Shape Shifted

Capitolul 63

PERSPECTIVA LUI HAYDEN

"Hei,trezește-te,nu vei mai putea dormi la noapte."îmi șoptește cineva în timp ce sunt scuturat pentru a mă trezi.

"Mhm...încă 5 minute." mormăi și încerc să adorm la loc.

"E 7 seara,chiar vrei să ai parte de o noapte albă?"

"7 seara?" deschid brusc ochii și mă ridic în șezut."Cum de am dormit atât?"

Mă uit confuz înspre doctoriță.

"Erai frânt,nici măcar nu te-ai mișcat cât ai dormit."

Fac ochii mari și ridic din sprânceană.

"De unde știu asta?" continuă ea,citindu-mi gândurile."Ți-am spus că o să mai vin să te verific.Ți-e foame?"

"Nu...nu chiar." scutur din cap.

"Sete?"

"Nici atât."

"Bine atunci,o să vin mai târziu să te verific din nou."  adaugă,apoi iese din cabinet.

Oare ce face Bella?A reușit să se odihnească și ea puțin?

Mă întind să îmi iau telefonul de pe noptieră și observ că am primit un mesaj de la ea.

Bella: Hei,cum te mai simți? îmi apare pe micul ecran.

Mă decid că ar fi mai bine să o sun decât să îi trimit mesaj.Vreau să îi aud vocea.Nu mai suport să stau dracului aici fără să o aud.

"Hayden?" îmi răspunde repede la apel.

"Hei,ce faci?" o întreb în timp ce un zâmbet larg mi se așterne pe buze.

"Sunt bine.M-am uitat la televizor și am dormit puțin.Tu ce faci?Cum te simți?Ai idee când te întorci acasă?"

"Nu știu sincer,asta depinde de starea mea de sănătate.Eu aș pleca și acum dacă ar fi după mine."

"Dar...nu e după tine."

Mă simt bine,cu siguranță îmi vor da drumul mâine,dar vreau să vin acasă fără ca ea să se aștepte.Vreau doar să văd surprinderea din ochii ei.

"Ai mâncat ceva?" întreb eu.

"Ăăă...nu." se bâlbâie."Nu am mâncat."

"De ce?Bella,să nu te prind că mori de foame."

"Aș vrea să mai dau câteva kilograme jos,asta însemnând că ar trebui să mai reduc din mâncare."

Ce naiba o tot apucă?

"Pentru numele lui Dumnezeu,tu oricum nu mănânci mult și nu e nevoie să dai nimic jos.Încetează cu asta sau te dezbrac iar și te pun în fața oglinzii." tonul meu devine mai autoritar.

"Aș vrea să mă simt confortabil când sunt dezbrăcată,dacă e să o luăm așa."

"Dacă te ajută cu ceva,sunt cam singurul care te vede dezbrăcată iar mie îmi place la nebunie cum arăți și nu aș schimba nimic la tine.Acum nu îți mai băga toate prostiile în cap și du-te și mănâncă,găsești tot ce vrei în frigider.Poftă mare."

O aud cum râde și ne luăm la revedere,apoi închid telefonul și îl pun de unde l-am luat.

De ce,brusc,nu îi place cum arată?Parcă îi băgasem deja în cap ideea că e frumoasă.Și chiar e.De ce să slăbească?S-ar distruge,ea nici nu mănâncă mult.Pentru mine arată perfect,are tot ce trebuie,unde trebuie și cât trebuie.Pielea ei e fină și nu rezist o zi fără să i-o ating.Chipul său e angelic,are niște trăsături superbe,ochii ei sunt mari și strălucitori iar buzele sale sunt moi și le-aș săruta chiar acum dacă aș putea.Mi-aș da o zi din viață doar ca să înceteze să se mai critice.Vreau să înțeleagă faptul că e specială,că e deșteaptă și că e diferită față de toate fetele care mi-au ieșit în cale.

Mor aici,de abia aștept să ajung acasă și să o strâng cu putere în brațe.Sunt sătul de umblat prin spitale,cred că o să plec de aici mai bolnav decât am venit.Cu toate că nu am venit bolnav ci rănit dar...Hayden,iar strici tot.

~Ziua următoare~

"Stai...nu mișca." îmi spune doctorița în timp ce îmi scoate perfuziile din brațe ca mai apoi să mă bandajeze."O sa îți aduc hainele,dar să îți iei doar pantalonii pe tine.Nu de alta dar va trebui să îți schimb bandajul de pe spate,ok?"

Nu mai spun nimic iar doctorița îmi aduce hainele.Iese din nou din cameră pentru scurt timp,pentru a mă lăsa să mă schimb.Îmi dau jos pijamalele în care sunt sătul să stau și îmi iau blugii pe mine,lăsându-mi bluza deoparte momentan.În spatele meu,pe perete,este o oglindă,așa că aleg să mă holbez în ea.

Ce mama naibii se întâmplă cu mine?Sunt atât de palid,de parcă am fost ascuns de soare luni întregi.Și am și slăbit.Sau mi se pare?Nu,e imposibil,nu aveam cum să fi slăbit în trei zile.Deși,trebuie să recunosc,îmi cad pantalonii de pe mine.

"Ești gata?Pot intra?" se aude vocea doctoriței pe partea cealaltă pe ușă,iar eu aproape am uitat că se află acolo.

"Da,intră." îi răspund.

"Întoarce-te cu spatele la mine." îmi zice,iar eu mă întorc și încep să simt cum îmi dezlipește bandajul de pe spate.

"Au,mă ustură." mârâi.

Serios,chestiile astea sunt nasoale rău.

"Hmm,nu cred că va fi nevoie să îți pun un nou bandaj,nu mai e nevoie,arsurile au început să se vindece.Te poți îmbrăca acum." 

Îmi întinde bluza grena,iar eu o pun cu greu pe mine.

"Bandajul de pe braț nu trebuie schimbat,așa că o să îl dai tu jos peste două zile.Hai să te conduc spre ieșire,am cam terminat treburile pe aici."

Îmi dă telefonul de pe noptieră,apoi adaugă:

"Ești în afara oricărui pericol acum."

Doctorița mă conduce spre ieșire,ne luăm rămas bun,apoi ea intră din nou în spital.Mă simt liber,aleluia.

Vreau doar să ajung acasă și să mă întind în pat în timp ce Bella va sta cu capul pe pieptul meu,asta după ce facem un duș unde...

Hayden,ce naiba,sunteți plini de bandaje,puteți să v-o trageți și altădată.Încetează cu gândurile perverse și du-te acasă.

Vocea mea interioară e o idioată.

. . .

Ajung într-un sfârșit la blocul meu și intru în lift,apăsând pe numărul 10.De îndată ce ies din lift,mă îndrept spre ușa apartamentului meu și încep să bat,auzind apoi pași mărunți pe partea cealaltă.

Ușa se deschide ușor și rămân țeapăn atunci când în fața mea apare fata cu păr blond,privindu-mă cu ochii săi mari,verzi și strălucitori,o multitudine de sentimente citindu-se pe chipul ei.

Nu știu ce să mai fac,amândoi suntem blocați și nu știm ce mama naibii să zicem.Îmi era dor de ea,încât toate astea par ireale.Poate că sunt de parcă aș fi într-un film dintr-ăla siropos,poate că exagerez,dar asta e ceea ce simt,să fiu al naibii.Fata asta mă schimbă complet și mă face să simt că am măcar un motiv pentru a trăi,că am pe cineva lângă mine și că nu voi muri singur.Mă face să simt că am pentru ce lupta.