Shape Shifted

Capitolul 51

PERSPECTIVA LUI HAYDEN

Intru repede alături de Bella pe ușa apartamentului,apoi îmi dau rucsacul jos din spate.Mă doare tot corpul și sunt rupt de oboseală.Dar am stabilit un record naţional?Da,am făcut-o.Un zâmbet mic mi se așează pe chip,în timp ce încep să mă joc cu medalia pe care o am atârnată la gât.

"La ce te gândești?" mă întreabă Bella, atunci când îmi observă privirea încrezătoare.

"La nimic.Vino încoace." îi spun și o prind de braţ,trăgând-o mai aproape de mine.

Îmi duc mâinile înspre șnurul medaliei pe care mi-o dau jos de la gât,iar Bella se uită la mine confuză,neștiind ce am de gând.

"Ce vrei să faci?"

Nu îi răspund,dar mă uit preţ de o secundă la medalia mea,apoi o ridic și i-o pun ei la gât.

"Vreau să ţii tu asta." îi șoptesc în timp ce mă uit în ochii ei verzi,ca mai apoi să o sărut scurt pe frunte.

"Poftim?Hayden...nu pot...e meritul tău."îmi răspunde și își duce mâinile la șnurul medaliei cu scopul de a o da jos,dar reușesc să îmi așez palmele peste ale ei pentru a o opri.

"Dacă nu erai lângă mine să mă oprești din a renunţa,nu o mai aveam.Ai grijă de ea cum ai grijă și de mine,bine?"

Nu îmi dă niciun răspuns,dar își pune mâinile mici peste faţa mea,apropiindu-se de mine și lipindu-și buzele de ale mele într-un sărut scurt dar plăcut.

"Promit să am mare grijă de ea."

"Oricum,poţi avea mai multă grijă de ea decât am eu,sunt destul de împrăștiat uneori.Să nu uităm cum îmi căutam ghiozdanul azi dimineaţă ca un nebun și cum era să intru în bazin fără cască și ochelari."

Începem să râdem și ca să fiu sincer,iubesc momentele astea.Iubesc să văd cum verdele din ochii Bellei se deschide la culoare,cum obrajii ei se înroșesc și cum zâmbetul îi crește.Jur,fac pe naiba-n patru numai să știu că e fericită.Îmi așez palmele peste faţa ei și o privesc adânc în ochi,analizându-i fiecare trăsătură.Nu știu de ce fac asta, pur și simplu așa simt nevoia.

"De ce te uiţi așa la mine?" 

"Nu am voie?Toată lumea admiră frumosul,Bella."

Un zâmbet mic îi străbate chipul angelic și la cât de aproape sunt de ea,parcă îi pot auzi bătăile inimii.

"Nu exagera,nu sunt chiar așa de frumoasă totuși..." se uită în jos,în gol."Niciodată nu m-a considerat nimeni frumoasă,cu atât mai puţin eu.Uită-te la mine,sunt plină de răni și bandaje.Uite ce e pe braţele mele,am numai zgârieturi.Vreau să scap de ele.Vreau să mă simt bine în pielea mea și să nu mă mai jenez din orice,dar nu știu cun să fac asta."

Pe măsură ce spune aceste cuvinte,zâmbetul de pe faţa ei dispare și ochii încep să i se umezească,dar se chinuie să își ţină lacrimile acolo și eventual să le facă să dispară ca prin magie.Vrea să fie puternică,vrea să alunge sensibilitatea din ea.

Cel mai tare urăsc faptul că o iubesc pentru fiecare lucru pe care îl face,pentru modul în care e,și totuși ea nu se iubește.Urăsc faptul că nu se iubește.Își urăște corpul și se compară mereu cu alţii.E plictisită de trăsăturile ei și nu are habar cât de speciale sunt ele de fapt în ochii altor persoane.Știu și motivul pentru care este așa,știu de ce nu are încredere în ea.Și nu am nevoie de ore întregi de povești ca să îmi dau seama.Mama ei.Mama ei mereu o bătea la cap cu "perfecţiunea întruchipată."Femeia aia nici nu e conștientă că nici ea nu e perfectă.Nu înţeleg de ce a cicălit-o atât pe Bella și nu a lăsat-o să fie ea însăși.

Atât de inconștientă a fost în legătură cu fiica ei,încât a înscris-o la sărituri în apă pentru că e un sport elegant,uitând faptul că e în același timp un sport care implică înălţimile.Bella urăște înălţimile.Sunt curios,oare știe că fata ei era să moară în timpul unei competiţii?Și dacă știe,îi pasă?S-a interesat măcar de starea ei de sănătate?Nu,evident că nu.A susţinut-o măcar atunci când s-a lăsat de sărituri și s-a apucat de ceea ce și-a dorit dintotdeauna să facă?Nu,evident că nu,a dat-o afară din casă.

Toate chestiile astea s-au adunat în sufletul ei și i-au călcat stima de sine în picioare.

Atât ea,cât și eu,am avut o groază de probleme cu părinţii,iar ceva,nu se știe ce,ne-a adus împreună.Împreună am trecut peste obstacole și nu ne-am lăsat la greu unul pe altul.Da,am avut altercaţiile noastre,dar cum au venit așa au și trecut.Nu a plecat de lângă mine când mi-a văzut latura mai puţin plăcută,persoana aia care urlă și trântește uși și are o privire de diavol când se enervează.Nu a făcut glume pe seama mea.Nu a plecat de lângă mine când a realizat că uram și că urăsc 99% din persoanele din jurul meu.

Nu știu ce naiba s-a întâmplat legat de ea,dar am simţit ceva diferit legat de ea când am cunoscut-o și nu am avut impulsul de a o respinge.Și tocmai pentru că a fost și încă este alături de mine,am de gând să o ajut să își recapete încrederea în sine.

"Hayden,ce faci?" întreabă surprinsă atunci când vede că o ridic în braţe și mă îndrept înspre dormitor,în timp ce ea se ţine cât de bine poate de umerii mei.

Nu îi răspund.În schimb,odată ajunși în dormitor,o pun jos,amândoi fiind acum în faţa oglinzii de pe ușa de la șifonier.

PERSPECTIVA BELLEI

"Ok,te mai întreb odată.Ce faci?"

"Vei vedea imediat,tu doar...dă-ţi hainele jos,poţi să -"

"Hayden,sunt obosită,nu am chef acum." îi spun și oftez.

Amuzamentul se așterne pe chipul lui.

"Nu Bella,nu am de gând să o facem..."

"Bine,pentru că eram pe cale să -"

"Încă."mă întrerupe,continuându-și fraza ca mai apoi să râdă. "Glumesc.Doar stai aici,revin în două minute,mă duc la baie să mă schimb."

"Știi că te poţi schimba aici,nu?" îi sugerez.

"Știu,dar nu e momentul potrivit acum." zice,apoi iese din dormitor.