Shape Shifted

Capitolul 45

PERSPECTIVA LUI HAYDEN

La naiba.

La naiba cu toată lumea care îmi întoarce viaţa cu fundul în sus.

Știam că nu e nimic diferit.Știam că și Bella va fi una dintre persoanele care mă vor dezamăgi la un momendat.De ce m-am grăbit să îi spun că o iubesc?Ca să îmi reproșeze că am omorât pe cineva în faţa ei?Mda,bună treabă,Hayden.

Era ori moartea lui John,ori moartea ei.

E ceva perfect normal să mă închid în dormitor precum un puști depresiv de 15 ani,nu?

Prea multe gânduri îmi umblă prin minte și se izbesc unele de altele,provocându-mi un dezastru și mai mare în suflet decât cel pe care îl aveam deja.Mă așez pe marginea patului și îmi spijin capul în palme.Îmi închid ochii pentru puţin timp și încerc să mă calmez,astfel încât să nu mă apuc de dat cu pumnii în pereţi sau de spart geamuri.Corpul începe să îmi tremure ușor iar ochii îmi sunt strânși,de parcă lumina soarelui i-ar lovi din plin.Niște sunete îmi ies din gât și realizez că nu sunt altceva decât hohote de plâns.De ce plâng atât de mult de când am cunoscut-o pe Bella?Ce poate să îmi facă fata asta,Doamne...Nu îmi place să o spun,dar m-am schimbat atât de tare încât nici nu mă mai recunosc.Am trecut printr-o grămadă de momente nasoale care au fost în număr mai mare decât cele frumoase.

Și totuși,fie ele și nasoale,prefer să simt durere decât să nu simt nimic.

Dar și durerea asta,trebuie să fie cu măsură,nu?Eu de ce am parte de ea în exces?

Îmi ridic ochii înlăcrimaţi din palme și încep pur și simplu să mă uit în gol.Gândurile negative continuă să se învârtă în capul meu,făcându-mi hohotele să fie mai puternice.Strâng tare în pumni pătura de pe pat, iar degetele mele se fac albe.Clipesc lent și îmi mușc buza inferioară,încercând să mă calmez,dar nu sun altfel decât o persoană care se sufocă.

Simt ceva mic și cald așezându-se pe braţul meu,atingându-mă cu blândeţe.

"Iartă-mă,Hayden." aud o voce subţire, de fată,murmurând.

Îmi întorc capul și dau de ochii verzi ai Bellei,care sunt la fel de înlăcrimaţi ca și ai mei.

"Te rog,iartă-mă.Nu am vrut...nu am vrut să spun cuvintele alea.Mi-ai salvat viaţa,nu aș vrea să te rănesc.Eu -"

"Nu știu ce să mai cred,Bella." îi întrerup cuvintele."Îmi spui că mă iubești și după mă judeci că am omorât pe cineva în faţa ta pentru că am fost nevoit și pentru că nu aveam altă alternativă.Nu mai înţeleg nimic."

Fac o scurtă pauză, apoi adaug pe un ton ceva mai nervos:

"Sunt terminat."

"Sunt în șoc,Hayden.Nici nu știu cum să reacţionez și ce să spun.Știu că ceea ce ţi-am zis nu ţi-a făcut deloc bine și îmi pare extrem de rău.Dar încearcă și tu să mă înţelegi.Pune-te în locul meu."

Nu mai scot niciun cuvânt, dar continui să mă uit în ochii ei plini de tristeţe.Încă sunt cu moralul la pământ și sunt al dracului de nervos,încât sunt în stare să mă dau cu capul de pereţi.Cred că lucrul ăsta se citește imediat la mine.Oricine poate observa cât de încordat îmi e corpul.Nu prea știu să îmi ascund nervii,dar fac tot posibilul să mă liniștesc deși îmi e al naibii de greu.Îmi e aproape imposibil,iar Bella pare să observe lucrul ăsta imediat,căci privirea ei devine din ce în ce mai înlăcrimată.Nu apuc să o văd pentru mult timp căci își duce palmele la ochi precum un copil care plânge că nu i-a cumpărat mama lui jucăria mult visată.

Eu o înţeleg.Înţeleg că e în stare de șoc și că nici nu mai știe ce e cu ea.Toate astea se întâmplă din cauza mea și a tatălui meu idiot.John a răpit-o pentru a se răzbuna pe mine,deoarece nu mai avea cum să se răzbune pe taică-miu.Eu l-am omorât pe John pentru a o salva iar acum e speriată.Recunosc,și eu sunt șocat de ceea ce am făcut,dar nu regret.Nu regret absolut deloc ce am făcut.Cine știe ce i-ar mai fi făcut nemernicul ăla fetei mele?Prefer să intru la închisoare decât să îi facă nemernicul ăla ceva.

Sincer, prefer să o știu plângând lângă mine decât chinuită de John și obligată să nu scoată un sunet.Și legat de asta,cum naiba reușește să plângă în liniște?Deci dacă eu fac asta,se aude până la parter și e o diferenţă uriașă între momentele în care plâng cu adevărat și momentele în care doar vărs câteva lacrimi.

Îmi întind braţele și le așez în jurul trupului ei,trăgând-o spre mine.Își sprijină capul pe umărul meu iar palmele ei mi se așează pe spate și a continuă să plângă.Îmi strâng braţele și mai puternic pentru a o ţine lângă mine și îmi ascund faţa în scobitura gâtului ei.Aș sta așa o eternitate,doar să știu că e lângă mine și că pot să am grijă de ea,să o simt aproape de mine.

"Te înţeleg,Bella." îi spun. "Te înţeleg mai bine decât oricine și tu știi asta."

Nu îmi răspunde,dar corpul ei s-a încordează și degetele sale intră mai puternic în spatele meu,făcându-mă să tresar ușor.

"Hei,nu mai face asta." zic și îmi scapă un râset mic. "Doar știi ce se întâmplă."

"Scuze." îmi șoptește și pot auzi cum și ea râde,în timp ce își ridică ușor capul de pe umărul meu. "Nu am...nu am făcut-o intenţionat." 

Sincer,mă amuză oarecum atunci când se jenează și are privirea aia inocentă,dar nu am spus că nu îmi place.

"Trec cu vederea de data asta,dar îmi iau revanșa data viitoare.Hai să ne culcăm,e târziu."

"Eu cred că merg să fac un duș,nu mai suport să stau așa." zice ea,ridicându-se de pe pat.

"Vin și eu." îi răspund și o prind de încheietură,urmând-o.