Shape Shifted

Capitolul 73

"Lasă-mă dracului să ies afară!" se aud din nou acele strigăte fără speranță.

Continui să înaintez încet,pe vârfurile picioarelor,încercând să nu scot niciun sunet.Norocul meu că sunt îmbrăcat în negru din cap până în picioare,ceea ce mă avantajează având în vedere că e destul de întuneric aici,deci nu o să atrag prea tare atenția.

Mă apropii de "cușca" respectivă,încercând să îmi dau seama cui îi aparține vocea și ajung la concluzia că mă aflu unde trebuie.De ce naiba le tot zic cuști?Chestiile astea arată mai mult ca niște celule de închisoare.Au niște pereți groși din ciment și sunt înalte ca naiba.

"Nu mișca!" strigă cineva din spatele meu și mă face să tresar.

Mă întorc brusc iar corpul îmi rămâne încremenit atunci când dau de privirea ucigătoare a Almei.Are o armă îndreptată spre mine.Încerc să mă relaxez și să o fac să creadă că nu mă sperie,pentru că ea chiar nu mă sperie deloc.Poate să aibă și un tun îndreptat înspre mine și încă vreo trei mitraliere,tot nu îmi e frică de ea.E genul ăla de câine care latră dar nu mușcă.

"Salut și ție Alma." îi răspund sec,uitându-mă la ea cu o privire superioară în timp ce îmi încrucișez brațele la piept.

Atitudinea mea o enervează.Știu să mă joc cu mintea oamenilor deci cred că voi scăpa destul de repede de ea.Își lasă arma jos,apoi se uită la mine confuză.

"Ce?Acum nu vrei să mă mai omori?Wow,credeam că aștepți clipa asta de multă vreme." adaug și un zâmbet batjocoritor se așterne pe fața mea."Știm cu toții că nu ești în stare de așa ceva."

Se uită urât la mine,dar nu pentru mult timp,căci atenția ei este distrasă de cineva din spatele meu.

"Al meu ești." o voce de bărbat se sparge în urechea mea ca mai apoi să fiu prins de umeri și trântit cu forță de podea în fața celulei de care vorbeam acum câteva momente.

Îmi pierd aerul din plămâni pentru câteva secunde și nu pot să mă mai mișc,dar pot vedea ce se întâmplă în jurul meu.Alma și Devon sunt în picioare,lângă mine,cu armele îndreptate în direcția mea.

"Sunt singurul care așteaptă clipa asta de mult timp,surioară?" se uită Devon încrezător înspre Alma.

Surioară?Ce dracu'?De când sunt ăștia doi frați?Au nume diferite de familie,să fiu al naibii.

Frați vitregi,Hayden.

La dracu'.

"Clar nu ești singurul.Tragem?" îi răspunde ea.

"Încă nu.Doar nu crezi că îl omorâm ala pur și simplu,fără să fie chinuit măcar puțin,corect?"

Încep să amețesc și privirea mea este din ce în ce mai încețoșată.Inima îmi bate de aiurea și din cauza asta nici nu mai pot respira cum trebuie.Mă doare capul al naibii de tare de la cum m-a trântit Devon de podea,iar membrele încep să îmi amorțească.

FLASHBACK

"Te-am crescut,Hayden.Te-am crescut singur de când a murit mama ta și tu știi foarte bine lucrul acesta.Cum ți-ai permis să -"

"M-ai crescut?!" îi întrerup cuvintele tatălui meu,simțind cum nervii încep să îmi alerge prin corp."Deci prin faptul că m-ai încuiat în dulap,sau frigider,sau orice alt loc strâmt,prin faptul că m-ai bătut de mi-au sărit dinții din gură și prin faptul că nu dai un bat pe cariera mea de înotător,tu vrei să zici că m-ai crescut?" urlu la el fără să mă pot controla.

Pe fața tatălui meu se așterne disprețul și cât ai clipi ia o cană de pe masă și o aruncă cu putere înspre mine,eu aplecându-mă și ferindu-mi capul din instinct.

"Ești dus cu pluta!Era să îmi spargi capul?La naiba cu -"

Nici nu apuc să îmi termin fraza căci tot ce mai pot simți este un pumn lovindu-mi cu putere maxilarul,urmat de încă unul în piept.Cad lat pe jos,încercând disperat să îmi recapăt aerul în timp ce îl văd pe tatăl meu cum iese pe ușa de la bucătărie.

END OF FLASHBACK

Amintirile cu tatăl meu îmi aleargă iar prin minte și încep să mă întreb dacă îmi apar doar când sunt într-o situație critică sau ceva de genul.La naiba,sunt sătul de ele și îmi apar în cap fix când nu trebuie și nu fac altceva decât să îmi facă sentimentul de frică mult mai puternic.

Îmi simt corpul ridicat în aer ca mai apoi să fie din nou trântit pe podea într-un loc mult mai friguros și mai întunecat.Ceața din ochii mei începe să dispară doar că sunt pleoștit și încă nu mă pot mișca.Încerc să trag aer în plămâni și simt cum ceva mă zgârie pe gât,ceea ce mă face să sfârșesc cu un acces de tuse,de parcă m-aș îneca.

Pe pereții din jurul meu sunt câteva lanțuri și pot vedea niște beculețe roșii.Arată exact ca și camera descrisă de Hayley și ca cea în care a fot închisă Bella.

"Trezirea,frumoaso!Unde te crezi aici?" strigă Devon și îl aud lovind ceva.

Strigăte exasperate răsună în încăpere și îmi întorc cu greu capul înspre partea dreaptă.Sora mea este legată de perete,cu lanțuri prinse de încheieturi și glezne.Urlă din toți rărunchii din cauza nenorocitului ăstuia care o tot lovește.

Încerc să mă ridic de jos dar sunt mult prea slăbit pentru a mai face vreo mișcare.Pe cât sunt de moale,pe atât de mult îmi vine să scot pistolul și să îl împușc pe Devon direct în cap.Dar nu pot să o fac,sunt ca și mort.Nu mai simt nimic,dar aud și văd.

O mână subțire îmi prinde încheieturile și sunt brusc ridicat în sus.Spatele îmi este trântit de ceva tare și o palmă îmi este articulată peste față.

"Asta ca să simți și tu cum a fost pumnul ăla în gură pe care mi l-ai dat!" urlă Devon înspre mine în timp ce Alma mă ține și mă mai lovește încă o dată peste față.

Sunt lăsat să cad din nou pe jos,iar acum nu mă mai pot mișca absolut deloc.Corpul mă doare prea tare și mă simt de parcă îmi pot vedea viața trecând prin fața ochilor.

Pe bune acum,visez sau ceva?Cineva să mă trezească,sunt sigur că am un coșmar.

Nu o să mor,la naiba.Nu o să mor.