Shape Shifted

Capitolul 77

"Bella,a trecut mai bine de jumătate de oră de când ne zbenguim pe aici,hai să bem ceva."

"Dar vreau să mai dansez,putem să mai stăm cinci minute?" mă imploră cu un zâmbet de copil mic.

Eu gâfâi și ea vrea să mai danseze?

"Asta ai zis și acum un sfert de oră,haide." îi spun și o iau de mână,îndreptându-ne înspre canapelele din sală.

Spre norocul nostru,dăm peste o față cunoscută.

"Ați apărut și voi în sfârșit?" ne ia Gregg la întrebări."Haide,stați jos.Am făcut rost de băutură."

"E cu alcool?" întreabă Bella suspicioasă,arătând înspre paharele și sticla de pe masă.

"Da,dar nu suficient de mult încât să te îmbeți de la un pahar.Acum depinde de viteza cu care bei.

Cât timp stau ei de vorbă despre teoria beției,iau unul dintre paharele de pe masă și îl beau repede.Lichidul este rece și în același timp simt acea arsură specifică alcoolului pe gât.Iubesc senzația asta și pot să o spun că nu am mai simțit-o de ani buni.De ce?Pentru că nu am mai băut deloc.Nu am mai fost în stare din cauza unui eveniment nefericit din viața mea.

Și despre ce eveniment e vorba?Păi,se întâmplă să fi depășit limita cândva la o petrecere de genul.Aveam în jur de șaisprezece ani.M-am îmbătat atât de rău,încât ajunsesem să văd dublu și nici nu mai știam cum mă cheamă.Și tot atunci,cineva m-a pus să urc la volanul mașinii sale.Nici nu știam să conduc și nici măcar nu aveam voie pentru că eram minor.Nu îmi mai amintesc de ce dracu' am acceptat să mă urc în mașina aia și nu mai știu cum Dumnezeu am pornit-o...asta dacă am pornit-o eu.În mod absurd,reușisem să o fac să plece de pe loc.Dar nu am apucat să parcurg o distanță prea mare căci mi s-a făcut rău și am început să vomit prin mașină,în mod evident fără să mai am vreo treabă cu condusul,deși mașina continua să înainteze cu naiba știe ce viteză.Îmi amintesc că m-am ciocnit de ceva.Un stâlp?Sau poate un copac?Nu sunt sigur.Dar știu că în ziua următoare m-am trezit în spital,cu tata lângă patul meu,spunându-mi că am băut mai mult alcool decât un adult.Eram lovit la cap,îmi rupsesem o mână și aveam un ochi vânăt.După ce mi-a explicat toate astea,mi-am amintit de momentul în care a venit acasă beat și voia să plece nu știu unde cu mașina,iar eu i-am confiscat cheile fără să i le mai dau de atunci.Am început să urlu puternic la el,întrebându-l dacă îi place să mă vadă așa,iar el doar se uita urât la mine.Dar din punctul meu de vedere,eu ziceam bine ce ziceam.Vreau să spun,el de ce putea să bea și eu nu?

Cât timp fusesem cu alcoolul la cap,uitasem de problemele de acasă,de stresul antrenamentelor și al competițiilor și de faptul că urăsc pe toată lumea din jurul meu.Uitasem de toate și mă simțeam bine,în ciuda imaginii duble din fața ochilor mei.Dar nervii pe care i-am avut atunci când mi-am amintit de faza cu tatăl meu au fost atât de puternici,încât am încercat să sar din pat și să îl lovesc,dar eram legat.Eram legat,de mâini și de picioare,exact ca într-un spital de nebuni.Tot nu eram perfect lucid,dar nici inconștient nu eram.Urlam și plângeam,nici măcar nu știam ce se întâmplă cu mine.Nu am mai avut voie la antrenamente vreo trei luni și nu am făcut altceva decât să stau acasă,suportând mustrările tatălui meu.

Dar atunci,pe moment,uitasem tot.

Absolut tot.

"Frate,te simți bine?" mă scoate amicul meu din gânduri,fluturându-și mâna prin fața ochilor mei.

"Poftim?Da,de ce?" întreb confuz și scutur din cap.

"Pentru că ai dat pe gât 3 pahare în mai puțin de un minut.O să ți se facă rău."

Ce?! 3 pahare?Când am băut atât?Și de ce nu mă simt amețit?

Ochii mei sunt cât cepele iar maxilarul mi se odihnește pe podea.

"Știi doar cum faci atunci când bei prea mult.Întâi ești cel mai fericit și relaxat om de pe planetă,apoi începi să îi bați pe toți oamenii din jurul tău."

"Stai puțin,tu de unde știi asta?"

Oftează și clipește lent.

"Nu știu dacă îți mai amintești dar acum patru ani -"

"Da,da,am condus beat,știu povestea." îl întrerup plictisit și îmi dau ochii peste cap."

"Lasă-mă să termin.Deci cum spuneam...Nu știu dacă mai ții minte dar am stat în permanență lângă tine de când am văzut că alcoolul începe să te ia de cap.Am vrut să te opresc din a mai lua vreo înghițitură,dar erai în punctul în care mă amenințai cu bătaia.Am rămas prin preajma ta ca să nu faci vreo tâmpenie,m-am urcat cu tine în mașina aia ca să mă asigur că nu facem accident,dar ți s-a făcut rău și nimeni nu a reușit să preia controlul volanului așa că ne-am lovit de un stâlp care a căzut într-un final peste mașină,noi fiind la un pas de a muri striviți.Am fost cu tine și cu tatăl tău la spital și te-am văzut urlând,cu lacrimi în ochi.Erai terminat,a fost un coșmar să te văd așa.Și la primele pahare erai foarte ok,râdeai și păreai fericit,dar după încă vreo câteva,vezi și tu ce s-a întâmplat.Am crezut că rămâi în comă și m-am speriat teribil.Nu cred că vrei să mai trăim experiența asta o dată,așa că,te rog,dacă ai de gând să bei în seara asta,ia-o ușor."

Încă țin paharul în mână și îi ascult cuvintele,dar parcă mă uit prin amicul meu și nu la el,ca printr-o fantomă.Mă uit în gol și realizez că în timpul "poveștii" sale am mai dat pe gât vreo 3 pahare.

"Hayden,oprește-te,ajunge cât ai băut." intervine Bella și încearcă să îmi smulgă paharul din mână,dar mă feresc și nu o las.

Privirea ei devine una îngrijorată,analizându-mi chipul.Se uită în ochii mei iar după îngrijorarea din aceștia pot vedea panică.

"Bella,sunt ok,nu mă mai privi așa." îi zic și îmi dau ochii peste cap.

"Știu,dar oprește-te.Nu vreau să faci vreo prostie."

Mă simt chiar bine,dar întrebarea e : De ce pot vedea două de Bella în fața ochilor mei?