Shape Shifted

Capitolul 62

PERSPECTIVA BELLEI

Somnul meu odihnitor este întrerupt de soneria telefonului meu enervant.

Somn?Când am adormit?

Mă uit la ceas și realizez că e 5 și jumătate după-amiaza.Așa de mult am dormit?Îmi iau telefonul de pe noptieră și răspund,fără să mă mai uit măcar de curiozitate la numele apelantului.

"Alo?" vocea mea somnoroasă se face auzită prin cameră.

"Hei,Bella.Ce faci?"

Recunosc imediat vocea lui Hayley.

"Bună,Hayley,dormeam.Tu ce faci?" întreb și mă ridic ușor din pat pentru a mă întinde.

"Sunt acasă.Voiam să văd dacă mai ieșim la 7."

"La naiba,am uitat complet și sunt foarte obosită.O putem lăsa pe altă zi?"

Nu sunt chiar atât de obosită,având în vedere cât am dormit,dar pur și simplu nu am chef să ies.Nu am chef de nimeni,cu excepția unei singure persoane.

"Da,e ok.Scuze că te-am trezit,nu știam că dormi." are un ton trist.

"Nici o problemă,eu ar trebui să îmi cer scuze că nu mai pot veni.Ne vedem la liceu." îi spun prietenoasă și închid telefonul,punându-l înapoi pe noptieră.

Caut telecomanda prin pat,televizorul din cameră fiind încă pornit.Schimb pe un canal de muzică.Să privim măcar un aspect plăcut,cântă trupa mea preferată.

Și altceva ce aș putea să fac?Mă plictisesc de moarte.Oare Hayden are vreo carte pe undeva?Pe aici nu văd nimic,poate în camera alăturată?

Mă dau jos din pat iar în momentul în care picioarele mele ajung pe podea,ceva lucios și rece îmi atinge călcâiul.Mă aplec să văd peste ce am dat și găsesc un caiet.Știu că l-am văzut o dată sau de două ori pe Hayden scriind ceva în el,dar niciodată nu a făcut-o cu mine prin preajmă sau cu oricine altcineva pe lângă el.Mereu scrie în caietul ăsta când e sigur.Sau cel puțin așa cred.

Deci,presupun că e o chestie personală în care aleg să nu îmi bag nasul.Deși mă roade curiozitatea,știm cu toții ce se spune despre acea pisică pe care a ucis-o curiozitatea.

Ugh,doar o pagină?Se întâmplă ceva dacă citesc doar prima pagină?

Nu.Am zis că nu îmi bag nasul.

Of,la naiba,de ce sunt așa curioasă de fel?Nup,nu am de gând să umblu.Pune-l jos,Bella.Am spus pune-l jos.Acum.

"25 Aprilie,ziua pe care o blestem și care îmi doresc să nu fi existat,începutul dezastrelor și în același timp ziua nașterii mele idioate."

Ce dracu'?Jos mâinile,Bella.

Și de data asta chiar îmi ascult conștiința și pun caietul la loc de unde l-am luat.

25 Aprilie? „Ziua nașterii mele"?Stai puțin,asta e în două zile.În două zile e aniversarea lui Hayden?Eu de ce nu știam?De ce nu mi-a spus nimic?

Și el e în spital.Ce mod drăguț de a-ți sărbători aniversarea de 20 de ani.Chiar,oare cum se simte?

Femeie,nu te mai panica așa,nu a apărut Bau-Bau de sub pat să îl mănânce.

Du-te naibii,conștiință idioată și băgăcioasă,lasă-mă să îmi fie dor de el chiar dacă l-am văzut azi dimineață.

Îmi iau din nou telefonul de pe noptieră și caut numărul lui Hayden prin agendă,dar decid că este mai bine să îi trimit un mesaj decât să îl sun,poate doarme.

Bella: Hei,cum te mai simți? îi scriu și apăs pe „trimitere",apoi îmi arunc telefonul prin pat.

Tot vreau să citesc ceva așa că mă îndrept spre camera alăturată pentru a căuta ceva.Biblioteca din camera respectivă e plină de praf,ceea ce îmi dă de înțeles că a trecut ceva timp de când nu a mai fost atinsă.Îmi sare în ochi o carte mare și groasă,pe care o scot din bibliotecă,având grijă să nu dărâm celelalte cărți.Suflu praful de pe ea și o iau cu mine în dormitor.

Mă așez pe pat și încep să răsfoiesc paginile ,realizând că defapt țin în mână un album foto plin ochi cu poze.Sunt poze vechi,nu niște oameni pe care nu i-am mai văzut până acum.Una dintre imagini îmi sare în ochi,iar atenția mea se concentrează asupra ei.

O poză de familie.O femeie și un bărbat,împreună cu doi copii care seamănă foarte bine unul cu celălalt.Femeia are părul castaniu,și niște buze fine ce se alătură unei priviri blânde.Bărbatul pare de o seamă cu ea și nu îmi pot lua privirea de pe ochii lui.El și soția lui au amândoi ochii albaștri.Copiii seamănă foarte mult cu părinții.Nu pot spune care și cui i se aseamănă mai tare,deși unele trăsături presupun că le moștenesc de la bunicii lor pe care nu i-am văzut în nicio poză de când tot răsfoiesc albumul.Toți patru au ochii albaștri,exact aceeași nuanță intensă.Zâmbesc larg și par fericiți.

Par fericiți,exact ca o familie unită,și aproape că poza mă face și pe mine să zâmbesc,asta până să realizez că e familia lui Hayden.O familie care s-a destrămat.Nu știu nimic despre fetiță deși cred că am o bănuială.Mama a fost dusă pentru totdeauna din cauza unui accident nefericit.Doar băiețelul și tatăl său au mai rămas în viață.Dar cine știa că băiețelul va avea o grămadă de suferit în urma acestor probleme?Cine putea să ghicească tot ce avea să i se întâmple?Bătăi și certuri zi de zi,asta urma să se întâmple.Atâtea lucruri urmau să îi afecteze viața.Atâtea lucruri care i-au răcit sufletul,care l-au făcut să se închidă în el și să urască fiecare persoană din jurul său.

Mă decid să dau pagina pentru a nu mă întrista și mai tare și ajung la două poze așezate una lângă alta.În prima poză este același băiețel cu părul buclat ca în poza anterioară,iar în a doua un tânăr cu aceleași trăsături faciale și cu aceiași ochi albaștri.Sub a doua poză scrie numărul 17,apoi data nașterii lui.

Șaptesprezece ani.Poza e făcută în ziua în care Hayden împlinise 17 ani.E atât de diferit în poza asta,doar că nu îmi dau seama dacă e diferit în mod pozitiv sau negativ.

Se vede de pe chipul său că termenul de "copilărie" este străin pentru el.Se vede că a fost forțat să se maturizeze.Dar în același timp,observ felul în care a crescut și a evoluat.E un om frumos.

A fost frumos,încă este și va fi mereu frumos pentru mine din toate punctele de vedere.