Shape Shifted

Capitolul 58

"Bella,trezește-te..."aud o voce de băiat și simt o palmă bătându-mă ușor pe umăr.

Îmi deschid ochii,lumina puternică a soarelui intrând de pe fereastră direct în ei.Încerc să îmi ridic ușor capul de pe locul în care am adormit și mă ia o durere puternică de spate.Mă uit în jur,realizând că încă sunt în camera de spital și că am adormit cu capul pe marginea patului.

"Cât e ceasul?" îl întreb confuză pe Gregg,care spre uimirea mea încă se mai află în cameră.

"E 8 dimineața.Ai dormit ceva timp.Ar trebui să te ridici și să te întinzi puțin."

Nici nu e de mirare că mă doare tot corpul,la ce poziție de dormit am avut.

"Cum de am fost lăsați să stăm aici peste noapte?"

"Păi,am văzut că ai adormit și m-am dus să vorbesc cu cineva,sub pretextul că Hayden ar trebui să vadă niște fețe cunoscute atunci când se trezește ca să nu se sperie de ideea de a fi singur într-o cameră de spital.Crede-mă,știu cum face.A mai fost internat cândva.Îl adusesem eu și la un momendat a adormit.Cât timp el dormea eu am ieșit afară puțin să iau o gură de aer și noroc că locul în care stăteam era foarte aproape de geamul lui căci l-am auzit țipând.Se trezise,iar în momentul în care am dat buzna înapoi în camera lui,mi-am dat seama că era speriat,dar s-a liniștit imediat ce am apărut eu lângă el și mi-a explicat de ce țipa."

Un sentiment ciudat de tristețe mă cuprinde atunci când îmi amintesc de ce sunt eu aici defapt.Mă întorc și mă uit la Hayden,care este încă întins pe spate,cu capul ușor întors în direcția mea.Ochii lui sunt încă închiși și respiră adânc.Acea mască de oxigen nu se mai află pe fața lui,prin urmare,îi pot vedea din nou buzele fine.Pare în regulă.Respiră singur și mă liniștește să știu chestia asta.

Pe brațele lui sunt câteva semne ceva mai roșii dar care nu par foarte grave și pot observa câteva dintre acestea și pe gâtul său.Îmi așez palma în a sa și îl strâng ușor,simțindu-i pielea caldă în contact cu a mea.Tresar de emoție atunci când simt și văd cu ochii mei că degetele sale lungi se mișcă încet și se împleticesc cu ale mele,strângându-mi mâna cu o forță aproape inexistentă,dar care totuși este acolo.

Atenția mea se concentrează asupra chipului său care nu schițează nimic,asta până să văd cum genele sale încep să fluture încet și cum ochii i se deschid.Se uită dintr-o parte în alta,confuz,fără să spună nimic.Dar tot e epuizat.Pare a fi pe punctul de a adormi la loc.

"Hayden,uită-te la mine." îi șoptesc în timp ce îmi așez mâna liberă peste obrazul său.

"Ce s-a...ce s-a întâmplat?" mă întreabă,vocea lui fiind extrem de răgușită."Ah,la naiba,mă...mă doare tot corpul."

"Shht,nu mai vorbi,liniștește-te.O să ți se explice tot când vei fi mai în forță."zic și îl sărut ușor pe frunte,câteva dintre buclele sale moi gâdilându-mi fața.

"Hei..sunt -" cuvintele îi sunt întrerupte de un acces de tuse,din care își revine repede."Sunt bine.Pot vorbi.Mă doare fiecare centimetru pătrat din corp,dar sunt bine." 

"Vreți să îl chem pe doctor?" întreabă Gregg.

"Da,ar fi o idee -"

"Nu." îmi taie Hayden cuvintele."Nu chema niciun doctor." spune și oftează ușor,clipind lent.

"De ce nu?" intervine din nou amicul nostru.

"M-am săturat de medici,toată viața am stat pe lângă ei."

"Cineva trebuie să îți verifice starea de sănătate,prietene.De asta ești aici.Erai cât pe ce să mori ieri.Ți-a trebuit ție mers la baie..." 

Conversația ne este întreruptă de o femeie într-un halat alb,care intră în cameră.Pare destul de tânără,are părul lung și roșcat și ochii de un albastru spre verde.

"Bună dimineața." ne salută cu un zâmbet larg pe buze."Ia uite cine s-a trezit.Cum te simți?" îl întreabă pe Hayden.

"Ăăă,sunt bine,presupun.De ce sunt aici?"

"Ai avut parte de un incident nefericit în care te-ai electrocutat.Dar,din fericire,nu ai leziuni foarte grave.Ai scăpat ca prin urechile acului,ești foarte norocos.Majoritatea oamenilor mor pe loc.Mâine sau poimâine s-ar putea să te externăm,în funcție de cât de bine o să te simți."

După ce aude cuvintele doctoriței,încearcă să se ridice în șezut,ceea ce îi este destul e greu,având în vedere că îl doare tot corpul.

"Stai să te ajutăm." spune doctorița și se îndreaptă înspre pat."Domnule,mă ajutați puțin să îl ridic,vă rog?" i se adresează lui Gregg atunci când realizează că Hayden are un corp destul de greu.După ce reușește să îl ridice,spune : "Apropo,au venit niște fete în vizită,le pot lăsa să intre?"

"Ce fete?Și câte sunt?"

"Sunt două...Amy și Hayley parcă au spus că le cheamă."

Hayden dă din cap afirmativ,după care doctorița se îndreaptă spre ușă și le poftește înăuntru pe prietenele noastre.

"Ei,vă las de acum.Dacă e ceva,apasă pe acel buton de pe noptieră și voi veni imediat,bine?"

"Bine."reușește și el să scoată un zâmbet mic,iar doctorița iese din cameră.

"Hei gașcă,ce faceți?" ne salută Amy,vorbind încet.

"Suntem toți bine...acum." îi răspunde Gregg acesteia,sărutând-o pe frunte.

"Cum te simți,Hayden?" întreabă Hayley,iar eu sunt din nou hipnotizată de asemănarea dintre ei.Se așează lângă mine.

"Sunt ok,dar vreau să plec de aici." răspunde el și râde ușor după care își duce mâna înspre gât,dându-și la o parte câteva dintre firele ce îi gâdilă pielea.Ceva îmi sare în ochi și am parte de un mic șoc.

"Hayley,pot să îți văd puțin acel semn în formă de X pe care spuneai că îl ai pe gât?

"Sigur." zice ea și se întoarce,dându-și la o parte părul  de pe partea stângă a gâtului.

Mă uit atentă la semnul ei și constat că au amândoi aceeași chestie pe gât.E identic,de parcă ar fi gemeni.Totul are sens acum,de asta se aseamănă atât de bine.Totuși,nu mă arunc cu capul înainte încă,dar chestia asta mă face să fiu mult mai sigură de bănuielile mele.

Nu știu cum va reacționa Hayden când va fi momentul să vorbesc cu el despre chestia asta.