Shape Shifted

Capitolul 43

PERSPECTIVA BELLEI

Nu pot să cred că sunt din nou acasă.Nu pot să cred că sunt din nou lângă Hayden.Nu pot să cred că s-a terminat totul.Simt nevoia de a plânge,dar nu pot.Vreau să mă descarc cumva,am o stare foarte ciudată.

"Te simţi bine,Bella?" mă întreabă Hayden,observându-mi privirea tristă și îngândurată.

Nu spun nimic,sunt blocată.Sunt în șoc.Nu sim altceva decât nevoia de a izbucni în plâns.Îmi ia faţa în mâini și dau de ochii săi albaștri.Are o privire atât de caldă,nici nu îmi vine să cred că am avut șansa de a o mai vedea.Puteam să jur că John va reuși să mă omoare,luându-mă astfel de lângă el.

"Hei,uită-te la mine." îmi șoptește,apoi își lipește fruntea de a mea.Pot simţi cum degetele îi tremură ușor peste pielea obrajilor mei."S-a terminat.Ești cu mine acum.Ești în siguranţă,ok?"

Șocul a ceea ce am trăit a fost puternic,a fost prea mult pentru mine,așa că într-un final,lacrimile îmi apar în ochi.Braţele sale puternice îmi înconjoară corpul.Își ascunde faţa în scobitura gâtului meu,iar eu îmi așez palmele peste spatele său,simţind cât de încordat e.

"Nu mai plânge,nu suport să te văd așa.Vreau să te văd fericită și cu zâmbetul pe buze,nu tristă și speriată."

După cuvintele sale,ceva umed îmi atinge ceafa în timp ce braţele sale mă strâng și mai tare.Mă doare tot corpul,sunt plină de vânătăi,zgârieturi și urme roșii.

"Hayden,de ce plângi?" îl întreb atunci când îi aud suspinele.

"Pentru că plângi tu,ţi-am spus că asta îmi rupe sufletul." îmi răspunde cu o voce răgușită.

"Uită-te la mine." spun și mă dezlipesc de el pentru a-l privi în ochi.

Își așează privirea oceanică peste a mea și oftează ușor,încercând să se calmeze.Obrajii săi sunt umezi iar ochii au o tentă roșiatică.

"Bella,vreau de mult timp să îţi spun ceva.Vreau să ţi-o spun acum,să fiu sigur că am făcut-o și că știi chestia asta,doar că îmi este teamă.Nu știu cum vei reacţiona." 

"Poţi să îmi spui.Știi foarte bine că îmi poţi spune orice,sunt aici pentru tine."

"Îmi este greu,nu am mai spus asta nimănui.Nu îmi găsesc cuvintele."

Privirea îi coboară în pământ.

"Spune-o cum îţi vine,nu se întâmplă nimic,sunt doar eu."

Îmi ia mâinile într-ale sale și se apropie de mine,lipindu-și corpul de al meu.Ochii lui de un albastru intens îmi captează atenţia din nou.

"Tu nu ești doar tu,Bella.Ești mai mult de atât.Ești tot ce am pe lume,ce e mai important pentru mine și nu aș putea trăi fără tine,fără să te știu în preajma mea.Tu nu realizezi,dar tu ești luna de pe cerul meu întunecat.Eu..." face o pauză scurtă,înghiţind în sec,fără să întrerupă contactul vizual."...te iubesc.Te iubesc pentru cine ești tu,pentru toate calităţile și defectele pe care le ai,pentru că tu mă luminezi pe mine.Mă faci să simt că am pentru ce trăi.Mă faci să mă simt bine,să fiu eu însumi și nu știu cum să-ţi mulţumesc pentru asta în alt mod decât iubindu-te."

Rămân blocată.Inima îmi bate cu putere iar lacrimile își fac loc din nou în ochii mei.Dar de data asta nu sunt lacrimi de tristeţe sau teamă.Sunt lacrimi de fericire.Nu îmi vine să cred ce cuvinte frumoase i-au părăsit buzele.Nu pot să cred că cineva ca el,care a avut atât ghinion în viaţă,poate încă să își arate sentimentele și să mă facă să mă simt iubită.

"Singurele lacrimi pe care vreau să le văd în ochii tăi verzi sunt cele de fericire." continuă și îmi ia faţa în mâini.

Un zâmbet cald se așterne pe chipul meu și încerc să îmi fac curajul de a spune ceva.

"Nici...nici nu știu cum să reacţionez.Nu mi-a mai spus nimeni cuvintele astea până acum și nici nu ai idee cât de mult mă bucur să le aud,mai ales venind de la tine,de la cea mai importantă persoană din viaţa mea.Tu ești singurul care a reușit să mă facă să mă simt frumoasă,iubită și protejată.Ești singura persoană în care pot avea încredere.Trebuie să îţi spun că...și eu te iubesc.Nu mă întreba ce iubesc la tine căci răspunsul fi simplu : totul. Iubesc totul la tine.Te iubesc pe tine,Hayden."

Îmi zâmbește și el în timp ce i se lumină privirea.Își apropie ușor chipul de al meu,ca mai apoi să simt căldura buzelor sale.Îmi era dor să fiu așa aproape de el,să-l simt lângă mine,să-i simt corpul lipit de al meu.

Ce am păţit nu a durat mai mult de o zi dar parcă a fost o eternitate.Gândul că sunt din nou lângă el mă liniștește și îmi dă o stare de bine.

Palmele sale mari se așează peste șoldurile mele și strâng ușor,iar eu scâncesc de durere și îmi dezlipesc buzele de ale sale,privirea lui fiind acum una îngrijorată și confuză.

"Hei...te simţi bine?Ce s-a întâmplat?"

"Nimic,eu doar...mă doare tot corpul." zic și îmi duc o mână în zona în care mă ustură pielea.

"Hai încoace." spune și mă apucă ușor de încheietură.

Mergem până în dormitor și ne așezăm pe pat,în timp ce Hayden ia niște bandaje și ceva care seamănă cu o cremă,apropiindu-se de mine.

"Poţi să îţi dai tricoul jos,te rog?" mă întreabă.

Mă lung la el și simt cum roșesc,iar el a râde ușor.

"Ei haide,nu e ca și cum nu te-am mai văzut dezbrăcată până acum.Hmm,parcă îmi și amintesc când eram la duș și aveai corpul lipit de al meu și te-am făcut să -"

"Hayden!Încetează!" îi întrerup fanteziile iar el începe să râdă și mai tare,dându-și capul pe spate.

"Știi doar că prin atitudinea asta inocentă scoţi la iveală latura asta a mea.Încă nu ţi-ai învăţat lecţia?" zice și apoi își duce mâinile la marginea tricoului său,dându-l jos. "Uite,nu e corect să mor doar eu de frig aici.Hai să murim amândoi de frig,măcar suntem chit."

"Sunt 25 de grade în casă,ai frisoane de zici că mori de frig?" îl întreb și mă ridic în picioare,așezându-i în glumă o palmă pe frunte în timp ce amândoi râdem.

"Poate că am,poate că nu am.Dar amândoi știm sigur că nu îmi trece decât dacă îţi dai tricoul ăla jos.Să știi că Bau-Bau nu e prin cameră."

Hohotele noastre de râs umplu camera,iar atmosfera e una atât de plăcută,încât mă face să uit prin ce am trecut.