Shape Shifted

Capitolul 44

"Oh la dracu',ce naiba ţi-a făcut?" spune Hayden speriat,cu ochii cât cepele,ducându-și ambele palme la gură.

"Vezi?Știam că nu trebuia să îmi dau jos tricoul ăsta idiot." zic și încerc să mă acopăr cu braţele,dar eșuez lamentabil.

Se apropie ușor de mine pentru a mă privi mai atent,apoi începe să mă dea cu acea cremă,urmând să bandajeze locurile în care e nevoie.Și sunt destule locuri,nici acum nu pot uita loviturile alea.

"Îmi pare rău că nu i-am făcut lui John ce ţi-a făcut și el ţie înainte să îl omor.Trebuia să îl fi chinuit mai întâi.A murit prea ușor."

Deja încep să îmi amintesc privirea întunecată a lui Hayden pe care o avea în momentul în care l-a găsit pe criminalul ăla,de nervii care îi stăpâneau minţile și de modul în care a apăsat pur și simplu pe trăgaci și l-a omorât.Niște fiori îngrozitori și o ușoară teamă îmi cuprind trupul,iar pielea mi se face de găină.

"Ești ok?Spune-mi dacă te ustură sau ceva." 

Nu mă mai doare și nici nu mă mai ustură nimic dar...am o stare foarte de ciudată.Îmi e frică de ceva și nu știu de ce.

"Îmi pare rău că a trebuit să vezi asta,Bella.Îmi pare rău că a trebuit să vezi asta cu ochii tăi." murmură cu un ton trist și o privire care trădează dezamăgirea."Sunt sigur că te-ai speriat și că probabil îţi este frică de mine,te înţeleg."

Se depărtează ușor de mine și duce la loc restul bandajelor în timp ce eu îmi iau pe mine niște haine curate.Oftează și își trece frustrat o mână prin păr.

Mă duc înspre el și îl îmbrățișez strâns,așezându-mi capul pe pieptul său.Rămâne blocat pentru câteva secunde dar își revine repede și a procedează la fel,cuprinzându-mi corpul cu braţele sale puternice.

"Niciodată nu mi-ar putea fi frică de tine." îi spun pentru a-i înlătura acea privire dezamăgită."Da,recunosc,sunt încă în șoc,dar nu din cauza ta.Am încredere în tine mai mult decât în oricine.

Liniștea își face loc în cameră,dar nu pentru mult timp.Îmi amintesc ceva ce vreau să îl întreb de multă vreme.

"Apropo,de unde ai făcut rost de armele alea?" îl întreb și mă uit în ochii săi.

"Ești sigură că vrei să afli?" spune neliniștit.

Încuviințez iar el îmi prinde blând încheietura cu mâna sa mare,ducându-mă în faţa unei uși.Acea ușă pe care mi-a zis să nu o deschid căci e mai bine să nu știu ce e acolo.Ia o cheie dintr-un cui mic de lângă tocul acesteia și o descuie,lăsându-mă pe mine să intru prima.

În cameră e beznă,nu se vede nimic.În schimb e mult mai frig decât în restul apartamentului.

"Um...Hayden?Nu văd nimic.Ce se întâmplă?"

După ce rostesc aceste cuvinte,lumina se aprinde brusc iar eu am parte de un alt șoc.Pereţii și podeaua sunt din ciment,totul în jurul meu fiind gri și sumbru.Prin cameră sunt împrăștiate tot felul de arme.De ce mă simt ca la pușcărie?Și cu atât mai rău,cine știe câţi oameni au mai fost uciși de vreo armă de aici?Corpul meu e blocat și nu pot să scot niciun cuvânt,dar tot înghit în sec.Ochii mei scanează încăperea,acei fiori ciudaţi trecând din nou prin mine.

"Hai să ieșim de aici,ai văzut destule." spune Hayden în timp ce încearcă să mă scoată afară din camera asta înspăimântătoare.

"De ce nu mi-ai spus de toate astea până acum?" mă uit nervoasă înspre el,așteptând un răspuns clar din partea lui.

"Ţi-am mai spus,te-ai fi speriat,acum haide." mă trage într-un final afară din acea cameră și stinge lumina.Pot să citesc frica de pe chipul său.

"De ce îmi ascunzi atâtea chestii?Spui să am încredere în tine și totuși ţii toate armele posibile în casă?!"

"Of,doamne,Bella,nu îţi ascund nimic!De ce îmi tot reproșezi că îţi ascund ceva?Chiar nu încetăm cu asta?"

"Nu încetăm,cel puţin nu când știu că ascunzi în casă atâtea arme,una dintre ele folosind-o pentru a omorî pe cineva chiar în faţa mea!" strig înspre el,regretându-mi cuvintele imediat după ce le-am spus,dar e prea târziu.

"Ce naiba tocmai ai spus?" își apropie nervos chipul cu o privire întunecată,încleștându-și cu putere maxilarul.

Inima începe să îmi galopeze până la punctul în care are să îmi sară din piept,frica instalându-se în corpul meu.

Dar ce fel de frică mai e și asta?Frică de Hayden?

"Nimic...nimic." murmur,plecându-mi privirea în pământ.

"Bella,repetă ce ai spus." zice pe un ton dur,de parcă ar fi în armată.

Se apropie de mine și mai tare,înghesuindu-mă într-un colţ,braţele sale fiind sprijinite de peretele din spatele meu.

*FLASHBACK*

"Nu oricine are ocazia să găsească o păpușă de porţelan ca tine." spune John și se apropie de mine,spaţiul meu personal devenind din ce în ce mai mic.

Încerc să mă mișc din loc dar palmele sale sunt rezemate de pereţii din stânga și din dreapta mea.Sunt îngrămădită în colţ.

*END OF FLASHBACK*

Modul în care stă Hayden,având control asupra mea,îmi amintește de momentul în care nenorocitul de John m-a luat din liftul blocului.Ochii lui albaștri și plini de furie sunt fixaţi pe ai mei,așteptând să scot un cuvânt.

Dar el nu are gând să îmi facă nimic,nu are de gând să mă omoare sau să mă tortureze în cine știe ce mod.De ce am fost eu idioată și am spus cuvintele alea?

Mă simt eliberată și în secunda următoare aud o ușă trântindu-se,realizând că Hayden s-a închis în dormitor,lăsându-mă singură pe hol.