Shape Shifted

Capitolul 76

Ceremonia de absolvire se termină în sfârşit,fiecare dintre noi primindu-şi diploma.Toți oamenii din jur sunt veseli că au scăpat de liceu şi că îşi pot începe cu adevărat viața,inclusiv noi.

"Gaşcă,auziți,cică o să fie dita-mai petrecerea!Mergem?Mergem?"ne întreabă Amy entuziasmată.

"Uşor,surioară.Unde e petrecerea?Merge tot liceul?"încearcă Danielle să o potolească.

"Vine cam toată lumea."intervine Gregg."Cică va fi într-o sală enormă,aproape cât jumătate de stadion.E diseară,la 8.Doar că avem o mică problemă." îşi ridică indexul în aer şi se uită înspre Hayden."Mâine trebuie să fim la antrenament,deci trebuie să plecăm destul de devreme.Ai zis că poți începe de acum,corect?"

"Păi mâine suntem în 23 iunie deci...presupun că da.La ce oră e antrenamentul?"

"Șapte dimineața."

Hayden oftează,dându-şi ochii peste cap.

"Bine,fie."

"Hayley,vii şi tu?" întreb eu,văzând că ea stă deoparte.

"Hmm,nu cred,sunt cam obosită și nu sunt adepta petrecerilor.Mergeți voi,distrați-vă."

. . .

"Şi eu cu ce naiba ar trebui să mă îmbrac?" întreb frustrată atunci când realizez că am o groază de haine dar niciuna nu pare potrivită.

"Cu ce vrei,nu cred că ai nevoie de rochie de seară.Eu sunt gata,apropo."spune Hayden în timp ce se aşează pe pat şi începe să îşi butoneze telefonul.

E îmbrăcat cu o bluză neagră şi nişte jeanşi albaştri,având în picioare o pereche de tenişi.Părul îi stă perfect,deşi nu a făcut mare lucru pentru a-l aranja.Defapt,nu a făcut nimic pentru a-l aranja.

"Cum reuşeşti să fii gata atât de repede?"

"Sunt băiat.Cu asta cred că le-am spus pe toate."

Oftez uşor şi reuşesc să mă decid ce iau pe mine.Aleg o fustă vișinie,până deasupra genunchiului şi un maieu simplu alb la care o să adaug nişte balerini negri.Ştiu că e o petrecere şi unii poate se îmbracă ceva mai extravagant,dar eu mereu am preferat ținutele simple.

"Sunt gata.Plecăm?" zic eu.

Hayden îşi întoarce privirea spre mine şi rămâne țeapăn pentru câteva secunde,de parcă ar fi hipnotizat.

"Eşti acolo?"îl întreb râzând şi îi flutur mâna prin față.

"Da...scuze.Doar că îți stă foarte bine aşa.Eşti frumoasă." îmi răspunde şi îmi zâmbeşte cald.

Roşesc.Cât de frumoasă pot să fiu cu o fustă,un maieu şi nişte balerini banali în picioare?

"De fiecare dată când îți fac un compliment roşeşti.Îmi place asta."

Se apropie de mine şi îşi aşează încet palmele peste fața mea,privindu-mă de parcă aş fi cea mai frumoasă ființă de pe planetă.Aleg să spun şi eu ceva în loc să stau aici şi să tac mâlc.

"Nu ştiu dacă ți-am mai spus până acum,dar îmi plac ochii tăi." îi şoptesc,fără să întrerup contactul vizual.

Privirea i se luminează uşor.

"Cred că mi-ai mai spus, dar totuși,ce ți se pare special?Sunt doar nişte ochi."

"Tu te-ai uitat vreodată în oglindă,Hayden?Iubesc albastrul ăla,şi să nu mai spun că ochii tăi au văzut atâtea la viața lor.Prin ei te citesc ca pe o carte deschisă."

Mă sărută blând pe frunte,apoi mă strânge puternic în brațe.

"Eşti singura pe care o las să mă citească precum o carte deschisă,ține minte asta.Hai să mergem."

"Dar ştii măcar unde se ține petrecerea?" întreb confuză.

"Da,am vorbit cu Gregg şi mi-a spus exact unde e.Haide."

. . .

Muzica urlă în boxe atât de tare încât nu îmi mai aud nici gândurile.Peste tot sunt oameni care dansează,cântă şi se distrează,sau care stau jos pe scaune şi canapele,dând băutură pe gât stau stând de vorbă.Sala este într-adevăr enormă din moment ce încap aici toți elevii şi profesorii.

Cel puțin avem parte de muzică bună,care nu prea te lasă să stai jos.Îți trezeşte cheful de distracție,sau cel puțin mie.

PERSPECTIVA LUI HAYDEN

"Hai să ne aşezăm undeva."îi spun Bellei în timp ce scanez sala enormă pentru a găsi restul găştii.

"Eu am chef să dansez.Vii cu mine?"spune ea şi mă ia de mână,trăgându-mă înspre mulțimea de oameni.

"Um,Bella...?"

Se opreşte,uitându-se îngrijorată la mine.

"Ce s-a întâmplat?"

"Eu...nu prea ştiu să dansez."

Serios.Chiar nu ştiu şi nici nu am ținut vreodată să învăț.La fiecare petrecere la care am fost am stat deoparte.Nu de alta,dar ar fi foarte aiurea să mă duc la înălțimea mea de aproape un metru nouăzeci pe lângă o gaşcă de oameni mai mici decât mine şi să încep să mă zbengui în cel mai caraghios mod posibil pe acolo.

Pentru că,da,peste tot unde mergeam şi cu oricine eram,eu eram mereu cel mai înalt.Îi semăn foarte mult tatălui meu la chestia asta.El nu mai avea mult şi atingea pragul de doi metri.

"Te pot învăța eu." mă scoate Bella din gânduri.

"O să arăt ciudat..." zic şi îmi plec privirea în pământ.

"De ce să arăți ciudat?"

"Poate nu ai observat,dar pe lângă ceilalți oameni de aici eu sunt cât un stâlp şi mă simt aiurea."

Bella îmi prinde mâinile într-ale sale şi mă face să îmi aşez privirea peste a ei.

"Tu ai idee câți tipi şi-ar dori să arate ca tine?Unii şi-ar da o zi din viață ca să aibă înălțimea ta."

"Chiar crezi asta?"

"Nu cred.Sunt sigură.Poate că tu nu ai observat,dar o grămadă de fete se uită după tine.Nu îmi place chestia asta,dar e adevărul.Şi adevărul doare întotdeauna."

Un zâmbet jucăuş mi se aşterne pe față.

"Geloasă?"

"Ce?Nu,nu sunt geloasă."

Pot vedea prin lumina slabă cum roşeşte din nou.

"Uită-te la mine,Bella." zic oarecum serios şi amuzat în acelaşi timp.

"Bine,fie,poate sunt.Dar asta înseamnă că țin la tine.Şi tu erai gelos când se holba Devon la mine."

Mă simt bine în sinea mea.Ți-am zis că e a mea,idiotule.

"În fine,lasă asta.Să mergem să ne distrăm." spune ea,prinzându-mi mâna.