Shape Shifted

Capitolul 93

Au,capul.

Gâtul.

Tot corpul.

Ce se întâmplă?E prea liniște.Lumina bate prin geamul mașinii direct în ochii mei și simt cum mi-i prăjește.Nu mă pot mișca,sunt amorțit.Sau...blocat?De ce am parbrizul spart?De ce îmi pot vedea airbag-ul ieșit din volan?

Încerc să trag aer în plămâni dar gâtul mă ustură,așa că încep să tușesc.Aud strigăte în jurul meu.Sunt mai mulți oameni care strigă diverse chestii,dar nu pot să descifrez ce spun.Văd în ceață,ba chiar dublu și nu pot să înțeleg ce dracu' se petrece cu mine.

Ochii încep să mi se miște și să analizeze împrejurimile.Îmi zăresc brațul stâng așezat peste schimbătorul de viteze și observ niște dâre de lichid roșu pe el,pe lângă niște cioburi mici ce îmi sunt înfipte în piele.Mă ustură îngrozitor.Se nimerește să îmi văd reflexia într-una dintre oglinzile mașinii și mai observ câteva dungi sângerii venindu-mi dinspre frunte,unde mai lucește un ciob.

Pe locul pasagerului zăresc corpul unei alte persoane,care pare a fi în acealși stadiu ca și al meu.Șuvițele blonde îi stau peste față iar rochia albă îi este pătată de sânge.Brațele îi sunt zgâriate,la fel și picioarele.

"Putem trage pe dreapta dacă ești prea obosit..." îmi răsună vocea unei fete în minte,ce pare mai mult a aparține unei fantome.Ecoul acesteia îmi trezește tot felul de amintiri,din care nu înțeleg nimic și îmi creează senzația că am visat.

"Hayden,ai grijă!" își face apariția din nou această voce,fiind acum mai mult un strigăt decât un îndemn.Ce naiba înseamnă asta?

Tot ce îmi amintesc după aceste strigăte nu este nimic altceva decât negru.Negrul din fața ochilor mei.

Devin din ce în ce mai conștient și încep să îmi dau seama de ce se întâmplă.Dar gândurile îmi sunt bruiate de strigătele de afară.Strigăte înfundate,indescifrabile.Încep să îmi amintesc cine este persoana de lângă mine.Mă panichez și respir repede și mă zbat.Centura de siguranță mă ține blocat.Urlu,strig după ajutor,Îmi dau lacrimile,dau din picioare.Fac orice să scap de aici.

Aerul de afară îmi lovește pielea și mă trezesc cu o persoană lângă mine,ce mă privește cu niște ochi căprui plini de îngrijorare.Continui să mă zbat,iar palmele sale se așează peste umerii mei,încercând să mă țină pe loc.

"Hei,hei,hei,liniștește-te.O să fii bine,gata."

Centura de siguranță mi se dezlipește de corp și sunt luat din locul în care am stat până acum,ca mai apoi să fiu întins pe ceva tare.Luminile roșii și albastre mă orbesc,iar brusc,lumina acestora este blocată de altă persoană ce îmi apare în cale.

"Hayden!" mă strigă aceasta,iar vocea pare a aparține unui bărbat."Mă poți auzi?"

Nu prea sunt în stare să vorbesc,așa că dau din cap afirmativ și murmur un "mhm".

"E în viață!" strigă el din nou și se îndepărtează de mine.

Încerc să îmi mișc ușor capul pentru a mă uita în jur.Sunt așezat pe asfalt iar oamenii roiesc agitați în jurul meu.Băiatul ce m-a scos din mașină se apropie de locul în care mă aflu,ținând o fată în brațe.Fata mea.O întinde lângă mine și nu pare la fel de "în viață" așa cum sunt eu.Băiatul se ridică de lângă ea și vine lângă mine.

"Hayden?Mă vezi?Mă recunoști?" mă întreabă.

Îi analizez trăsăturile,apoi reușesc,chipurile,să scot și eu un sunet.

"Gregg?" întreb confuz,vocea mea fiind a naibii de răgușită,ceea ce e foarte ciudat,având în vedere că mai devreme urlam.

"Slavă domnului,trăiești.Poți să te miști?Te poți ridica?"

Încerc să mă împing de asfalt cu ajutorul palmelor și spre surprinderea mea,cu ligamentele tremurându-mi,reușesc să mă ridic în șezut.

"Ce se întâmplă?"Întreb,dorind să aflu niște răspunsuri.

"Îți explic mai încolo,o să avem destul timp.Trebui să te ducem la spital acum.Și pe tine și pe Bella."

Rostirea numelui ei mă lovește ca un pumn în stomac,iar panica își face instantaneu loc în corpul meu.

"Bella?Ce s-a întâmplat cu ea?!" strig speriat,din toți rărunchii.

"Hooo,Hayden!Liniștește-te.E bine,respiră,e vie.Haide sus,trebuie să -"

"Vreau să văd cu ochii mei că trăiește,Gregg!" îl întrerup și încerc să mă ridic în picioare.În ciuda faptului că îmi este greu,reușesc să fac asta în cele din urmă.

Mă apropii ușor și mă las în genunchi,lângă ea.Degetele mele alunecă încet peste obrazul ei fin,dându-i la o parte firele de păr blond.Unde sunt acele nestemate verzi?Unde e zâmbetul ei alb?

"Bella,mă auzi?" murmur,în speranța că va deschide ochii.

Dar nici măcar nu mișcă.Respiră,dar nu mișcă.De ce dracu' trebuie să am eu parte doar de ghinion?

Câțiva medici își fac apariția,luând-o pe Bella de lângă mine și ducând-o în ambulanță.Amicul meu mă prinde de umeri,ridicându-mă și încercând să mă ducă și pe mine în același loc.Mă opresc pentru câteva secunde și nu știu cum naiba,izbucnesc în plâns.Dar nu smiorcăială,ci genul ăla de plâns convulsiv,în hohote,de zici că vine sfârșitul lumii.De ce reacționez așa?

"Hayden.uită-te la mine."

"De ce plâng?"îmi întreb prietenul.

"Toată treaba asta a fost un șoc pentru tine.E normal să te descarci așa."

"Ce se întâmplă?Explică-mi,te rog!" tonul meu e disperat,iar lacrimile îmi curg din ochi precum niște cascade.

"Ați făcut accident cu mașina.Noroc că eram în spatele vostru,la fel și antrenorul.El a venit prima oară la tine când erai întins pe jos,în caz că te întrebai."

"Cum dracu' s-a întâmplat asta?Nu îmi amintesc nimic!"

"V-a lovit cineva de pe contrasens.Cineva care a pierdut controlul probabil,nu știu sigur.Și din câte îmi amintesc, parcă și mașina voastră se apropia din ce în ce mai tare de banda de pe sens opus.În fine.Am tras o grămadă de uși și erau blocate.Asta până am găsit o rangă și mi-am făcut treaba cu ea."

Amintirea impactului începe să prindă contur în capul meu.Totul era bine,conduceam liniștit,iar la un momendat am simțit că mă ia somnul.Bella îmi sugerase să oprim.Dar în ciuda faptului că eram obosit,eram totuși în stare să conduc mașina fără probleme.Am mers și am tot mers,cu o viteză destul de mare.Să fim serioși,toată lumea merge cu viteză mare pe strada asta.Brusc,Bella a strigat "Hayden,ai grijă!" iar în secunda următoare farurile unei mașini de pe sensul opus m-au orbit,ca mai apoi să se ciocnească puternic de noi.

Sau...oare eram noi cei de pe contrasens?

"Hayden,ești atent la mine?" spune Gregg,fluturându-și mâna prin fața ochilor mei.

"Îmi amintesc ce s-a întâmplat." îi răspund,iar privirea mea devine îngrozită.

Mă uit în jur.La mașinile zdrobite,la ambulanțe,la mașinile de poliție,la rănile de pe corpul meu,iar chestia asta mă face să realizez un lucru:

E vina mea.

E vina mea că nu m-am culcat la loc,că nu am ascultat-o pe Bella și că am condus obosit.Dacă dormeam suficient puteam să fiu mult mai atent la trafic și evitam naibii mașina aia.Dar nu am fost,iar acum stau și mă gândesc dacă voi mai vedea vreodată verdele din ochii ei.

"Nu mai plânge,o să fie totul bine.Hai în ambulanță,trebuie să îți scoatem cioburile alea din piele." mă întrerupe amicul meu din gânduri.

"E vina mea..." murmur,în timp ce îl urmez.

"Ba nu e."

"E vina mea..." zic din nou.

E doar vina mea.