Shape Shifted

Capitolul 71

Ajungem în apartamentul meu și ne facem comozi,dar liniștea din jurul nostru nu durează mult timp căci soneria telefonului meu se face auzită:

"Ce naiba?" zic confuz atunci când văd că pe ecranul telefonului meu apare un număr necunoscut.

"Ce s-a întâmplat?" mă întreabă Bella.

"Nu cunosc numărul de telefon."

"Răspunde,totuși."

Ridic din umeri și duc telefonul la ureche.Nici nu apuc să spun "alo" căci o voce speriată,de fată,se aude la capătul celălalt.

"Hayden?"

Voce pe care o recunosc imediat.

"Hayley?Ce naiba?Ești în regulă?"

"Nu...nu știu ce se întâmplă." vocea ei tremură și îmi dă de înțeles că e pe punctul de a plânge."Am plecat de lângă tine și Bella,au trecut maxim 10 minute,după care cineva...cred că m-a răpit.Nu sunt sigură de ce mi s-a întâmplat.Nu știu unde sunt,e prea întuneric și e frig.După ce am fost prinsă am simțit că sunt aruncată într-un spațiu strâmt,asemănător cu portbagajul unei mașini.Am mers în jur de o oră înainte să ajung în spațiul ăsta întunecat.Totul s-a întâmplat așa de repede...Nici nu știu ce naiba se -"

Vorbește extrem de repede.

"Stai,ce?Încetinește,încetinește." o întrerup,auzindu-i respirația accelerată prin telefon."Deci nu știi cine te-a răpit?Nu poți vedea absolut nimic în jurul tău?"

Deja încep să mă agit și să mă plimb de colo-colo prin cameră,neștiind încotro să o iau,iar Bella se uită la mine îngrijorată,fără să aibă vreo idee legată de ce se întâmplă.

"Nu văd mare lucru,e destul de întuneric aici.Parcă văd niște gratii,iar eu stau pe ceva rece și văd niște luminițe mici și roșii prin jur."

"Ai idee de la ce sunt alea?Te poți ridica să te uiți prin încăpere?" spun în timp ce încep a căuta cheile de la camera cu arme.

Un foșnet se aude prin telefon.

"Cred că sunt camere video...și ceva ce par a fi microfoane sau...nu știu."

"Microfoane?"

Pe naiba,numai microfoane nu sunt alea.

"Hayley,alea nu sunt microfoane!Închide telefonul!"

"Ce?Hayden,ce naiba se -"

"Sunt 99% sigur că știu unde te afli,iar dacă ești unde cred eu că ești,trebuie să faci ce îți spun.Acolo sunt aparate care detectează undele de la telefoanele mobile,așa că închide-l acum!"

Și apelul se întrerupe.

"Hayden,ce Dumnezeu se tot întâmplă?" întreabă Bella din nou când vede că mă îndrept cu viteza luminii spre camera cu arme.

"Trebuie să plec până în Hackney." îi zic în timp ce înșfac două pistoale.

"Hackney?Stai puțin,acolo m-a dus John pe mine,nu?"

"Exact."

"Păi și ce mai ai de făcut acolo?"

Ies din acea cameră,încui ușa și mă sprijin de ea,clipind lent și oftând cu putere.Înghit în sec,apoi răspund:

"Hayley a fost răpită."

Șocul se așterne pe chipul ei.

"Trebuie să merg după ea și înclin să cred că e în același loc în care te-a dus și pe tine John.Tu rămâi aici,bine?" spun în timp ce mă îndrept spre ușa de la intrare.

"Stai puțin.Dar John e mort."

"Asta nu înseamnă că nu mai are și alți oameni.Cum spuneam,rămâi aici."

"Vin cu tine,doar nu sunt atât de proastă încât să te las singur."

Mă apucă de încheietură și nu mă lasă să plec.

"E periculos,Bella.Dacă ți se întâmplă din nou ceva?"

"Orice s-ar întâmpla,eu vreau să fim unul lângă altul.Nu te las la greu,oricât de mult aș avea de riscat."

"Iar eu nu pot risca să te omoare cineva!"

Un sentiment ciudat de tristețe mă cuprinde.

"Nici eu nu pot să risc acest lucru.Nici eu nu vreau să fii omorât de cineva și tocmai de asta o să vin cu tine."

Mă dau bătut.Conversația asta e o risipă de timp pentru că,oricum,tot la asta am fi ajuns.

"Bine,fie." spun și îi întind Bellei o armă pe care o apucă cu mâinile sale mici. 

. . .

PERSPECTIVA BELLEI

Dacă în acest moment ar fi fost trafic,cu siguranță am fi sfârșit striviți,tăiați în două sau orice altă chestie s-ar putea întâmpla în timpul unui accident.Hayden conduce cu o viteză amețitoare.Nici nu vreau să știu ce arată vitezometrul din bordul mașinii.

"Hayden,ce naiba,nu poți încetini puțin?"

Mâinile lui sunt albe de la cât de puternic strânge volanul iar maxilarul său este încleștat,privirea fiindu-i fixată pe drum.

"Abia ating 180 de kilometri pe oră." îmi răspunde."Am condus și mai repede de atât."

"Abia?Ești nebun?Dacă faci accident și pățești ceva?"

Cum poate să fie așa de calm la o viteză atât de mare?

"Când am venit după tine am mers cu 200 și nu mai aveam mult până să depășesc pragul ăsta și tot nu s-a întâmplat nimic.Calmează-te,am totul sub control.În zece minute ajungem."

Cinci din cele zece minute trec și în timp ce înaintăm zăresc un indicator mare pe care scrie "Bun venit în Hackney."Încetinim.

Mda,fix "bun venit".

Odată ajunși la destinație zăresc un bloc vechi și înspăimântător.Locul în care am trăit coșmarul vieții mele.

"Bella,trebuie să îți spun ceva..." murmură Hayden și se uită la mine puțin speriat.

"Spune."

"Eu...um,când intrăm acolo,doar încearcă...încearcă să nu te sperii de mine,bine?"

Își pleacă privirea în pământ își trece o mână prin păr.

"De ce m-aș speria de tine?"

"Păi...mai mult ca sigur nervii mei vor fi întinși la maxim și vor fi amestecați cu frica,ceea ce e un sentiment ciudat pe care nici nu știu cum să îl descriu.Doar că mă face să fiu în stare de niște lucruri pe care nu le fac în mod normal.Îți amintești când am venit după tine și l-am omorât pe John chiar în fața ta și tu te-ai speriat?Asta mi se întâmpla atunci, eu..."

"Shht,gata,liniștește-te.E ok." îi întrerup cuvintele în timp ce îmi așez blând o palmă pe obrazul zău."Hai să îți salvăm sora,bine?"

Oftează.

"Să mergem."