Shape Shifted

Capitolul 98

PERSPECTIVA LUI HAYDEN

Intru în baia minusculă a avionului și rezolv tot ce am de rezolvat,ca orice om normal cu nevoi fiziologice.Mă întorc cu fața spre chiuvetă pentru a-mi spăla mâinile și observ în oglindă cam cât de adormit par.Am niște cearcăne de toată frumusețea iar părul meu stă în toate direcțiile.Am nevoie de odihnă,toate coșmarurile astea din ultima vreme m-au dat peste cap.

În ciuda aspectului fizic și a oboselii,pot spune că din punct de vedere sentimental mă simt destul de bine.Deși am avut parte de acele coșmaruri în care Bella a murit din cauza mea și în ciuda faptului că am omorât doi oameni,pot spune că sunt...fericit?Așa cred.Plec o perioadă scurtă de timp din Londra,departe de toate problemele pe care le-am avut acolo.O să uit de ele o vreme și o să fac această călătorie să fie de neuitat din toate punctele de vedere.

În încercarea de a ieși și de a mă duce înapoi la locul meu din avion,încerc să împing ușa de la baie.

Ăăă,nu se deschide.Nu e un capăt de țară,poate trebuie să împing ceva mai tare sau să trag de ea.Încerc și asta dar tot nu merge.Clanță nu are.Oare trebuie să apăs pe vreun buton sau ceva?Nu văd niciunul pe nicăieri.

Nu văd nimic ce ar putea deschide ușa asta idioată.Absolut nimic.Sunt blocat naibii aici,într-o încăpere cât un lift și nu am cum să ies sub nicio formă.Nu pot să sparg geamul,mă aflu dracului într-un avion,să fim serioși.Dacă rămân aici pe veci?Dacă nu mă aude nimeni și nu voi fi scos de aici?O să-mi petrec viața într-o toaletă,fără mâncare și aer,până o să devin un schelet?Nu vreau să mor așa,trebuie să ies de aici cât mai repede!

Panica mă cuprinde,iar claustrofobia începe să își spună și ea cuvântul.Inima îmi bate de să îmi sară din piept în timp ce respirația îmi accelerează considerabil.Mă prind ușor de rădăcinile firelor de păr și nu știu de ce fac asta,pentru că oricum chestia asta nu mă va scoate de aici.Încep să lovesc ușa,să bat în ea cu pumnii și să strig.

"Ajutooor!" bubuie strigătul meu prin pereți.Nu sunt sigur că mă fac auzit,așa că aleg să continui.Strig de sute de ori și lovesc disperat ușa cu pumnii și picioarele.Încep să transpir abundent și tot corpul mi se înfierbântă.Lacrimile îmi inundă privirea și le las să îmi curgă pe obraji.Simt că mă sufoc aici.Continui să lovesc ușa și pereții și să strig.Dar degeaba.Mă așez pe capacul vasului de toaletă,cu capul între brațe,încercând să mă camez.Dar nu pot,abia mai pot respira și continui să plâng ca un papă-lapte.

"Scoateți-mă de aici!" urlu disperat din nou,de data asta fără să mai lovesc nimic.Îmi ridic marginea tricoului albastru și îmi îndrept materialul spre față pentru a-mi mai șterge din lacrimi.

O bubuitură în ușă mă face să tresar puternic și să mă ridic în picioare.Privesc ușa speriat și mă înfior atunci când se deschide.Doi oameni îmbrăcați în uniforme bleomarin își fac apariția și nu știu de ce,am o ușoară teamă față de ei.Fac un pas înapoi dar mă dezechilibrez și cad la loc de unde mă ridicasem.Încerc să îmi potolesc bătăile inimii și să respir adânc,dar nu reușesc.

Un bărbat și o femeie.Bărbatul îmi întinde mâna și mă ajută să mă ridic înapoi în picioare.Apoi,tipa de lângă el mă fixează cu niște ochi...violeți?Wow,nu am mai văzut în viața mea ochi violeți.

Cred că sunt stewarzi.Da,cu siguranță asta sunt.

"Ești bine?" mă întreabă stewardeza și își pune o palmă pe fruntea mea,apoi îmi prinde pentru scurt timp încheietura."Îți arde pielea și tremuri,ce s-a întâmplat?"

"Cum ai rămas închis aici"? intervine stewardul,care evident s-a prins din start de ce se întâmplă aici.

Dar eu nu mai sunt în stare să spun nimic,nici măcar nu știu ce e cu mine.

"Edgar,hai să nu îl luăm la întrebări acum." spune tipa pe un ton mai sever."Tocmai a avut un atac de panică.Adu,te rog,niște apă." își întoarce ochii violeți spre mine."Ești claustrofob?"

"Mhm." mormăi eu și încuviințez dând din cap.

"Vino încoace." continuă ea și îmi face semn să o urmez.

Mă conduce înapoi spre locul meu și mă ajută să îmi fixez centura de siguranță.Apoi,Edgar-dacă așa îl chema- apare și el lângă noi.

"Poftim." îi spune el femeii și îi întinde o sticlă cu apă,pe care ea,la rândul ei,mi-o dă mie.

"Uite,bea multă apă și poate încerci să și dormi puțin."

"Ăăă...cât ar trebui să plătesc pentru asta?" întreb eu.

"Nu plătești nimic,măcar atât să îți dăm având în vedere că,practic,ceea ce s-a întâmplat a fost din vina noastră.Echipajul ar fi trebuit să verifice ușa.Haide,încearcă să te odihnești." spune ea,apoi pleacă de lângă mine.

Mă fac mai comod și îmi închid ochii,dar nu reușesc să adorm.

"Hayden?" vocea răgușită de somn a Bellei îmi distrage atenția."Cât e ceasul?"

"Zece și un sfert,mai ai timp să dormi." îi spun și îmi întorc capul pentru a-i privi ochii verzi.

Privirea ei capătă nu amestec de confuzie și îngrijorare.

"De ce ai ochii roșii?"

"Nu știu." o mint,deși urăsc să fac asta.

Nu e ca și cum acum câteva minute plângeam că nu puteam ieși din nenorocita de toaletă.

"Te ustură?Poate ești obosit." zice și își plimbă mâna pe obrazul meu."Ești bine?Ai răcit?"

"Nu am răcit,Bella.Sunt în regulă...acum."

"Acum?" îmi repetă ultimul cuvânt."S-a întâmplat ceva cu sfertul de oră în care am adormit?"

Conversația ne este întreruptă de o voce în difuzoare.

"Dragi pasageri,am dori să facem un mic anunț.Vă recomandăm ca în cazul în care folosiți toaleta,să aveți grijă la sistemul de închidere al ușii,deoarece există riscul de blocare.Unul dintre pasageri a avut parte de această problemă,așa că ne cerem scuze pentru inconvenientul creat și vă dorim un zbor plăcut în continuare."

Privirea Bellei îmi spune că a înțeles despre ce e vorba.Mereu își dă seama.

"Ai rămas închis acolo...nu-i așa?"întreabă și îmi prinde mâna în a ei.

Nu fac altceva decât să murmur un "mhm".

"Ești bine acum?Tremuri."

"Am avut un atac de panică.Eu...cred că o să dorm puțin."

"Și eu.Încă îmi e somn."

Beau puțină apă,apoi îmi caut prin rucsac căștile și le conectez la telefon.Pornesc playlist-ul și mă fac mai comod,închizându-mi ochii.Încerc să mă relaxez și să uit de evenimentul nefericit de mai devreme,bucurându-mă de piesele mele preferate.

În cele din urmă,nu mai sunt conștient de nimic de ce întâmplă din jurul meu și reușesc să adorm.

. . .