Shape Shifted

Capitolul 99

PERSPECTIVA BELLEI

Avionul aterizează,ne luăm bagajele și apoi plecăm înspre hotel. Atunci când ajungem,rezolvăm cu cazarea și ne îndreptăm spre lift pentru a merge în cameră.

Atunci când intru în cameră,maxilarul meu cade pe podea.E imensă.

"Îți place?" întreabă Hayden,punând bagajele jos.

"E superbă." îi răspund și îi zâmbesc,ca mai apoi să îl îmbrățișez strâns.

E o încăpere atât de spațioasă,încât aș putea spune că e de trei ori cât dormitorul nostru de acasă.Avem propria baie,ceea ce mă bucură enorm,pentru că nu trebuie să suport chestia cu dușurile la comun.În pat mai încap două persoane și ce îmi place cel mai mult e că nu e nici foarte cald,nici foarte frig.Nuanțele de maro și crem din jur dau camerei o notă elegantă.

Mă îndrept spre fereastra acoperită de draperiile groase și le dau la o parte,iar peisajul ce îmi apare în fața ochilor mă șochează în sensul bun al cuvântului.În sfârșit,văd și eu marea cu ochii mei.Pot vedea de aici cum valurile albastre lovesc țărmul auriu.Și sunetul...Doamne.E atât de relaxant.Aș putea sta pe marginea geamului să îl ascult o veșnicie.E ciudat totuși că îl pot auzi de la înălțimea asta.Eh,nu ar trebui să mi se pară ciudat,așa cum pot auzi mașinile de la etajul zece,pot să aud și marea de la etajul doisprezece.

Sunt vrăjită de acest peisaj minunat.Albastrul ăla mă omoară,atât de superb e.Simt cum ceva îmi înconjoară talia iar atenția îmi este distrasă și îmi întorc ușor capul spre partea dreaptă,unde reușesc să văd două bucăți din mare.Din nou,acel albastru pe care îl iubesc,stă chiar în fața mea și mă privește.Albastrul ochilor lui Hayden,cărora li se alătură un zâmbet cald și înduioșător.

"Ești al fel de fascinată de mare la fel cum e un copil de desenele animate.Dacă ai ști cât de mult îmi place să te văd așa." spune el.

Accentul său englezesc îmi mângâie auzul iar vocea lui e ușor răgușită acum.Combinația perfectă.

"Până la urmă tot la ochii tăi mi-am întors privirea."îi spun,iar zâmbetul lui se lărgește.

"Ce au atât de special de îți plac atât de mult"?

"Hayden,ți-am mai zis,gândește-te." încep și mă întorc cu fața la el,așezându-mi palmele peste umerii lui."Nimeni nu are idee câte ai văzut cu ei în viața asta.Ai văzut mai multe decât vede un om obișnuit.Ascund secrete,emoții și trăiri.Sunt misterioși,exact ca marea,sau mai bine zis,precum un ocean.Un ocean albastru,plin de mistere,nedescoperite de nimeni.Și apoi apar niște scafandri simpatici îmbrăcați în verde care se scufundă în adâncurile oceanelor respective și le descoperă secretele și misterele.Cu cât intră mai adânc în apele oceanului,cu atât află mai multe."

Hayden mă privește atent apoi râde ușor,prinzându-mi fața în mâini.

"Acei scafandri vor păstra în siguranță secretele oceanului,corect?"

"Absolut.Secretele sunt ale oceanului.Cine dorește să le afle trebuie să treacă de suprafață."

"Ei bine,acei doi scafandri verzi au făcut-o."

Obrajii mi se înroșesc și îmi plec privirea în pământ.Prost obicei.Bărbia îmi este prinsă de două degete lungi,iar capul îmi este ridicat ușor în sus.

"Știi că te iubesc, nu?" continuă el.

"Știi că și eu te iubesc, așa e?" îi răspund,apoi mă mai privește pentru câteva secunde și se apropie ușor,lipindu-și buzele de ale mele într-un sărut lent și plăcut.

Tot ce e în jurul meu dispare și nu mai simt altceva decât corpul lui Hayden lipit de al meu.Mâinile lui coboară de pe fața mea și se duc în jos,căutându-le pe ale mele.Pieptul său face contact cu al meu și cred că pot auzi de aici cum îi bate inima.Buzele i se despart ușor,iar corpul meu se încălzește,dar în acest moment nu vreau nimic mai mult.Vreau doar să îl sărut,ceea ce pentru mine reprezintă ceva foarte tandru și liniștitor.Să stăm unul lângă altul,cu mâinile împreunate,lăsându-ne buzele să aibă parte de micul lor dans.

Momentul nostru ia sfârșit iar Hayden mă strânge la pieptul său.Mă sărută blând pe creștetul capului și ne bucurăm în continuare de liniștea din jur.

"Hai să dormim puțin,ce zici?" întreabă el.

Încunviințez dând din cap.

"Și mai pe seară am putea merge pe plajă.Poate privim apusul sau ceva,nu știu,ce fac cuplurile fericite."

Pentru o secundă mă uit la el,iar el încearcă să pară serios dar peste câteva secunde începe să râdă.Și nu îl învinovățesc.

"Mă întrebam oare cât va dura până să râzi."

"Să fim serioși,mă știi pe mine cu chestiile romantice?"

"Nu neapărat,dar să știi că puțin romantism nu strică uneori."

Și cu toate astea, râd alături de el.

"Bine,gata,prea multă îndrăgosteală,hai să dormim că mai am puțin și îmi iau somn pe podea."

. . .

Corpul îmi tresare cu putere atunci când aud niște zgomote puternice.Când mă uit prin jur,realizez că sunt în avion.Acele zgomote sunt urlete ce vin dispre camera piloților,iar lumea din jur pare a intra în panică.Un tip ciudat și mascat apare,cu o armă în mână,întinzând-o în față.

"Nu mișcă nimeni!" strigă el cu o voce groasă.

"Ce se întâmplă?" întreabă Hayden,un tremur ușor fiind găsit în vocea lui.

"Asta încerc și eu să aflu."

Mă uit pe geam și observ că avionul tot coboară.Ce dracu' se tot întâmplă aici?

"Blondo!Am zis că nu mișcă nimeni!" strigă ciudatul mascat iar mie îmi stă inima atunci când realizez că vorbește cu mine.

Persona de pe locul din fața mea își scoate telefonul,iar fără niciun avertisment,dubiosul se apropie de ea și o prinde de tricou,trăgând-o de pe scaun.Scapă câteva țipete,asta până să auzim sunetul unei arme și să o vedem pe persoana respectiva la pământ.

"Haideți!Cine mai urmează?" urlă acel psihopat din nou.

Toată lumea tace,dar Hayden se apropie de mine și îmi șoptește ceva la ureche.

"Ce naiba vrea ăsta de la noi?"

Ridic din umeri,apoi sentimentul de spaimă mă cuprinde atunci când Hayden este smuls de lângă mine cu forță.Un strigăt puternic îmi scapă și încerc să îl prind de braț sau de tricou sau de orice altceva pentru a-l ține lângă mine,dar nu reușesc.Stă față în față cu criminalul,iar arma îi este lipită de piept.

"Să înțeleg că tu urmezi!Ți-am spus să nu miști dar văd că nu vrei să mă asculți!Foarte bine,acum o să plătești!"

"Lasă-l în pace!Nu ți-a făcut nimic!" urlu din toți rărunchii dar mascatul nu îmi dă pic de atenție."Ia mâna de pe -" încerc să continui dar un țipăt speriat îmi scapă atunci când aud arma răsunând prin pereții avionului.Ochii lui Hayden rămân deschiși,fără să mai clipească,iar privirea lui rămâne fixă.Corpul i se înmoaie și este lăsat să cadă pe jos,fără suflu.

Criminalul se întoarce și dispare în camera pilotului,iar eu sar din scaun și mă îndrept spre trupul fără viață.Îi iau fața în mâini și îl privesc,începând să îi strig numele de nenumărate ori,dar fără rezultat.

Încep să plâng și simt ochii tuturor pe mine,dar nu îmi pasă.

"Hayden!Hayden,te rog,revino-ți!" continui să strig.

Tot nu mișcă.

"Hayden!" strig pentru ultima oară și rămân fără vlagă,prăbușindu-mă lângă el și continuând să plâng.

. . .