A-choo!
O alergie problematică la idioți, un vis de proporții colosale și o pasiune pentru clădirile abandonate - așa arată lumea lui Redden Hywell, până când viața ei se intersectează cu cea a unui sinucigaș nepriceput, ale cărui tentative de...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Fan Xiang. Shang Wei.
Sau, pe numele lui adevărat Phassakorn Chaiya. Mi se-ncurcă limba-n gură până îl pronunț.
Născut în undeva în Thailanda, Bangkok. Crescut într-un mediu toxic, cu părinți alcoolici și abuzivi și o soră mai mică pe nume ucisă în bătaie. Ajuns un adevărat psihopat, un maniac, o scursură a societății; un distrus. Un nimeni. Un traficant de trupuri și de rotițe din mecanismul unul organism. Asta spun sursele legale, ce-i drept. Altceva? Un schizofrenic internat într-un sanatoriu pentru deținuți. Haide, mai trebuie să fie ceva. În regulă. Un om. Altfel, nici n-aș mai fi venit aici.
― Ai emoții? mă-ntreabă Magso, absentă.
― Mi se-ntoarce stomacul pe dos. Altfel, sunt bine, mulțumesc.
Ne strângem mâinile una automat atunci când auzim că putem intra. Doi gardieni ne urmează în tăcere pe coridorul alb, atât de alb; de parc-ar fi nins toată eternitatea pe care-o cunoaște. La o distanță de vreo douăș'cinci de pași-Redden, pași nici mici, nici mari, nici calculați, nici haotici, e el. Dar cine-i el? Stă singur la masă, într-o cantină goală, cu un soi de fiertură scârboasă trântită în tavă. Urmărește cu privirea o muscă și arată ca și cum ar strivi-o în orice moment cu coada furculiței. Nu înțeleg la ce-i trebuie o furculiță, din moment ce tocana din fața lui e mai lichidă și mai puțin densă decât uleiul. Văzându-l atât de absent și de pierdut, în haine atât de largi și de lipsite de culoare și cu ochi atât de mici și de goi, încep să mă-ntreb dacă nu cumva eu sunt monstrul, de fapt. Poate că eu greșesc. Poate că eu am halucinații. Omul ăsta-i o legumă. Totuși, Fenh Magso m-a convins să vin astăzi aici, cu ea, să clarific toate lucrurile care trebuie clarificate.
Ne așezăm în fața lui, iar gardianul ne lasă suficient spațiu pentru a vorbi liniștiți. Inițial, Xiang, sau oricum l-ar chema, nu sesizează prezența noastră. Fenh își flutură o mână prin aer, cu un chip aproape lipsit de expresie, însă, într-o oarecare măsură, rece și dur.
― Ați venit să mă vedeți ca pe-un afurisit de porc înainte de tăiere, hm? Vă distrați. Chiar foarte tare, rupe el tăcerea, cuvintele repezindu-se până-n pereți și până-n tavan și revenind în cascadă, cu ecou - poate că exagerez cu efectul dramatic, din moment ce sala de mese nici măcar nu-i atât de mare. De fapt, cred că e cam cât două-trei bucătării din casa în care obișnuiam să locuiesc. Mică, înghesuită și plină de aburi. Încărcată de miros de ceapă.
― Eu nu mă distrez, nenorocitule, îngână Magso, eu fiind singura care o aude. Am venit să discutăm cu tine, adaugă ea pe un ton mal clar, articulând cuvintele și rotunjindu-și gura de câte ori e nevoie, pentru un efect de șapteș'două de mii de ori mai puternic. Mai puțin de un centimetru de rădăcină brunetă a părului i se observă mult mai bine acum, în balta de lumină de lângă fereastră. De abia realizez că masa lui Xiang se află la geam.
