Shape Shifted

Capitolul 29

Te rog...te rog să nu fi plecat fără mine.

"Hayden!" strig din toţi rărunchii-sau cel puţin cât de tare pot pentru că mai traiesc oameni pe aici.

Cât de repede fuge fiinţa asta pe scări?

"Hay..." îmi întrerup strigărul odată ce ajung îafara și îl văd așezat pe o bordură cu faţa în mâini.

Mă apropii  ușor și mă ghemuiesc lângă el,așezându-mi blând o mână peste unul dintre umerii săi.Tresare și își îndreaptă privirea spre mine.Ochii săi sunt roșii,dar nu de parcă ar fi plâns.Arată de parcă e obosit sau de parcă are ochii iritaţi.Pupilele lui sunt dilatate,dar nu într-un mod normal.Sunt exagerat de mari,deși afară e lumină și aproape că acel albastru frumos nu se mai poate vedea.E mai mult ca o linie subţire în jurul unei buline mari și negre.

"Ești...ești în regulă?Te simţi bine?" îl întreb,văzând că se uită la mine într-un mod ciudat,complet diferit de modul în care o face de obicei.

"Sunt cel mai fericit om de pe planetă." spune și îmi oferă un zâmbet strâmb,ca mai apoi să se ridice,cu greu,în picioare.

În momentul în care se ridică,o cutie foarte,foarte mică îi cade din buzunar și se desface atunci când se prăbușește de asfalt.Câteva pastiluţe mici și colorate se împrăștie pe jos.Hayden încearcă să le ridice de pe jos dar mă mișc mai repede și reușesc să le iau înaintea lui.Mă uit mai atentă la ele și observ că nu au niciun scris.Totuși,nici a bomboane nu arată.

"Hayden,îmi poţi spune ce sunt astea?" 

"Nu." îmi răspunde sec,fără să arate vreo emoţie,zâmbetul său strâmb de acum puţin timp luându-și tălpășiţa de pe chipul său.Ochii îi tot fug în stânga și în dreapta iar palmele îi tremură.

"Uită-te la mine." îi spun și îi iau faţa în mâini. "Spune-mi acum ce e cu pastilele astea."

Sprâncenele i se apropie iar ochii i se fac și mai roșii decât erau înainte.Pieptul său începe să se ridice și să coboare într-un ritm alert.

"Știi,Bella,mulţi copii devin veseli atunci când mănâncă ciocolată.Ceva de genul ăsta se întâmplă și cu mine când înghit aceste pastile."

"Oh,doamne." 

Îmi duc palmele la gură,atunci când realizez ce sunt defapt pastilele alea.

Cu siguranţă nu sunt altceva decât...

Droguri.

Hayden ia droguri?

Dar asta nu are sens,e sportiv de performanţă,de ce ar face așa ceva? De ce s-ar autodistruge?

Fac un pas în spate,îndepărtându-mă de el.Panica începe să îmi străbată corpul,la fel și în cazul lui.

"Bella,nu te speria de mine,nu îţi fac niciun rău.Cred că m-aș bate singur dacă ai păţi ceva din cauza mea." 

"Nu pot să vred ce văd,de ce nu mi-ai spus până acum?Cum rămâne cu încrederea reciprocă?"

"Doamne,la naiba,nu e vorba că nu am încredere în tine."

Frica și tristeţea se observă în ochii lui.

"Atunci?Ce e?" îl împing să îmi răspundă.

"Îmi era frică de reacţia pe care ai fi putut-o avea.Și văd că o ai.Îţi este frică de mine."

Ochii mei încep să se umezească așa că nu mă abţin și dau drumul lacrimilor.

"Nu pot să cred că nu mi-ai zis că te droghezi,Hayden..."