozătoare. Mă-ntrebam cât o să mai faci pe prostu'.