Shape Shifted

Capitolul 91

O bătaie în ușa camerei de face să ne desprindem unul de altul,iar eu mă ridic de pe pat și mă duc să văd cine e.Nici nu ajung bine la ușă că Hayden apare deja în spatele meu.

"Bella,stai,nu știi cine ar putea fi." spune și mă prinde de încheietură,împiedicându-mă să deschid ușa."O să deschid eu."

Și așa face,iar eu nu mă împotrivesc.Jackson își face apariția iar privirea lui ascunde o tentă de îngrijorare.

"Sunteți în regulă?" ne întreabă el.

"Da...totul e bine." mormăie Hayden din spatele meu.

"Bine atunci.Ăăă...am nevoie să mă ajutați cu ceva."

"Te ascultăm." răspundem la unison și ridicăm amândoi din umeri.

"Știți,v-am spus mai devreme că am chemat o formație,dar se întâmplă să nu aibă chitarist deoarece este bolnav.Știți pe cineva care ar putea veni în seara asta să-i ajute,pentru a putea cânta câteva piese?Ceva rock poate,dar nu genul ăla pe care dai din cap,ci unul pe care ai putea dansa sau ceva,nu știu.Nu prea mă pricep la muzică."

"Eu nu cunosc pe nimeni în Londra înafară de persoanele pe care le cunoașteți și voi." spun și ridic palmele de parcă aș ridica steagul alb.

"Iar eu nu cunosc pe nimeni care ar putea avea talente muzicale." adaugă Hayden.

"Bine,mersi oricum.Veniți jos?" continuă Jackson să ne întrebe.

"Da,venim imediat." îi răspund eu iar el pleacă și Hayden închide ușa.

"Mergi jos dacă vrei,eu mă duc să îmi arunc niște apă rece peste ochi,bine?"

"Bine." răspund scurt și mă ridic pe vârfuri pentru a-l săruta pe obraz."Ți-ai mai revenit puțin?"

Zâmbește slab.

"Da.Acum da."

. . .

"Hayden e ok?" mă întreabă Gregg atunci când ajung jos,unde se află ceilalți invitați.

"Da." oftez."Acum e bine."

"Ai înțeles de ce ți-am spus să te duci repede la el,nu?"

"Da,nu îți doresc să îl fi văzut în ce stare era.Mulțumesc că m-ai avertizat."

"Prietenul la nevoie se cunoaște."

Discuția noastră este întreruptă în momentul în care apare formația.Solistul ne salută și își cere scuze pentru faptul că nu au chitarist și ne spune că vor face tot posibilul să avem parte de muzică bună.Scena e mică,dar destul de înaltă și în spate este o cortină de aceeași nuanță de mov cum era în cameră.Pe scenă sunt tot felul de instrumente.

Prima melodie începe și se aud niște sunete ce seamănă cu o vioară.Cu timpul,piesa devine din ce în ce mai ritmată.Solistului îi este distrasă atenția de cineva de după cortină.Când se întoarce la microfon,observ zâmbetul de pe fața lui și privirea ușurată.Nu am idee de ce.

Toată lumea dansează iar muzica e de-a dreptul bună.Se pare că Jackson are gusturi în a alege o formație, în ciuda faptului că spune că nu se pricepe la muzică.

Niște acorduri de chitară se fac auzite iar în secunda următoare apare de după cortină un băiat înalt,cu o chitară în brațe,iar eu și Gregg rămânem cu ochii cât cepele și cu maxilarele pe podea atunci când băiatul ne țintește cu ochii lui albaștri și zâmbetul său încrezător.

"Hayden?!" exclamăm amândoi în același timp iar surprinderea se citește atât pe chipul meu cât și pe al micului meu.Oamenii din jur încep să aplaude atunci când văd ce îndemânare are în a folosi acea chitară.Zici că face asta de ani buni.

Jur că omul ăsta are parte din plin de ceea ce numesc eu "norocul începătorului".

"De când știe el să cânte la chitară?Sau la orice instrument?"întreabă Gregg confuz.

"Nu știu,nici eu nu știam că poate face asta.Dar,uite ce bine îi prinde puțină atenție.Uite ce fericit e și ce zâmbet larg și încrezător e pe fața lui.E stăpân pe el,îmi era dor să îl văd așa."

"Și mie îmi era.Chiar l-ai schimbat mult.Știi ce închis în el și ce rece era înainte să apari tu prin peisaj?"

"Știu,i-am cunoscut și eu latura aia.Nu voia să vorbească despre viața lui și ținea toate supărările în el,de asta se și enerva atât de ușor.Și când se înfuria făcea ca naiba,efectiv urla la mine.E mult mai blând acum și încearcă să fie prietenos și grijuliu,doar că nu vrea să cadă în cealaltă extremă și să pară slab,de asta nu se exteriorizează prea tare.De asta a fugit sus."

Gregg îmi aruncă o privire înțelegătoare și continuăm să ascultăm muzica,fiecare dansând pe cont propriu.După încă vreo câteva melodii,solistul ne mulțumeșe pentu atenție și lui Hayden pentru ajutor,după care acesta coboară de pe scenă și niște melodii lente sunt pornite pe fundal.

"Dansezi?" întreabă el și îmi întinde o mână,iar eu mă apropii de el,așezându-mi o mână în a sa,în timp ce pe cealaltă mi-o pun pe umărul său.Palma lui îmi atinge blând spatele și începem să ne mișcăm ușor.

Chiar îmi place la nebunie să îl simt lipit de mine,fie că dansăm,fie că ne îmbrațișăm,fie că dormim.

"Nu am știut că ai un talent ascuns." îi spun,privindu-l în ochi.

"Nu e chiar un talent ascuns,pur și simplu nu am avut ocazia să îl arăt.Am  învățat să cânt la chitară de la un puști când eram ceva mai mic,dar atât." îmi răspunde,ridicând din umeri."În orice caz,m-am simțit bine acolo."

"Am observat.Nici nu ziceai că ai plâns în hohote cu câteva minute în urmă."

"Aveam nevoie de ceva care să îmi distragă atenția de la...știi tu ce."

"Știu,nu e nevoie să o spui.Știu la ce te referi." îi zic și mă întind ușor pentru a-mi lipi buzele de ale sale într-un sărut scurt.

. . . 

Petrecerea ia sfârșit și toți se îndreaptă spre camerele lor.Înainte să apuc să urc scările,Hayden mă prinde de încheietură.

"Nu cred că vrei să dormi în rochie.Vino încoace." șoptește și îmi face semn să îl urmez.Ajungem la mașină și deschide portbagajul,scoțând de acolo câteva haine."Noroc că am mereu niște haine de rezervă pe aici,noi am uitat să ne luăm schimburi de acasă.Hai,să mergem."

Odată ajunși în cameră,începem să ne facem comozi.Încerc să îmi dau rochia jos dar nu prea reușesc.La naiba cu chestiile astea.

"Hayden,mă poți ajuta puțin cu fermoarul?"

Hayden se apropie de mine iar degetele sale lungi prind fermoarul și trag ușor de el,gâdilându-mi pielea.Odată desfăcut,își așează palmelele peste talia mea și începe să tragă de rochie,iar eu sfârșesc prin a rămâne doar în lenjerie intimă.Pentru câteva secunde îl simt îndepărtându-se de mine,dar apoi apare din nou în fața mea,făcându-mi semn să îmi ridic brațele și îmi lasă un tricou să îmi alunece pe corp.Un tricou ce îmi vine mai mult ca o cămașă de noapte,deci nu o să mai am nevoie de pantaloni.Îl ajut să își dea jos sacoul și cămașa,iar de restul se ocupă el,fără să îmi dea destul timp să îi admir corpul de sportiv.

"Îți stă bine cu tricourile mele." spune el,întrerupându-mi gândurile.

"Poate că ar trebui să le port mai des."

Îl văd cum se chinuie să își stăpânească un dita-mai zâmbetul.

"Cu siguranță ai să o faci."

Ne întindem în pat și slavă domnului,în cameră este răcoare așa că nu ne ia foarte mult timp să adormim.Mă cuibăresc în brațele lui și îmi închid ochii,urmând să mă învăluie doar visele plăcute.

Și sper să nu fiu doar eu cea care are parte de vise plăcute.