Shape Shifted

Capitolul 28

"Cum de te-ai gândit să mai dai vreun semn de viaţă,străine?" mă întreabă amicul meu imediat ce reușim să dăm unul de altul.

"Zi mersi că am dat unul măcar." îi răspund și îl lovesc în glumă cu pumnul în umăr.

"Ce ai tot făcut în timpul ăsta?"

Ah,nimic special,doar că sunt împreună cu colega noastră de antrenament,am plâns mai mult ca de obicei,i-am spus totul despre copilăria mea "superbă" și toate traumele psihologice pe care le-am avut...știi și tu,chestii obișnuite.

Mda, știu și eu cum sună asta.

"Nu mare lucru,am stat în casă în majoritatea timpului." 

"Hayden..."

Mă privește suspicios.

"Ce e?"

"Nu știu dacă tu știi,dar îmi dau seama foarte repede atunci când minţi." 

Se uită direct în ochii mei.Mă intimidează.

"Dar eu nu.." 

"Suntem prieteni de 10 ani,la naiba.De ce îmi ascunzi atâtea chestii? Știi foarte bine că nu te-am judecat niciodată."

"La dracu',bine,o să îţi spun." oftez,dându-mi ochii peste cap."Hai să mergem să mâncăm ceva și îţi voi spune între timp."

Gregg are dreptate,suntem prieteni de foarte mult timp și el nu a încercat decât să mă ajute.Îmi e ca un frate,cu toate că relaţia lui cu familia e mult mai bună decât e a mea...sau a fost a mea.

PERSPECTIVA BELLEI

Trei ore.Au trecut trei ore de când Hayden a plecat și văd că nu apare odată.

Unde naiba e?

Oare să mă duc singură la mama?Da,asta am de gând să fac,o să îmi iau inima în dinţi și o să mă duc.Și dacă stau mai mult pe gânduri,așa e cel mai bine.Nu de alta,dar dacă ar veni Hayden cu mine și s-ar enerva sau ceva,nu ar ieși bine,ţinând cont că ar fi luptă între doi colerici.

. . .

Nici nu m-am apropiat suficient de tare de ușă și încheieturile mele au început deja să tremure.Bat încet și pe moment nu îmi răspunde nimeni,dar la a doua încercare, ușa se deschide. O femeie blondă și aranjată apare în faţa mea.

"Bella! Nici nu ai idee cât te-am căutat!" exclamă mama atunci când mă vede și se apropie să mă îmbrăţișeze,dar eu mă feresc.

"Nu te grăbi,am venit doar să îmi iau lucrurile." îi răspund cu o răceală în ton.

"Să îţi iei lucrurile?Bella,ce naiba?Vorbește cu mine!"

"Nu,mamă!"încep să țip."M-ai alungat de acasă spunându-mi că sunt un nimic,tu chiar crezi că mai avem ceva de discutat?"

"Nu ridica tonul la mine,domnișoară!" strigă,ridicându-și indexul în aer. "Chiar vrei să ajung să te pocnesc?"

"Am 18 ani,mamă!Chiar crezi că mă poţi ameninţa precum un copil de 5 ani?"

În timpul disputei încep să îmi iau lucrurile și să le trântesc în niște valize.

"Te ameninţ cum vreau pentru că ești copilul meu!"

"Nu mai sunt copilul tău de când m-ai alungat de acasă!" încep să urlu înspre mama mea în timp ce lacrimile îmi curg șiroaie din ochi.

Ea se înroșește la faţă de nervi,fiind pe punctul de a exploda și văd cum una dintre palmele ei începe să se ridice,fiind la un pas de a face contact cu faţa mea.Dar,o altă palmă,mult mai mare,se așează în jurul încheieturii ei și o oprește,în același timp în care o persoană foarte înaltă cu o privire întunecată apare în spatele său.

Mama se întoarce,speriată,ca mai apoi să o întrebe confuză pe persoana respectivă:

"H-Hayden?" vocea îi tremură. "Ce naiba...ce cauţi aici?"

"Dacă mai ridici o singură dată mâna la ea nu va ieși bine deloc." zice,uitându-se urât la ea.Privirea lui ascunde întunericul,maxilarul lui e încleștat iar pieptul i se ridică și îi coboară cu viteză.Mâna lui încă se află pe încheietura firavă a mamei iar degetele sale sunt albe de la felul în care o strânge.

Nu vă doresc să îi vedeți privirea.

"Wow,dar voi doi de unde vă cunoașteţi?" întreb șocată,nevenindu-mi să cred ce văd în faţa ochilor.

"Asta urma să te întreb și eu pe tine." îmi răspunde mama pe un ton rece.

"Raspunde-mi naibii la întrebare!"

Nu mai am răbdare și simt cum nervii îmi inundă organismul.Mama a continuă să se uite nervoasă la mine și să nu spună nimic.

"A fost...psihologul meu." îmi răspunde Hayden în locul ei,dându-i drumul mamei din strânsoare.

"Psihologul tău?Și de ce nu mi-ai spus nimic?" 

"Nu aveam de unde să știu că e mama ta,Bella..."

Nervii lui au dispărut când ai zice pește.Acum are doar un ton trist.

"Mă rog,hai să plecăm.Am obosit să mă cert cu toată lumea."

îmi iau bagajele și încerc să mă îndrept spre ușă,dar mama mă prinde de brat și mă întoarce cu faţa la ea.

Se pare că circul nu ia sfârșit.

"Lasă-mă să înţeleg..." spune și își mijește ochii. "În tot timpul în care nu am reușit să dau de tine,tu erai la el?"

"Lasă-mă să îţi răspund la întrebare cu o altă întrebare.Ţi-ar fi plăcut să fi rămas pe stradă?Undeva pe sub un pod?"

"Bella,doamne,el nu are nicio influenţă bună asupra ta!Niciuna!" strigă furioasă la mine. "A fost implicat într-o grămadă de bătăi!El nu are niciun trecut strălucit cum ai avut tu și cu atât mai puţin un viitor!"

 Hayden se încordează puternic și se vede de la o poștă că se enervează iar.

"Ce îţi place la el?" continuă mama. "Nu vă asemănaţi deloc,tu ai atâtea realizări,dar el ce are?Tu l-ai văzut vreodată cum face când se enervează?Dar când se panichează?Tu ai idee ce trecut întunecat are?Să nu mai spun de..."

"Încetează!" urlă Hayden cu putere înspre ea,pumnii lui fiind strânși pe lângă corp.

Cred că se stăpânește cu greu să nu spargă ceva.

"Vezi,Bella?Vezi ce spuneam?"

"Doar pentru că ai fost psihologul meu asta nu înseamnă că știi totul despre mine! Nici măcar nu știi tot ce este de știut,eu nu ţi-am spus niciodată tot! Încontinuu insiști pe ideea că sunt agresiv,că fac urât și alte tâmpenii de genul,dar te-ai gândit vreodată că am motive pentru care sunt așa?Nu,evident că nu.Spui că am fost implicat în bătăi doar pentru că m-ai văzut cu mâinile zgâriate și cu ochii vineţi,dar te-ai gândit vreodată în ce fel de bătăi am fost implicat și cu cine?!"

Lacrimile încep să apară în ochii lui,dar face tot ce îi stă în putinţă să le ţină acolo și să fie puternic.

"Poate că nu am un trecut strălucit și într-adevăr,dracu' știe ce viitor voi avea." continuă el. "Dar am făcut și eu câteva chestii de care sunt mândru,chestii pe care nu le face toată lumea!"

"Ah,da?Surprinde-mă.Ce ai făcut tu atât de important?"

"Mama,nu începe.." zic cu o voce mică și mă uit urât la ea.

"Știi ceva?Chiar o să încep.Uite,băiete,fiica mea este campioană la sărituri în apă,are 10 pe linie și nu o să te las pe tine să îi strici viitorul,ai înţeles?"

"Nu știu cum să îţi spun,dar în primul rând sunt olimpic la înot și în al doilea rând ţi-am salvat fiica atunci când era să se înece în timpul unei competiţii la care presupun că ai fost prea ocupată ca să vii să o susţii!" ţipă Hayden pentru ultima oară la mama și iese pe ușa locuinţei mele nervos și cu lacrimi în ochi.

Liniștea se așterne în jur,mama tace din gură,iar eu îmi iau valizele și plec pe urmele lui Hayden,sperând că nu se duce cine știe pe unde.