Shape Shifted

Capitolul 5

PERSPECTIVA LUI HAYDEN

"Nu te-am mai văzut pe aici, deși cunosc aproape tot colectivul liceului ăstuia.Ești nouă, nu-i aşa?" o întreb pe fata din faţa mea.

"Da, sunt nouă."  îmi răspunde, zâmbindu-mi cald.

Încerc să fiu cât de cât prietenos și nu știu de ce, dar nu simt nevoia de a mă lua de ea cum fac cu majoritatea persoanelor din jurul meu.În general resping fetele și mă sperie alea care se bagă în sufletul meu și nu mă lasă să respir.

În fine, oricum nu cred că o voi întâlni în altă parte decât la orele de muzică.Asta doar în cazul în care intru în trupa asta idioată, ceea ce mă îndoiesc.Nu am nici cea mai mică legătură cu talentul muzical.Sunt de-a dreptul paralel.
 
De ce naiba mă simt ca într-un film dintr-ăla clișeic în care brusc de adună o gașcă de puști și își fac o trupă sau ceva și boom, au parte de un mare succes?
  
Vocea profei mă scoate din gânduri și rămân paralizat atunci când privirea ei cade pe mine.

"Hayden, tu vei fi primul.Prima probă va fi cea de voce."

"Voce? Eu?" o întrerup, panica citindu-se pe faţa mea.

Și nu, nu îmi e frică de ideea de a nu intra în trupa asta sau ceva, ci îmi e frică să nu râdă tot liceul de mine, ca să fiu sincer.Nu am nevoie de așa ceva.Am trecut prin destule rahaturi.

"Dar nici nu știu să cânt, la naiba."

Şi atunci ce caut aici? De ce sunt atât de surprins?

Jur că mai degrabă aș dansa, chiar dacă e posibil să fiu și mai varză la asta.

"Da, voce.Trebuie doar să încerci, iar dacă nu îţi iese poți să dai probă la un instrument la alegere...doar dacă nu ești paralel și cu asta."

"Bine, fie.V-aș sugera totuşi să folosiţi dopuri de urechi." spun cu un rânjet stupid pe faţă, asta ca să îmi ascund frica.

Profa e tânără, sau cel puţin așa pare.Poate nu îmi pune vreo melodie de pe vremea în care abia a apărut radio-ul.Poate.

De ce eu? Nu pot să fac playback sau ceva?Ce caut la cursul ăsta idiot? Nu e ca și cum îmi pasă prea tare de școală și de activităţile astea extra-idioate-care-nu-mai-știu-cum-naiba-se-cheamă.Nu m-am obosit să le reţin numele, oricum.Hei, Gregg m-a apucat de mânecă şi m-a tras cu forța în sala asta.Nu dați vina pe mine.

Mă așez în faţa microfonului și simt cum corpul începe să îmi tremure și să îmi transpire.Respiraţia îmi accelerează iar pulsul nu întârzie să își crească și el ritmul.Fir-ar el de trac.Trebuie să recunosc că nu am mai avut senzaţia asta de la prima mea competiţie de înot.Cred că și acolo mă simţeam mai bine.Cred? Cu siguranță.

Rareori am emoții, dar şi atunci când le am...le am din plin.

Ochii mei se uită prin jur și rămân blocaţi pe o pereche de ochi verzi, cărora li se alătură un zâmbet ce îmi dă senzația că totul va fi bine.Bella se uită la mine.Se uită la mine într-un mod în care nu a făcut-o nimeni, ceea ce mă sperie dar îmi și place în același timp.Nu are niciun sens, știu.

Dar această senzaţie cum că totul va fi bine nu durează mult timp, căci în dreapta ei zăresc o privire acră, sfâșietoare și plină de dispreţ, dar foarte familiară.
  
Tata?
  
Stai puţin, când naiba au ajuns toţi adulţii ăștia aici?Ce e cu toţi părinţii și când au apărut? Am dormit în picioare?Unde am fost când a intrat adunătura asta de oameni în sală?

Când văd modul în care tatăl meu se uită la mine, când îi observ privirea aia rece și figura plină de răutate,simt niște furnicături pe șira spinării.Nervii mi se calcă în picioare unul pe altul și simt nevoia de a urla, de a alerga înspre tatăl meu și de a-l bate crunt, de a-i spune toate motivele pentru care îl urăsc și pentru care nu aș vrea să îl mai văd în faţa ochilor.

Dar într-un mod ciudat, corpul meu reacţionează altfel atunci când melodia este pornită.Versurile acesteia încep a-mi ieşi printre buze și culmea, se potrivesc de minune cu situaţia în care mă aflu cu el.Simt că în sfârșit îi spun totul verde în faţă.Simt că sunt în stare să îi spun că s-a terminat, că nu poate să mai facă absolut ce vrea și că voi fi un luptător.Că nu voi înceta să lupt împotriva lui vreodată.
  
Mă ia valul, fac bine ce fac, lucru pe care îl observ din privirile plăcut surprinse ale celorlalţi și din zâmbetul larg al Bellei, care nu își mai ia ochii de pe mine.În momentul în care melodia se termină, tatăl meu se ridică de pe locul lui, îmi aruncă o privire cu un rânjet disprețuitor după care părăsește sala, fără să îmi spună nimic.

E în regulă, sunt obișnuit să nu am parte de susţinere din partea lui.Oricum nu am avut niciodată parte de susţinere de la nimeni în nimic din ceea ce am făcut.Înafară de mama.Ei îi păsa.

"Bună treabă, Hayden." aud vocea profesoarei lângă mine în timp ce îmi zâmbește mulţumită. "Te aștept la orele următoare."

La scurt timp după spusele acesteia, primesc un telefon.Cine altcineva putea să fie decât...

Antrenorul.

"Unde naiba ești!?" strigă acesta nervos prin telefon.Am dat de naiba.

"La școală ca orice elev normal, poate?" îi răspund cu un ton sarcastic."Unde altundeva crezi că aș putea să fiu?"

"Um, nu știu.Probabil la bazin, antrenându-te?" continuă el să folosească același ton autoritar. "Ai uitat că ai campionatele naţionale mâine?"

La dracuuu'. Am uitat complet.

"Uite, am avut niște probleme personale și niște chestii de rezolvat cu școala, dar promit că vin după ce ajung acasă și mă schimb, ok?"

"Probleme personale zici..." spune și apasă pe cuvântul "personale". "E vorba de tatăl tău?"

"Mhm, să zicem..." murmur, vocea mea abia auzindu-se.

"Hayden, ți-am mai spus de atâtea ori că ești major şi ai putea depunde plângere pentru tot ceea ce îţi face tatăl tău.De multe ori nici nu ai putut veni la antrenamente sau competiţii din cauza lui și cu atât mai puţin să te duci la școală.Trebuie să faci ceva."

"Stai calm, nici nu m-a atins.Ne vedem la bazin."

"Bine, te aștept.Dar vreau să fii în formă, ok?Vreau să te antrenez bine, ca să atragem atenţia și asupra înotului la acest campionat,având în vedere că participă și cei de la sărituri în apă.De obicei acel sport atrage mai multă atenţie pe motiv că e mai frumos de privit iar înotătorii simt că sunt daţi la o parte și își pierd motivaţia.Am nevoie să îţi lași sarcasmul acasă azi și să mă asculţi, de acord?Ești una dintre singurele persoane care ar reuși să pună înotul înapoi pe picioare, nici nu ai idee ce viteză poţi avea."

"O să muncesc și o să ascult de tine, dar lasă-mi sarcasmul în pace.Ne vedem". spun și închid telefonul.

Îi fac cu mâna amicului meu care se află încă în sală din momentul în care am ajuns aici, pentru a-i da de înţeles că plec.

"Stai! Unde pleci?" strigă acesta după mine.

"Mă duc să mă schimb și ne vedem la bazin." îi răspund strigătului după care o iau la goană pe ușa sălii.

Trebuie să îmi iau echipamentul mai întâi și asta înseamnă să trec pe acasă.Nimeni nu devine campion înotând în blugi.

Minunat.