Shape Shifted

Capitolul 16

"La ce vrei să ne uităm?" mă întreabă Hayden după ce reușim să ne facem mai comozi în pat.

"Nu știu.Ce zici de o comedie?"

"Nu ţi-a ajuns porţia de râs de mai devreme? Aș putea să continui."

Un zâmbet larg se aşterne pe chipul lui.

"Nup,am râs destul pentru o zi.Hai să dormim,sunt ruptă."

"Unde?" îmi dă replica,având un rânjet pervers.

"Stai,ce?"

"Nimic,tu culcă-te." începe să râdă.

"Ce te-a apucat, Hayden?"

"Ai să tot auzi fraze din-astea mai mult sau mai puțin dubioase de la mine, să ştii."

Aleg să schimb subiectul, totuşi.

"Tu nu vrei să dormi?" îl întreb confuză,văzând că somnul nu l-a cuprins.

"Încă nu,mai stau puţin.Vino aici." îmi spune și își întinde braţele spre mine în timp ce eu mă așez cu capul pe pieptul său,adormind imediat.

. . .

Mă trezesc brusc,speriată,auzind un strigăt prin somn.Cine știe,probabil am avut un coșmar,totul pare în regulă prin jur.

Tresar cu putere când aud acel strigăt din nou,venind din spatele meu.

"Nu! Lasă-mă!" răsună o voce în cameră.

Mă întorc și realizez că vocea îi aparţine lui Hayden,care se foiește pe toate părţile.Are ochii închiși,dar strânși și sprâncenele apropiate.Maxilarul său este încleștat și respiră rapid,cu dificultate.Un strat subţire de transpiraţie se poate observa pe fruntea sa,pătura de lângă el fiind strânsă în pumnii lui.

"Nu mă mai lovi!" urlă din nou cu putere.

Nu ezit și mă apropii rapid de el.Îmi așez palmele peste umerii săi și încep să îl scutur ușor.

"Hayden!Hayden,trezește-te!"

Continuă să se zbată și să ţipe.

"Ia-ţi mâinile de pe mine!" urlă speriat,lacrimile începând să i se scurgă pe obraji.

"Hayden!Sunt Bella!Deschide ochii!" strig ceva mai tare înspre el,scuturându-l mai puternic.

Brusc,ochii lui albaștri se deschid,iar corpul său tresare atât de tare încât  ajunge să se ridice în șezut,prinzându-mă de braţe cu palmele sale mari.

"Ce...ce naiba s-a întâmplat?" întreabă confuz,încercând să își recapete aerul.

"Ai avut un coșmar,te foiai de colo-colo și ţipai încontinuu."

Încerc să îmi așez blând palma pe obrazul său.Tresare la atingerea mea ușoară,de parcă aș fi fost pe punctul de a-l lovi.E speriat de ceva...de cineva.De cineva care îl lovea.

"Hei...nu te speria,ești cu mine.Eu nu îţi fac niciun rău.Vino aici." spun eu îmbrățişându-l strâns.

"Am uitat să îţi spun despre coșmarurile mele ciudate...nu știu ce se întâmplă în ele,niciodată nu îmi amintesc,dar știu că de fiecare dată mă trezesc încordat și transpirat,abia reușind să mai respir."

"E ok,important este că am fost aici.Nici nu vreau să știu cum ai fi reacţionat dacă te trezeai singur."

"Nici eu nu vreau să știu,mereu a fost cineva care să mă trezească.Dar se pare că voi afla cum e în mai puţin de 24 de ore."

Are dreptate.Urmează să mă întorc acasă și el va dormi singur.Mi se rupe inima când mă gândesc că va mai avea coșmaruri de astea și nu va fi nimeni alături de el când se trezește.

"Îmi pare rău,Hayden..." murmur cu o voce tristă,făcându-l să se uite confuz la mine.

"De ce îţi pare rău?"

"Că nu mai pot dormi la tine și vei sta singur de acum."

"Să nu îţi pară,deja ai făcut destule pentru mine.Hai să dormim,e încă noapte."

Ne întindem amândoi,braţul să fiind așezat în jurul meu în timp ce eu îmi pun din nou capul pe pieptul său și îmi închid ochii.

. . .

PERSPECTIVA LUI HAYDEN

Mă trezesc și mă dau jos din pat,nemaiavând somn.Sunt stresat,coșmarul de aseară a fost teribil.Și da,îmi amintesc perfect ce s-a întâmplat,detaliu cu detaliu,în ciuda a ceea ce i-am spus Bellei.

Ea încă doarme.E așa de liniștită,ochii ei verzi fiind acum închiși iar părul său blond și neted fiind împrăștiat pe pernă.Are mâinile sub cap și respiră lent.

Poate măcar ea visează frumos,spre deosebire de mine care nu am făcut altceva decât să visez toate momentele în care m-a rupt taică-miu în bătaie,ca mai apoi să mă trezesc ţipând pe la 3 noaptea.

Un mârâit mic ce răsună prin cameră mă scoate din gânduri,făcându-mă să realizez că Bella s-a trezit.Are o moacă de om adormit,dar e frumoasă,cu tot somnul care e în ea.

"Neaţa." îmi spune cu o voce răgușită.

"Neaţa,cum ai dormit?"

Până și eu am răguşit la cât am urlat azi-noapte.

"Urma să te întreb același lucru.Te simţi mai bine?"mă privește îngrijorată.

"Da,sunt bine."

"Nu îţi amintești ce ai visat?"

Plec privirea în pământ și îmi duc mâna la ceafă.Proastă mișcare,Hayden.

"Ba îţi amintești..." își mijește ochii,analizându-mi expresia.

"Bella,eu..."

"De ce nu îmi spui ce se întâmplă? Se vede de la o poștă că nu ești ok și că ceva ţi s-a întâmplat.Te-aş putea ajuta."

"Nu sunt în stare să povestesc chestiile astea.Nu mai sunt în stare să le povestesc.Nu prea mă deschid în faţa nimănui.Doar două persoane știu despre asta,atât."

"De ce nu mergi la un psiholog?Poate reușește să te ajute."

"Am fost.Am fost la o grămadă de psihologi.Nu au ce să îmi facă."

"Hayden,uită-te la mine.Vreau să îmi spui tot,cu cuvintele tale.Eu o să te ascult,o să te ajut și o să îţi fiu alături,ai încredere în mine?"

Oftez ușor și me așez pe pat lângă ea.

"Da,am încredere în tine."spun și încerc să îmi aleg cuvintele,ceea ce o să îmi ia ceva timp.