Jocul Focului (În curs de editare)

Capitolul 68

Diana

          Încă nu reușesc să îmi revin! Îmi așez mâna peste inimă și încerc să intru în mintea lui. Imaginea sa în oglindă îmi face sângele să o ia la sănătoasa, gura mea rămânând fără pic de salivă. Îi privesc alarmată mâinile și nu văd nicio rană. Respir ușurată, în timp ce realizez că dacă ăla nu era sângele lui, atunci..? ''Ce ai mai făcut de data asta?-D''. Acesta zâmbește amuzat și își încheie nasturii cămășii într-un mod lent. Îmi umezesc buzele și aștept răspunsul său. ''Așteptam să termini de holbat și să spui ceva. Ce fel de întrebare este asta?''. Replica lui calmă, dar și corpul relaxat emană feromoni prin fiecare por. Zâmbetul lejer și mișcarea ușoară a mâinilor îmi cuprinde înteaga atenție, făcându-mă să uit ce naiba voiam să zic. Tu-ți.. Acesta își ridică privirea în oglindă și ridică din sprânceană. Întensitatea negrului din ochii săi trece prin distanța mentală, reușind să îmi dea fiori pe șira spinării. "Diana? - H". Îmi trec o mână prin păr și îmi umezesc buzele. "Al cui era sângele de pe mâinile tale?-D" O spun cât de clar pot și aștept cu inima până în gât răspunsul. "Nu al meu, după cum vezi! Ia stai, cumva ești îngrijorată?"-H. Fac ochii mari și înghit în sec. Nemernic atotștiutor." Nu te umfla atât în pene, Haedes. Voiam doar să știu ce s-a întâmplat"-D. Îmi așez mâinile în sold și aștept răspunsul, care cel mai probabil va fi unul sarcastic. Tipic. " Cred că este destul ceea ce știi! Acum, dacă ești drăguță, aș vrea să am puțină intimitate !" - H. Idiot îngâmfat. Nu îmi vine să cred. Trag aer în piept și îmi reprim dorința de a-l da naibii. "OK. Vei avea destulă intimitate de acum și până la festival. La revedere, Haedes. Ai grijă!" - D. Îi părăsesc mintea și îmi duc degetele la tâmple. Cum poate exista o persoană care să mă poată obosi atât? Siguranță de sine nesuferită.
     Decid să îmi fac bagajul. Abia aștept sa ajung acasă, însă sentimentul de neliniștite nu îmi dă pace. Trec 30 de minute și totul este aproape gata. Mă îmbrăc, îmi fac părul și iau bagajul de pe pat. Privesc camera și sunt convinsă că îmi va lipsi în perioada asta. Ies și mă îndrept spre centrul universității, urmând să mă întâlnesc cu prietenii mei. Voi deschide portalul și cu asta mă voi întoarce în lumea angelică. Deschid ușa, pășesc apăsat și inima îmi bate nebunește. Ce naiba se întâmplă? De ce sunt agitată? Vântul bătea lin, iar pe urletele câinilor de pază, pornesc spre locul în care voi părăsi școala. Locul în care voi decide dacă voi reveni, sau voi renunța la orgoliul și încăpățânarea mea. Voi alege între a rămâne o prințesă, conducând tărâmul alături de fratele meu, sau a intra în armată pentru a lupta alături de supușii mei. Dar pentru a face asta, va trebui să îl înving pe Haedes. El este cel mai important obstacol, bariera peste care sunt nevoită să trec. Mi-a dovedit că nu dă doi lei pe relația noastră. M-a umilit cerându-mi să plec, așa că tot ce vreau acum este ca el să îmi recunoscă puterea și să mă considere demnă de a fi în armată. Sunt ferm convinsă că tatăl și fratele meu nu vor fi de acord, însă dacă îl am pe Haedes de partea mea, voi reuși pe calea ce mi-o voi alege. Mă îndrept spre locul de întâlnire și mâinile îmi transpiră. Cum voi reuși sa trec peste un zeu? Peste puterea moștenită de la însuși cel mai puternic înger. Cum voi putea impresiona un suflet tiran ? Îmi știe puterea, îmi cunoaște slăbiciunile și ma citește ca pe o carte deschisă. Cum sa lupt cu el? Îi vad pe cei trei și respir adânc. Ok, Diana! Aici și acum îți vei decide viitorul.
       - Bună! Sunteți gata? Vocea îmi tremura. Eram agitată și asta nu e bine.

       - Da Diana! Mergem? Dau afirmativ din cap și îmi închid ochii, pregătită pentru deschiderea portalului.

      -Portiq delirio! O lumină violet și vâjâitul portalului îmi face urechile să țiuie. Cei trei trec prin el, iar eu privesc spre curtea academiei. O fluturare a capului, un pas și brațul îmi este prins într-o strânsoare puternică. Un par negru, doi ochi roșii și mii de semne negre dansau pe trupul titanic de lângă mine.

       - Să înțeleg că ai acceptat ce ți-am spus nu? Rasul zeflemitor și presiunea pusă pe brațul meu îmi făceau sângele să fiarbă. Știam că nu va fi chiar atât de ușor să plec. Orgoliul uriaș nu îl putea lăsa să-mi ignore decizia.
       - Nu am acceptat nimic. Așteaptă și vei vedea! Te voi face să îmi accepți puterea, voi fi parte a consiliului și îți voi demonstra că eu, prințesă și femeie fiind, voi șterge pe jos cu tot ce voi, bărbații ați făcut. Vei vedea de ce pot fi în stare. Pregătește-te să guști din propria umilință, majestatea ta! Îi scuip vorbele în față și îi aștept replica. Rămân blocată la vorbele sale, inima ridicându-mi-se până în gât.
       - Te voi aștepta! Te voi privi și îți voi analiza fiecare gest. Fă-mă să te respect ca pe un egal. Devino puternică și pune-mă la locul meu, exact cum spui acum.. Clipesc uimită de cuvintele sale. Inima îmi trepitează și mâinile mi se strâng pe marginea bagajului. Dar știi ce se va întâmpla dacă pierzi, nu? Vei rămâne în palatul tău, conducând în propria lume de porțelan! Expresia serioasă și intensitatea privirii sale sunt avântul spre decizia pe care o voi lua. Acesta se întoarce și cu mersul său agale, se îndepărtează. Respir adânc, ma întorc și trec prin portal. Vreau să lupt lângă el, vreau să-i fiu camarad, chiar dacă o altfel de relație este imposibilă. Îmi voi supune sentimentele, îmi voi calma inima și la sfârșit voi fredona cântecul serafimilor.