Shape Shifted

Capitolul 39

Continui să stau în celula asta rece și înfricoșătoare alături de Amy,holbându-mă la pereţi în timp ce mă gândesc la o modalitate prin care am putea scăpa de aici.Dar gândurile mele sunt întrerupte de zgomotul unor grilaje de metal,prin care își face apariţia John,cu o privire întunecată și intenţii nu prea bune.

"Sunteţi gata de treabă,fetelor?" spune el și mă apucă de braţ atât pe mine,cât și pe Amy.

"Nu!Te rog,lasă-mă! strig înspre el și lacrimile încep să curgă pe obrajii mei din nou.

"Nu te mai smiorcăi!" urlă și scoate din buzunarul pantalonilor săi un cuţit pe care mi-l pune la gât,Amy fiind acum eliberată din strânsoarea sa. "Ţi-am spus că dacă faci gălăgie te omor,de câte ori să îţi mai repet?!"

Lama rece a cuţitului nu face altceva decât să îmi trimită niște fiori îngrozitori pe șira spinării.Am o mână liberă,lucru pe care John nu îl observă.Nu știu în ce mod,dar cotul braţului meu liber se smuncește și lovește cu putere abdomenul dubiosului ăstuia,cuţitul rece fiind astfel dezlipit de gâtul meu.

"Amy,hai!" strig înspre amica mea și amândouă ne punem picioarele în mișcare,ieșind pe poarta pe care John a uitat-o deschisă.

"Treceţi înapoi,nenorocitelor!" 

Niciuna dintre noi nu îl ascultă ci doar continuăm să alergăm.Nici nu știm unde ne ducem,clădirea asta în care ne aflăm e enormă și are o mulţime de "cuști" precum cea în care am stat noi.O luăm undeva la dreapta și ajungem într-o cameră întunecată,care are spre fericirea mea,o ușă care poate fi încuiată.

"Bella,îţi dai seama ce am făcut?Suntem ca și moarte!" spune Amy panicată,strângându-mi umerii cu mâinile ei mici. "Cum o să ieșim de aici?Ce se va întâmpla cu noi dacă ne găsește John?"

"Shht,shht.Fă liniște.Sunt șanse și mai mari să ne găsească dacă facem gălăgie."

Amy tace și se uită tristă în pământ,iar mie "mi se aprinde beculețul" și mă uit  înspre ea cu ochii mari.

"Nu spuneai că John are în cuștile alea niște aparate care detectează undele de la telefoanele mobile?"

"Ba da." îmi răspunde ea. "Ce e cu ele?Nu e ca și cum le-am putea opri sau ceva,sunt bine ascunse." 

"Nu,nu asta.Dar în caz că nu ai observat,noi nu se aflăm într-o cameră de genul ălora.Putem suna,Amy!Putem suna să ieșim de aici!"

Un zâmbet larg se așează pe faţa ei.

"Păi și ce mai aștepţi?Sună!Eu nu am telefon,John mi l-a luat."

Caut telefonul prin buzunar și odată ce îl găsesc,formez numărul lui Hayden și duc telefonul la ureche.

PERSPECTIVA LUI HAYDEN

Nu știu exact cât timp a trecut de când am început să înșir cuvinte cu pixul pe foaie.Dar,dacă mă uit la ceas realizez că sunt cam...trei ore.Stai,asta înseamnă că au trecut trei ore de când Bella a ieșit din casă.Cine dracu' se plimbă trei ore? Pe unde naiba e?

Îmi caut telefonul pe sub pernă și odată ce îl găsesc formez numărul Bellei,dar nu  apuc să apăs pe "apelare" căci telefonul deja sună,numele ei fiind afișat pe ecran.

"Bella?Ești ok?Pe unde umbli?" vorbesc repede,lăsând la o parte orice alo sau salut,trecându-mi mâna prin părul dezordonat. 

"H-Hayden...?" îmi răspunde cu o voce tremurândă care îmi dă mai mult de înţeles că e pe punctul de a plânge. "Am fost răpită,nu știu unde mă aflu,te rog...ajută-mă." își termină fraza și îi aud suspinele în telefon.

"Ce?Stai,Bella,calmează-te.Cine te-a răpit?Ce se întâmplă?" întreb și mă ridic brusc în picioare,simţind cum pulsul îmi accelerează brusc.

Nu îmi răspunde,dar aud o pocnitură puternică în fundal,pe lângă urletele ce o înconjoară.Pot auzi și un foșnet și te rog doamne,ca sunetul ăsta să însemne că Bella și-a pus telefonul într-un buzunar sau ceva.

"Lasă-mă!Te rog!Nu ţi-am făcut nimic!" se aud strigătele disperate ale Bellei.

"Mai știi când am spus că o să mă răzbun?Asta e ocazia perfectă,iar tu nu o să îmi scapi printre degete,pisi." îi răspunde o voce groasă de bărbat.

Mai știi când am spus că mă răzbun?        

Pe cine? Pe cine să se răzbune?

"Am jurat că o să mă răzbun pe el când o să am ocazia..." îmi răsună în minte cuvintele lui John,vocea lui,din capul meu,fiind identică cu cea din telefon.Doamne,sunt sătul să aud cuvintele astea.

Un amestec de panică și nervi mă cuprinde.Nu știu ce să fac.

Ce naiba?John a răpit-o?Și mai important,ce are de gând să îi facă?Deci jur,dacă se atinge de un singur fir de păr blond de al ei,sunt în stare să îl și omor.

Și nu,nu am mai omorât pe nimeni până acum.M-am mai încăierat cu alţii,dar nu sunt cunoscut drept un criminal.

Îmi pun picioarele în mișcare și intru,fără să ezit,în acea cameră în care i-am spus Bellei să nu intre prima oară când a venit la mine.De ce i-am spus să nu intre?Pentru simplul fapt că m-ar fi crezut ceea ce tocmai am menţionat mai devreme că nu sunt.Un criminal.Pentru simplul fapt că ar fi crezut că încerc să o omor.Pentru că ar mai avea un motiv să se sperie de mine.

Camera aia e plină de arme.Începând de la mitraliere până la pistoale silenţioase și grenade sau biciuri.Nu,nu a folosit nimeni armele alea până acum,tata le ţinea pentru cineva care le furase dar acel cineva a murit așa că au rămas acolo,ale nimănui.Dacă era să le folosim,am fi făcut-o doar în caz de urgenţă.Dar nu a fost nevoie.Cred că majoritatea sunt pline de praf.Cum spuneam,nu le-am folosit absolut deloc.Da, știu că sun de parcă aș fi într-un film.Dar pur și simplu asta e.Da, sunt un om normal care are în casă o cameră plină cu arme.Da, normal am zis.

Dar acum,este o urgenţă.

Cum se presupune că ar fi trebuit să îi arăt toate astea fără să o sperii?Mai că să leșine atunci când m-a văzut cu pastilele alea.La dracu' cu ele.

Apuc rapid două pistoale și le ascund sub cureaua de la pantaloni,la spate,trăgându-mi tricoul peste ele.

Nu o las pe Bella să moară.Nu o să păţească nimic,mi-am jurat că nu o să păţească nimic cât e cu mine.

Și chiar dacă nu ar fi cu mine.

Las gândul ăsta deoparte.Bella e a mea,e fata mea și nu o împart cu nimeni,sunt în stare să fac orice doar ca să văd cum îi strălucesc ochii verzi,cum obrajii îi capătă culoarea trandafirului și cum zâmbetul ei alb și strălucitor își face apariţia.

Orice.Sunt în stare să fac orice pentru singura persoană care mi-a fost alături la bine și la greu.

Ies pe ușa apartamentului,cu sângele fierbându-mi în vene și plec în căutarea ei.

O să vadă el.O să vadă nenorocitul de John ce păţește dacă îi face ceva.