Shape Shifted

Capitolul 23

PERSPECTIVA BELLEI

"Ce dracu' faci?!" aud o voce ţipând cu putere lângă mine ce mă face să tresar speriată și să mă trezesc din somn.

Mă ridic în șezut și am încep să scanez împrejurimile,dar totul pare absolut normal. Asta până să îmi întorc capul în partea dreaptă și să văd cum se foiește Hayden pe toate părțile.

Un mârâit îi iese printre buze în timp ce lovește tare, cu pumnul ,patul de sub noi. Mâinile i se îndreaptă înspre buclele lui fine și trag de rădăcini.Strânge din dinţi iar ochii lui sunt strâns închiși de parcă cineva ar fi aruncat cu acid în ei.

Îmi duc palmele peste umerii săi,prinzându-i ferm și încep să îl scutur în încercarea de a-l trezi.

"Hayden! Hayden,trezește-te!" 

"M-ai trădat!Nu vreau...nu vreau să te mai văd!" urlă din nou,continuând să se smuncească,lacrimile curgându-i pe obraji.

Despre cine naiba vorbește? Cine l-a trădat?Și ce naiba a putut să îi facă de are coșmaruri cu chestia asta?

"Hayden! Uită-te la mine! Deschide ochii!"

Îl scutur și mai tare,iar de data asta  funcţionează.Niște ochi mari și frumoși,de un albastru închis,cu niște gene lungi,se uită direct în ai mei.

Niște ochi în care se ascunde panica.Niște ochi în care se ascunde furia.

Niște ochi de-a dreptul superbi care au văzut prea multe în prea puţini ani.

Se ridică în șezut și începe să scaneze încăperea cu o privire confuză,realizând că defapt nu e nimic în neregulă și că totul a revenit la normal.Încă trage aer în plămâni cu dificultate.Îmi duc blând palmele peste faţa sa și îl întorc ușor pentru a se uita la mine,dar privirea lui umblă în toate direcţiile,numai înspre mine nu.

"Hei,uită-te la mine." își soptesc. "S-a terminat,ești bine acum,ești cu mine."

Observ încleștarea puternică a maxilarului său și apropierea sprâncenelor.Se vede că e furios.

"Nu sunt bine. Nu se termină nimic până când nu mă răzbun." zice nervos,strângându-și pumnii.

"Hayden,ce naiba? Despre cine vorbești?Ce se tot întâmplă cu tine de ieri?"

Oftează ușor,încercând să se mai calmeze,iar apoi a adaugă:

"Nimic,Bella.E mai bine să nu știi." îmi răspunde și se ridică de pe pat,îndreptându-se spre ușa dormitorului.Dar mă mișc rapid și îl prind de braţ,trăgându-l înspre mine în timp ce închid cu piciorul ușa din spatele său.

"Ai de gând să îmi spui ce naiba e cu tine? De ce te ascunzi așa? Încerc să te ajut!"

"Bella,ce dracu'?! Dă-mi drumul!" strigă înspre mine,albastrul din ochii săi fiind acum înconjurat de roșu din cauza nervilor.

"Uite,dacă tu crezi că o să te judec sau ceva,să știi că nu am de gând să fac asta! Eu încercam doar să îţi fiu alături,dar se pare că nu îmi dai voie."

"Este o diferenţă uriașă între nu pot și nu vreau,în cazul în care nu știai. Te gândești că poate am un motiv pentru care nu vreau să îţi spun?"

"Nu îmi spui și nici nu îmi vei spune..." zic cu o voce mică și îmi plec privirea în pământ.

Pe bune,doar nu e ca și cum mi-ar spune că și-a tras-o cu maică-mea și se întâmplă să îmi fie tată,nu?

"Chiar vrei să știi motivul pentru care nu îţi pot spune?" mă întreabă pe un ton mai dur,spărgând liniștea ce se așternuse prin cameră.

Dau din cap afirmativ iar el a rămâne neclintit,cu privirea ţintită spre mine,încruntându-se ușor,după care a continuă:

"Pentru că ar fi foarte aiurea să vin la tine și să îţi spun că am avut o relaţie de lungă durată cu singura prietenă pe care ţi-ai fãcut-o aici,ca după toate astea să o văd cum și-o trage cu altcineva când eu o iubeam ca un idiot.Ar fi foarte aiurea să îţi spun că mi s-a pus un munte de pietre pe inimă și am simţit că îmi pică cerul în cap și am sfârșit plângând ca un fraier din cauza unei căderi emoţionale."

După aceste cuvinte,privirea lui rămâne fixată pe a mea,iar câteva lacrimi încep să apară în colţurile ochilor săi,dar face tot posibilul să le ţină acolo.

Un lucru știu despre el și nu am nevoie de explicaţii ca să îmi dau seama că nu vrea să pară slab în faţa nimănui.Dar,nu prea reușește în faţa mea și cumva îmi place lucrul ăsta,deoarece îmi permite să îl privesc mai adânc în suflet și să realizez că acolo se mai ascund niște sentimente, pe lângă furie,dezamăgire și teamă.

Văzându-l atât de vulnerabil,mă apropii de el și îmi încolăcesc braţele în jurul corpului său,așezându-mi palmele pe spatele lui.E extrem de încordat și nu s-a clintit din loc pentru câteva secunde,dar,spre bucuria mea,nu mă respinge,ci mă strânge și el puternic în braţe,ascunzându-și faţa în scobitura gâtului meu.

Ceva umed încep să îmi gâdile ușor ceafa și realizez că sunt lacrimile sale,care refuză să rămână în ochii lui.Tremură ușor,mici suspine părăsindu-i gâtul.

"Bella...?" mă strigă,încercând să vorbească printre plânsete. "Îmi...îmi pare rău că sunt așa.De obicei nu las pe nimeni să mă vadă astfel."

"E ok,e cel mai bine să fii tu însuţi.Mai ales când ești cu mine." zic și îl strâng mai tare." Îmi place când te descarci așa și nu urlând."

Simt acele picături peste ceafa mea din nou.

"Plângi,Hayden.Plângi cât ai nevoie,dar odată ce termini,fii sigur că nu mai plângi încă odată din același motiv."

Continuă să se descarce iar eu îmi duc o mână înspre buclele sale și încep să mă joc cu ele,știind că asta îl liniștește.E atât de sensibil acum,atât de vulnerabil,de parcă cea mai mică atingere și cel mai mărunt cuvânt l-ar face bucăţi.Nu seamănă deloc cu modul în care mi l-a descris Alma,absolut deloc.E exact opusul.

Apropo de Alma...

Trebuie să am o discuţie serioasă cu ea.