Jocul Focului (În curs de editare)

Capitolul 54

'' Desi inima urla, tipa, se zbate, eu tot mintea-mi afurisita o ascult''

Diana

Am pierdut. Oricat de mult incerc sa lupt cu el, sa-i tin piept , sa-mi tin in frau dorintele , nu reusesc! Sunt pierduta in abisul ochilor sai, in atingerea lui fierbinte, in acustica glasului sau. Stau in fata lui si inspir mirosul sau intepator, barbatesc . Miros blestemat ce imi inmoie picioarele. Miros pe care l-as accepta in locul oxigenului, ''mirosul Haedes''. Imi privesc picioarele si simt cum alcoolul imi dispare usor din organism. Ii simt flacarile cum imi joaca pe piele absorbindu-mi si ultima farama de autocontrol. Corpul imi este moale, atingerile si privirea sa parca anesteziindu-ma, facandu-ma sa nu mai vad, sa nu mai aud si sa nu mai simt nimic din exterior. Doar pe el. De el sunt cel mai constienta. De ce eu, care mi-am faurit propria stapanire, propriile principii? De ce eu, o fiica a Raiului, am fost prinsa in mrejele unui barbat al Iadului? Ii simt mainile atingandu-mi mijlocul. Ii simt caldura prin material, pielea facandu-se de gaina. Ii aud clar respiratia, ii vad clar pieptul cum se ridica cand respira, ii vad tatuajele cum ii imbraca pielea alba. Le privesc! Nu pot face altceva. Incerc degeaba sa lupt cu el. Oricum voi fi invinsa! Imi iau inima in dinti, ridic privirea si cu glasul abia auzit spun:

- Nu mai pot! Nu are rost! Ai castigat. Ai reusit sa imi distrugi orice urma de incredere. Ai dreptate! Esti puternic! Acum scuza-ma dar vreau sa ma duc in camera mea! Ma intorc si pornesc desculta spre camera din camin. Nu are rost. O sa il las in pace, cu viata lui, cu prietenii lui. Imi voi reprima dragostea si imi voi alege propriul loc in aceasta academie. Ma voi concentra pe studii si imi voi lasa inima. Aici , intre minte si inima s-a dat o lupta. Insa de data asta, mintea a castigat!

Haedes

O privesc cum isi tine privirea atintita in pamant. Nu schiteaza nici o emotie. Stiu ca am fost dur. Am folosit focul demonic pentru a-l potoli pe al ei. A fost dureros pentru ea, stiu, nu fizic, ci psihic. I-a suprimat orice urma de revolta fortand-o sa se supuna. O ating usor pe mijloc si vad cum pielea i se face de gaina. Corpul ei imi raspunde atingerilor . O vad cum inspira adanc si isi ridica privirea spre mine. O privesc si inima mi se opreste. Ochii ei sunt goi. Buzele ei formeaza o linie si cand vorbeste ma incrunt. Cuvintele ei ma lovesc ca o ploaie rece si imi vine sa urlu de nervi. Felul in care le-a rostit, cu atat raceala mi-a facut corpul sa se cutremure. Se intoarce cu spatele si o urmaresc cum desculta, prin iarba, porneste spre camera sa. In intunericul noptii stralucirea sa este ca o a doua luna. Pura. Asa este mai bine. Se pare ca povestea noastra se destrama. Oricum cine ar crede ca un inger si un demon vor putea fi impreuna ,este nebun! Sunt un nebun, psihopat si un nemernic! Am crezut asta cu toata fiinta mea. Insa se pare ca soarele apune de data asta, timitandu-ma din nou in propriul intuneric.