Shape Shifted

Capitolul 38

PERSPECTIVA BELLEI

"Eu cred că ies să fac o plimbare.Am nevoie de o gură de aer.Vrei să vii cu mine?" îl întreb pe Hayden în timp ce încerc să îmi pun tenișii în picioare.

"Um,nu prea...nu prea vreau să ies din casă." 

"Știi că nu o să păţești nimic,nu?"

"Știu,dar pur și simplu nu am chef.Tu du-te,eu nu te opresc.Doar...sună-mă dacă e ceva,ok?" mă sărută ușor pe frunte,apoi se îndreaptă spre dormitor în timp ce eu ies pe ușa apartamentului și mă îndrept spre lift.

"Ţine liftul!" aud o voce foarte cunoscută,de bărbat,în spatele meu.

Îmi întorc capul și dau de John,care vine încoace cu pași grăbiţi.

"Mulţumesc." spune printre gâfâieli și îmi zâmbește. "Hei,tu nu ești...prietena lui Hayden?" își mijește ochii.

"Um...ba da." îl privesc confuză. "De ce?"

"Nimic.Eram doar curios,mi se părea că te știu de undeva." face o pauză scurtă. "E un băiat foarte norocos."

"Este?De ce?"

"Nu oricine are ocazia să găsească o păpușă de porţelan ca tine." spune și se apropie de mine iar spaţiul meu personal devine din ce în ce mai mic.

Încerc să mă mișc din loc dar palmele sale sunt rezemate de pereţii din stânga și din dreapta mea.Sunt îngrămădită în colţ.

"Ce ai păţit,păpușă?Zici că nu am dreptate?" îmi zâmbește malefic.

Una dintre palmele sale mari se duce direct la gura mea,înlăturându-mi orice șansă de a mai respira normal.Panica mă cuprinde și încep să mă zbat și să încerc să ţip.

"Dacă scoţi vreun sunet o să te omor.Chiar aici.Chiar acum." mă ameninţă în timp ce îmi leagă o chestie neagră la ochi.

Nu pot să mai văd nimic,pot doar să aud vocea dură a lui John și pot simți cum sentimentul de panică devine din ce în ce mai puternic.

Ce dracu' se întâmplă?Unde a dispărut John cel de treabă pe care îl cunoscusem?Cine e monstrul din faţa mea?

Mâinile lui îmi prind încheieturile și încep să tragă de mine,probabil pentru a mă scoate afară din lift.În ciuda faptului că nu văd nimic, lacrimile își fac loc în ochii mei.John continuă să mă împingă,până am ajungem undeva afară.

"Ia treci tu încoace." spune el și în secunda următoare mă simt ridicată în aer,ca mai apoi să fiu trântită într-un spaţiu mic și incomfortabil.

"Unde...unde mă duci?" întreb cu o voce tremurătoare ce ascunde groaza."Ce vrei să îmi faci?"

"O să vezi păpușă,nu fi nerăbdătoare." mi se răspunde și aud cum ceva se trântește deasupra mea.Parcă sunt închisă într-o cutie.

PERSPECTIVA LUI HAYDEN

După ce Bella pleacă,mă îndrept spre dormitor și încep să cotrobăi pe sub pat după acel caiet pe care scriam cândva.Am nevoie să mă descarc și în general evit să o fac în faţa oamenilor,alegând să îmi înșir gândurile cu pixul pe foile de hârtie.

Adică,să fim serioși.Cam în fiecare zi s-a întâmplat ceva.Am cunoscut-o pe Bella,m-am înscris la cursul ăla idiot de muzică la care am renunţat ulterior,curs la care i-am spus lui taică-miu tot ce simt pentru el cu ajutorul melodiei ăleia.Am luat bătaie de la el.M-am certat cu Bella dar din fericire cearta nu a durat mult timp.A murit tata.Am avut un atac de panică în liftul ăla nenorocit.I-am povestit Bellei chestii din "copilăria" mea.I-am spus că e cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat și am convins-o să doarmă la mine deși nu a mai făcut asta până acum cu nimeni.Am avut coșmarul unei bătăi dintre mine și tata.Mi s-a făcut rău în bazin și am fost dus la spital.Am visat că am fost înșelat-chestie care s-a întâmplat pe bune- și i-am spus astfel Bellei despre mine și Alma.Mi-a oferit ceva ce nu mai poate lua înapoi și nici nu mai poate oferi altcuiva.M-am certat cu mama ei care culmea,a fost psihologul meu cândva.Mi-au fost găsite droguri în sânge și din cauza lor am leșinat în bazin de unde a fost nevoie să mă duc iar la doctor,unde am mai avut parte de o criză de nervi din cauza căreia era să fiu arestat.Am descoperit tatuajul cu simbolul celor de la The Neighbourhood de pe încheietura Bellei,chestie care se afla și pe antebraţul meu.Și nu în ultimul rând,am avut parte de un coșmar în care am fost omorât.

Mi s-au întâmplat multe.Mult prea multe și nu cred că o să mai suport atâta presiune.Și cine știe ce o să mai urmeze.Toate astea au avut loc într-un interval mai mic de o lună.

Îmi deschid caietul și încep să scriu tot.Absolut tot.Chestia asta întotdeauna m-a relaxat și m-a ajutat să îmi fac ordine în cap,fără să fiu nevoit să fac confesiuni nimănui.

PERSPECTIVA BELLEI

Îmi ridic mâinile și le duc înspre chestia ce îmi acoperă ochii,și  încep să trag de ea în toate direcţiile pentru a o da jos.În jurul meu e întuneric și pot auzi ceva.Muzică?Se aude muzică?Stai o secundă,unde naiba sunt?

Îmi întorc capul înspre stânga și observ două chestii roșii și ușor luminoase,asemănătoare cu becurile de frână de la mașină.

Nu,nu,nu...nu mi se poate întâmpla asta.Nu mi se poate întâmpla asta.

Groaza mă cuprinde și valurile de lacrimi încep să mă lovească.Corpul îmi tremură,respiraţia îmi accelerează și inima mai are puţin și îmi sare din piept.Încerc să îmi scot telefonul din buzunarul pantalonilor pentru a suna la urgenţe,sau la Hayden,sau nu știu,la cineva.Dar reușesc căci trapa de deasupra mea se deschide.

"Așa deci,ţi-ai dat aia jos de la ochi,fetiţă rea ce ești." spune John și mă ridică din locul în care eram.

"Lasă-mă!" urlu și încep să mă zbat,lovindu-l cu pumnii și cu picioarele în cine știe ce locuri.Nu că mi-ar păsa.

"Taci din gură,nenorocito!Dacă mai scoţi vreun sunet te omor în mijlocul drumului!"

Încetez să mă mai mișc din frica de a fi omorâtă,iar John se oprește din a mai ţipa la mine.

. . .

"Aici îmi stai,să nu îndrăznești să te miști sau să faci gălăgie.Nici nu ai idee câtă treabă am cu tine." îmi ordonă dubiosul ăsta afurisit.

Sunt închisă în ceva ce seamănă cu o celulă de închisoare,fără geamuri,dar cu niște gratii.Nu am nimic pe care să mă așez așa că sunt nevoită să stau pe podeaua rece de beton,speriată de ceea ce are să se aleagă de mine.Dar se pare că nu sunt singură în celula asta.În dreapta mea,pe podea se mai află încă o fată.Are părul șaten...defapt,pare mai mult roșcat,puţin mai jos de umeri,și ochii mari,de un verde închis,înspre căprui.Nu pot să îmi dau seama ce înălţime are.E frumoasă,dar mi se rupe sufletul la gândul că e închisă aici ca și mine.

"Eu sunt Amy." îmi șoptește și îmi întinde mâna pentru a face cunoștinţă,observând probabil că o analizez din cap până în picioare.Probabil a fost și ea adusă de John.

"Bella." îi răspund scurt, cu o încercare de a zâmbi cu toate că aveam lacrimi în ochi și îi întind mâna."Cum ai ajuns aici?Ce e locul ăsta?"

Amy se uită tristă înspre mine și îmi răspunde:

"Tipul ăsta,John,m-a adus aici.Mi-a spart apartamentul în timp ce eram singură acasă și m-a răpit.M-a băgat în celula asta și nu m-a mai scos afară.Uite,vezi acea cameră video din spatele tău?O folosește pentru a face filme deocheate în care am fost protagonistă până acum și mai mult ca sigur te va folosi și pe tine pentru așa ceva.Au mai fost fete aici dar le-a omorât pe toate pentru că nu s-au supus cerinţelor sale.Numai eu nu am spus nimic și am sperat că îmi voi găsi scăparea,de asta sunt încă în viaţă."

La dracu'.Atât pot să spun.

"Ai încercat să suni la urgenţe sau ceva?"

"Cred că mi-ar lua mai puţin timp să îţi spun ce nu am încercat.Nu poţi suna nicăieri,te descoperă imediat.Are niște aparate care detectează undele de la telefoanele mobile.Ca să reușești să suni undeva,trebuie să ieși din celula asta,unde nu se află aparatele astea idioate.Doar că e extrem de dificil să ieși de aici.Porţile astea sunt blocate.Nu le poţi deschide."

Oh doamne,de ce trebuie să mi se întâmple asta?De ce mie?Ce am făcut să merit așa ceva?

Nu voiam decât să fiu afară,la o plimbare,ca mai apoi să mă întorc acasă unde e cald și bine și să îmi fac o cafea,să-l strâng în braţe pe Hayden,să mă joc în buclele sale și să îi privesc ochii albaștri,în timp ce am fi stat în pat și ne-am fi prăpădit de râs la glumele lui cu Bau-Bau sau am fi ascultat muzică ore întregi.

Vreau acasă.Locul ăsta mă sperie.